| |
|
| |
Iubesc păcatul şi urăsc virtutea
Ce-ngroapă-adânc pornirea vinovată,
Căci judecată după-al meu statut ea
E demnă şi nu merită mustrată
De gura ta – podoabă stacojie -
Cu care sigilezi în mine chinul
Falsului pact de dragoste şi mie
Mă furi în pat că să îţi iei tainul.
Eu te curtez smerit în miezul zilei,
Prin ochii mei îţi dau şi-ţi cer iubire
Legitimă şi nu răsadul milei
Ce-aşteaptă-nmugurind compătimire.
Vei căuta ce astăzi nu alegi
Şi ai să fii exemplul ce-l renegi!
6 I 2008
Sonnet CXLII, by William Shakespeare
Love is my sin and thy dear virtue hate,
Hate of my sin, grounded on sinful loving:
O, but with mine compare thou thine own state,
And thou shalt find it merits not reproving;
Or, if it do, not from those lips of thine,
That have profaned their scarlet ornaments
And seal'd false bonds of love as oft as mine,
Robb'd others' beds' revenues of their rents.
Be it lawful I love thee, as thou lovest those
Whom thine eyes woo as mine importune thee:
Root pity in thy heart, that when it grows
Thy pity may deserve to pitied be.
If thou dost seek to have what thou dost hide,
By self-example mayst thou be denied!
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com