|
proza
(articol, eseu, jurnal, scenariu, note, interviu, polemica)
|
Untitled document
|
Fiarele (I)
Lumi huţule
de Marian C Ghilea (Gebeleizis)
Prolog
La începutul deceniului al nouălea al secolului 20 s-a încercat repopularea pădurilor româneşti din Carpaţii Orientali cu urşi bruni. Zeci de animale au fost aduse cu elicopterele şi eliberate prin poiene, în special prin zonele mai puţin populate din Obcinele Bucovinei. Crescute în captivitate, acestea nu cunoşteau nici frica de oameni şi nu aveau nici deprinderile necesare supravieţuirii în sălbăticie. În plus, densitatea prea mare de prădători creată artificial într-un mediu cu insuficiente resurse de hrană, a făcut ca fiarele să se orienteze foarte repede spre vizitarea gospodăriilor ţărăneşti din zonă, ucigând zeci de oi şi vite în fiecare lună.
Fiind o specie protejată, vânarea lor era permisă doar cu autorizaţie specială, valoarea unui urs fiind estimată la 80 de mii de lei (în aceeaşi perioadă un salariu mediu în România nu depăşea 2000 de lei). În ciuda plângerilor repetate ale localnicilor cu animale ucise de fiare,
despăgubirile date de stat erau simbolice şi nu s-au luat nici un fel de măsuri pentru evitarea ulterioară incidentelor de acest gen. Negăsind sprijin de la autorităţi, unii localnici au început în anii următori să caute singuri soluţii pentru a ieşi din impas. Curând, pe nesimţite, urşii au început să dispară în mod misterios, unul câte unul...
O beţie cu câcău
-1980-
La început de septembrie frunzele pâlcurilor izolate de foioase din Obcinele Bucovinei îşi încep deja călătoria spre Hades, decolorate şi reci. În fiecare dimineaţă, bruma acoperă iarba măruntă cu covoare cristaline de gheaţă. Pădurile de mesteceni de pe dealuri par nişte altare acoperite cu lumânări albe ce ard în enorma catedrală a Carpaţilor. În luna octombrie, doar coniferele îşi mai menţin culoarea de un verde sfidător a frunzelor, străpungând mândre cerul de deasupra munţiilor aspri din jur în timp ce spectrul iernii, gata să se înnăpustească de sus în orice moment, se reflectă în ochii fiecărei vieţuitoare. Umiditatea ridicată face ca frigul să-ţi intre repede până în oase dacă nu te îmbraci foarte gros. O Siberie în miniatură, uitată de lume, cu case înşirate pe dealuri, la mare distanţă una de alta şi cu oameni care vorbesc un dialect slav, te face să fii convins c-ai părăsit de mult teritoriul României. Şi totuşi nu, nu ai trecut din greşeală graniţa, eşti încă în ţara ta, dar ai ajuns în mijlocul huţulilor, un mic popor de oameni ai munţilor care a locuit pe aceste plaiuri din vremuri pierdute în negura istoriei. Autohtonii sunt prietenoşi şi ospitalieri, dar dacă vrei să nu te simţi un străin printre ei, va trebui să le înveţi limba şi obiceiurile şi să păşeşti cu curaj prin uşa ce se deschide spre tărâmul magic al lumii lor. Călătorule, bine ai venit în "Vestul Sălbatic" al judeţului Suceava!
...
© 2007, Györfi-Deák György
Paul Blaj şi simţul tragicului în poezie
de Violeta Savu (mladitza)
„Graiul cu accent de mort” este cea de-a şasea carte semnată de Paul Blaj, un autor foarte tânăr (n-a împlinit încă 30 de ani), membru USR din 2006. „Graiul cu accent de mort” conţine pagini de poezii cu conţinut filosofic, stilizate, profunde, şi experimentate şi experimentale. Paul Plaj are dinamism şi inteligenţă poetică. Plastică şi melodioasă, poezia sună când vesel, când trist, trist de tot: „...va fi echinocţiu între mine şi vid,/ în seara când voi scrie încet,/ cu stiloul palid, cu ochiul acid,/ cu somnul grizonat, de poet,/ ultima poezie de cristal,/ şi voi pune un punct lichid,/ peste griji, abisal.// îmi vei alinta părul înzăpezit,/ mâna ta va fi ca un stol de vecernii,/ în sufletul meu fără toacă,/ liniştit, pe o dungă a iernii,// doar lucrurile vor fi mai vechi ca noi,/ fără raţiune ne vor jeli,/ îmi vor da motiv să le apropii,/ de primul copil strâns în braţe,/ de prima semnătură pe liniştea ta,/ vei fi frumoasă şi fără mine,/ printre plecări mă vei presăra./ ca la un bazar, eu,/ nici nu voi şti preţul morţii,/ fluierând te voi cumpăra.” (aceasta e doar o melodie tristă) Bun cunoscător al gramaticii, Paul Blaj se joacă şi poezia „Cocoşatul de la Notre Capşa” poate stârni reacţii diferite; degustătorii lingvistici o vor savura iar criticii docţi vor considera poate că în această parodie, poetul a căzut în capcana propriei sale ironii: „aş zdrenţuit să fiu actor/ ca să închis în său al rol/ pe vremuri cum nu Cristofor/ ar cumpărăm profiterol, ...” Pasionat de morfeme sau de semne grafice, Paul Blaj îşi încheie uneori poezia cu o virgulă, însemn al continuităţii lirice acordate cititorului şi o invitaţie la meditaţie.
|
|
Cătră o naţie evropeeană
politica corectă
de Matei Hutopila (Dihania)
Şi cum puseră de să uniră naţiile Evropei, ca să să şteargă amintirile celor trecute, să hotărî şi să'nfăptuiră fapt dimocratic, ca pre nici vriunul să nu lesă mai pregios au mai presus şi toţ să să aibe dă bine unul cu cellant şi toţ între ei.
Şi ţăranul să sărute mîna boeriului cel ce'i dă d'una şi d'alta să'ş crească copchiii şi s'aibe bătrîneţ făr de griji, şi boiariul să mîngîie creştetul ţăranului cel ce'i trudeşte pe ogor, în ţărnă, ca şi boeriul s'aibe d'una şi d'alta şi să'ş crească copchiii domniei sale, de'or fi la Bucuresci, la Ţarigrad au la Paris.
Că de cînd Ţarul cel însemnat în frunte slobozisă pre copchiii săi vitregi ce le avusă grija ţarii de veacuri, copchiii să'ntoarsă înspre Apus cu faţa, să să pricopsască, şi priviră cu jind la masa papistaşului şi vrură şi ei bucate alese şi dupe bucate, şi ţoale şi bulendre şi mofturi şi una şi alta de uitară pre ţarii ce'i crescusă la sînu lor, şi'nfăptuiră unire cu Apusul. Şi cum să uniră şi papistaşii şi reformaţii, şi creştinii şi agarenii şi toţ de toate credinţile şi culorile şi limbile şi s'amestecară şi iar s'amestecară pînă ce s'alesesă iarăş dupe linbă şi credinţă şi culoare fiecare la ai lui, de să ura fiecare cu fiecare şi să'njura de neam, de zei, măcar că nainte să iubiră cu toţîi ca fraţîi şi să desfătasă toţ laolantă cu cînepă şi mac, or acuma trăiè în dezbinare şi să sfădè şi să spurca precum cînd nu scoborîră omul din maimuţă. Aşa că erea vreme de strîns curaua şi de'nfăptuit, precum zicèm, fapt dimocratic, să nu rămîie vriunul mai pregios au mai presus de pravilă, ci toţ ca fraţîi naintea judecăţîi şi'n îndrepturi. Faţă cu Constituţia, cetăţeanul să fie incolor, inodor şi insipid. Şi discutară şi să gîndiră şi să strofocară cei viniţ de la tăte curţile Evropei, miniştri, să găsască cale mijlocitoare, de să nu tragă de partea nimănuia şi totdeodată să tragă de partea tutulora. Cu osebire diplomaţii cunosc aceaste lucruri şi acuma problema erea că să cerè fapte or dînşîi cu vorbele erau mai mult deprinş. Să tărăgănă şi pînla urmă să hotărî ce erea de hotărît şi să trîmbiţă în cele patru colţuri ale Evropei, să să ştie, de la curţile domneşti la bordeiele prostimii, de pe ogor pînla minister şi'n fiece bortă să să afle cum va să fie. Să hotărî precum urmează:
- să să nască numer egal de blonz, roşcaţ şi bruneţ, iar cei de culoare'nşelătoare au peste numer, să să rază pe cap pînla egalarea proporţîilor;
- să fie numer egal de fete şi băieţ; pe sărmanii ce's amîndouă deodat, îi vor trimete piste hotar, n'afara Evropii;
- să fie toţ de'un leat, vîrsta să nu fie cu avantaj pentru una din părţ;
- să nu fie oamenii nici frumoş, nici urîţ, să nu fie apoi invidie;
- să să'mpartă pămîntul să nu rămîie ţară mai mare au mai mică, ci toate de'o mărime;
- să nu fie mai mulţ de'o naţie decît d'alta, de să s'apuce din franţuj si din nemţ să să polonizeză, iar din rumîni să să mai facă şi bulgari au unguri;
- să nu fie cuvinte'n linbi mai multe din franţuză sau din rusă au din turcă, greacă, nemţeşte sau englezeşte, ci să să egaleze terminii au de nu, să să iè cuvinte din estonă şi găgăuză, au din bască, că n'are să supere pe nimene...
Şi cîte alte nu s'or mai fi hotărît, de nu erea nime nici mai pregios, nici mai presus de pravilă, nici franţuzu, nici neamţu, nici ovreiu şi nici ţiganu. Şi să'mpăcară cu toţîi şi să amestecară iară de luă unii de la alţîi vorbe şi purtări de-ncepură a sămăna unii cu alţîi şi linba şi obiceiurile şi culoarea de te gîndeşti de n'or fi, naţia asta nouă, evropeeană, piste'un veac, toţ ca fraţîi gemeni de să nu'i dibuieşti unu de altu; curată dimocraţie.
Să să facă uitate vremile de oamenii, diferiţ şi şturlubatici, umblau obraznic cu gîndul de colo dincolo, şi fiecare nădăjduia altceva şi să'ntrecea ei şi să'ngrija mai mult de ei decît de ţară, şi erea mulţ filosofi şi poieţi şi barzi de n'aducea nemică naţiei.
|
|
Sapphire - la Cătră o naţie evropeeană politica corectă de Matei Hutopila (Dihania)
Matei, chiar dacă nu eşti tu prea "politically correct" în tot ce ai ironizat aici, cred că ai făcut o treabă bună, iar exagerările vin tare bine. Am râs copios mai ales la partea cu rezoluţia luată de către mai mari. Poate că lecţia aceasta încă nu a învăţat-o Europa: cea mai durabilă unire este aceea în care exploatezi diferenţele.
Bine scris, dar în locul tău aş mai aprofunda puţin începuturile Uniunii Europene şi aş încerca să rescriu prima parte, exploatând mai corect acest filon, pentru că ai lăsat ceva juicy la o parte (indiciu: Franţa. Germania).
|
|
|
comentarii la această secţiune
|
de 
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com