Se pot pune numeroase intrebari referitoare la relatia intelectuali - politica si care sunt urmarile acesteia. Raspunsurile pot fi multe si diverse.. Am sa incerc sa prezint volumul lui Lilla Mark, intitulat “Spiritul nesabuit. Intelectualii in politica”( Editura Polirom, Iasi, 2005), tradus din limba engleza de Mona Antohi. Sorin Antohi este cel care scrie un studiu introductiv unde prezinta cateva date despre autor , “o pregatire a cititorului pentru lectura cartii sale” si multe alte date foarte bine documentate si exhaustive care faciliteaza lectura volumului.
Din informatiile oferite de Sorin Antohi, aflam ca Lilla Mark este licentiat in economie politica si stiinte economice la University of Michigan. A facut masteratul in politici publice si doctoratul in stiinte politice la Harvard. Este din 1999 profesor de filozofie politica la University of Chicago.
Volumul de fata isi propune sa prezinte portretele a patru ganditori “de ambele parti ale Rinului” care s-au implicat in politica si au fost adeptii atat a dreptei, cat si stangii ideologii. Lilla Mark se intreaba ce-i determina pe intelectuali sa imbratiseze teoriile tiranilor, in conditiile in care locuiau intr-o tara unde nu erau constransi de nimic si puteau sa scrie tot ce vroiau. Trebuie sa existe ceva in capul acestor intelectuali “nesabuiti” care inconstient, fiind prinsi in mrejele ideilor si obsesiilor lor, au putut influenta destinul unor popoare intregi.
Primul caz luat in duscutie de Lilla este cel al lui Heidegger . Autorul insista asupra prieteniei lui cu Karl Jaspers si Hannah Arendt pentru a fi lesne de observat mai tarziu cruzimea si tirania sa.
Se opreste asupra descrierii amanuntite a fiecarui autor in parte: viata, implicarea in politica, opera, pentru a le putea corela.
Heidegger a fost cel care i-a sustinut pe nazisti de prin anul 1931. A insistat prin diferite metode sa ajunga rector la Freiburg si a tinut numeroase conferinte despre nazisti in fata studentilor. A refuzat sa aiba vreo legatura cu prietenii lui evrei si chiar cu profesorul sau Husserl, el fiind candva “copilul fenomenologic” al acestuia, cum afirma doamna Husserl. Si-a denuntat oficialitatilor naziste un coleg ce urma sa ia Premiul Nobel in chimie, Hermann Staudinger si fostul student, Eduard Baumgarten.
Intrebat de Jaspers cum poate un om atat de incult cum e Hitler sa conduca o tara intreaga, Heidegger a afirmat ca nu conteaza cultura si l-a indemnat sa-i priveasca mainile minunate. Si-a lasat pe cel mai bun prieten sa supravietuiasca in conditii mizere, acesta din urma avand mereu la el capsule cu otrava pentru orice eventualitate. Lilla Mark mai ofera si alte informatii socante, mai putin cunoscute, la care nu ma voi opri acum.
Carl Schmitt, teoretician politic, a fost cel care a considerat ca executarile ordonate de Hitler in Noaptea Cutitelor Lungi, iulie 1934, “reprezinta in sine cea mai inalta justitie”. Unul dintre cei executati a fost chiar prietenul sau. A fost numit “juristul coroanei” si a incurajat lupta impotriva rasismului, citandu-l mereu pe Hitler: ”Indepartandu-i pe evrei, lupt pentru Dumnezeu”.
A treia personalitate analizata de autor este Walter Benjamin, un adept al violentei. Propunea un nou tip de violenta “regeneratoare”, “care face legea”, ce urma sa instaureze o noua ordine sociala.
Alexandre Kojeve,”constiinta lu Stalin”, a fost consilierul de incredere al guvernului si “un comunist strict conformist”. Nu ma voi opri prea mult si voi mentiona doar ca el considera ca tirania moderna ar putea ajuta lucrarea istoriei si ar putea sprijini un viitor mai bun.
Mai ramane Michel Foucault si Jack Derrida. Primul a amestecat obsesiile sexuale cu politica. In mai 1968 s-a alaturat “maselor neproletare” (femei, detinuti, homosexuali etc.), sperand la infiintarea unei noi societati. Cartile sale sunt pline de violenta si sadomasochism. In 978 cand a avut loc revolutia iraniana, Foucault lauda aceasta “religie a luptei si a sacrificiului” si “betia revolutiei si expresia violentei”. Jack Derrida nu a avut un impact atat de puternic. A fost adeptul logocentrismului. Ramane sa aflam noi, dupa lectura acestui volum, si sa intuim ce se intampla cu aceste spirite intelectuale, ce-i determina sa fie atat de inumani, atat cu apropiatii lor ( prieteni, iubite etc.), cat si cu ceilalti semeni. Volumul raspunde indirect cu “nu” intrebarii care a generat diverse discutii:”Trebuie sa se implice intelectualii in politica sau nu?” Tot ca raspuns al acestei intrebari, remarc un citat din carte:”atunci cand filozofii incearca sa devina regi, fie filozofia lor e corupta, fie politica e corupta, fie ambele. Prin urmare, singurul lucru rational este sa le separi, lasandu-i pe filozofi sa-si cultive gradina cu toata pasiunea de care sant in stare, dar tinandu-i acolo in carantina, ca sa nu pricinuiasca vreun rau."