| |
|
| |
|
Omul acesta scotoceşte în mine cu mâini febrile.
Mai ţii minte, copil find, cum te aplecai asupra cutiei cu jucării, căutând ceva anume, o rotiţă de la maşinuţa regăsită după luni de uitare, sau nu ştiu ce accesoriu indispensabil păpuşii primite în dar cu o zi înainte? Cu răsuflarea tăiată, lumea de jur împrejur împietrea, iar tu, cu limba proptită într-un obraz, cu părul curgând pe ochi, erai una cu aşteptarea.
Omul acesta mă răsfoieşte.
Mai ţii minte în copilărie prima carte cu coperţi în piele peste care ai dat urcându-te pe scaun pentru a ajunge la cărţile de pe raftul cel mai de sus al bibliotecii? Ai luat-o cu mâini tremurânde, ai extras-o cu atenţie dintre celelalte, de parcă fiecare fir de praf deranjat ar fi putut să le spună părinţilor despre trecerea ta pe acolo. Mângâind cu palma larg deschisă coperta, ai pipăit marginea, ai deschis cartea şi ti-ai înfundat nasul între paginile ei, mirosind amestecul acela de piele, hârtie, transpiraţie a tuturor degetelor care au atins cartea, trăgând în piept, într-un amestec voluptuos în care ingredientul principal e frica, literele acum aşezate cuminţi în faţa ta. Şi-apoi periplul mâinii şi-al ochiului înainte şi-napoi printre pagini, ca un ritual fără noimă, neîndrăznind nici să te aşterni definitiv pe citit, nici să pui cartea la loc.
Omul acesta îşi lipeşte nasul de pântecele meu
cum îţi lipeai nasul de geamul îngheţat, în ajunul Craciunului, pândind întunericul de afară, făcând pact pe tăcute cu întunericul din camera ta, convins fiind că undeva dincolo de crengile înzăpezite ale teiului din faţa ferestrei, se află o tainica trecere. În cameră cald, dincolo stihiile de pe lume dezlănţuind sarabanda nesfârşită a posibilităţilor. Un întuneric plin de viaţă, aşteptând. De partea aceasta, mirosul de brad, răsuflarea liniştită a celorlalţi, mobila scoţând sunete ciudate, tu însuţi cu mâinile şi picioarele înţepenite şi cu tot trupul în furnicături, dar nedezlipindu-te de pojghiţa subţire de sticlă ce te separa de toate miracolele neluminate încă.
Omul acesta mă caută
pe toate străzile, în toate oraşele lumii, în parcuri şi pe alei dubioase, izbindu-te de oameni necunoscuţi, ascultând un pas al cărui ecou bate un pic mai departe mereu, halucinant pas de deux la o stradă distanţă, risipindu-ţi naţionalitatea prin fiecare oraş, lăsându-te fără amintiri, până când întâlnirea în sine devine doar un pretext. De câte ori nu ai simţit, mergând pentru prima dată într-u oraş complet străin, că undeva foarte aproape se află ceva sau cineva care te-a căutat de când se ştie, ceva sau cineva din a cărui căutare ţi s-au înfiripat toate întâmplările de până acum şi ţi s-ar putea lămuri toate cele ce vor urma după clipa încă nenăscută?
Omul acesta mă îmbrăţişează
cum îmbrăţişai cireşul din curtea bunicilor, lipindu-ţi tâmpla de coaja neagră în care furnicile, îţi spuneai, au săpat bulevarde. Uite-le cum îţi alunecă printre degete, cum se suie pe fruntea ta, cum îşi arogă cu nonşalanţă spaţii noi drept tărâm al hranei... până ce te scuturi cu scârbă, presimţind că şi el, pomul tău, ar face la fel dacă ar putea, ca într-o pre-figurare tăcută a morţii. Cireşele încă promise, în mirosul de trunchi şi de frunze, tot amestecul acela de pământ şi primăvară, inconştientă inocenţă...
Pieptul lui urcând, coborând, urcând, coborând. Aplecată asupra lui, îi urmăresc respiraţia: aici sunt eu, în greutatea aerului pe care îl trage în plămâni, sunt eu, în globii oculari care se rotesc acum în spatele ochilor închişi, mă trezesc aşa cum nu m-am cunoscut niciodată. O fiinţă cu desăvârşire nouă, apă neîncepută, cu timpul făcut brăţări la gleznele goale, faţă în faţă cu prăpăstia începutului lumii.
Nu te întrebi uneori, privind un drum pe care tălpile tale nu l-au născocit încă, nu întinzi mai întâi vârful piciorului, încercând să-i pipăi consistenţa, să te asiguri cumva că nu alunecă, să-i iei pulsul pentru a şti cum va trebui să respiri de aici înainte? Povestea noastră încă nu a început... sau a început cu atât de mult timp în urmă, încât acum ni se amestecă fără noimă printre degete amintiri şi imagini ca în oglindă.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text

| alma -
2006-04-26 |
Un singur fragment nu se referă la copilărie, la amintiri, acela care începe cu "Omul acesta mă caută". Şi mă întreb de ce autoarea a ales să fie aşa.
Probabil că ar merge şi un alt final decât cel cu imaginile în oglindă.
|
| vladimir -
2006-04-27 |
omul acesta
scotoceşte în mine
cu mâini febrile
răsfoindu-mă
îşi lipeşte nasul
de pântecele meu
mă caută omul acesta
care îmbrăţişează
Apetenta mea spre poezie in detrimentul prozei ma face sa privesc ceea ce scrii "deformand" continutul textului, alterandu-l cumva in chiar tiparele caruia ii este tributar... oricum italic material pentru o poezie zic eu verticala :)
|
| Linea -
2006-04-27 |
Omul acesta scotoceşte în mine mă răsfoieşte mă caută mă îmbrăţişează povestea noastră încă nu a început... sau a început cu atât de mult timp în urmă, încât acum ni se amestecă fără noimă printre degete amintiri şi imagini ca în oglindă.
Apetenta mea pentru proza..:)
Sunt insa, in asentimentul lui Vladi si eu.:)
Un text al sensibilitatilor.
Cu inclinare.
|
| Sapphire -
2006-05-02 |
Alma, căutarea este cea care defineşte altă vârstă. Iar căutarea aceasta întoarce tot timpul, încolăcit cuminte şi supus, la picioarele copilăriei. Şi uite aşa, toate se fac noi.
Da, ştiu că poate ar merge... poate voi reveni asupra lui. Nici eu sunt prea mulţumită. Mă gândeam de fapt la un fel de glob... dar nu detaliez, dacă reuşesc să cristalizez imaginea, voi reveni.
Vladimir, aici este şi poezie, desigur, cred că ştii că mi-e greu, foarte greu, să mă desprind şi să mă delimitez singură. Uneori însă mă cenzurez... iniţial fuseseră mult mai evidente "versurile". Aş mai adăuga ceva la poezia "săpată" de tine... ceva ce nu este cu italice, dar ochiul ascuns al cititorului sper să "ghicească".
Linea... cu atât de mult timp în urmă... la începutul unei noi lumi. Ce alt să ştim despre noi. Iată oglindirea poveştii în apa limpede a ochiului. Mă bucură.
|

|
|
|