domnule stradivarius de ce nu aţi sculptat în lemn de abanos vioara să nu mai trăiesc în roşu permanent eu nu am suflet din esenţă dură e o urmă pe o partitură interpretată stângaci

nu mai este timp pentru vioară domnule stradivarius spectatorii au părăsit loja înainte de primul dezacord ei ascultă doar simfonia raţiunii într-un preludiu al silogismelor imperiale

simţirea nu mai poate fi ascultată la ateneu luminaţii sunt surzi la cordul deschis încastelaţi în aceeaşi existenţă labirintică

aşteaptă un alt kafka

domnule stradivarius să păstrăm cireşii nesculptaţi

vor rămâne celor ce nu ascultă lumina