îmi dau întâlniri cu tot felul de persoane, persoane cu care nu m-am văzut de mult timp sau pe care întâmplător am impresia că nu le-am cunoscut. am impresia că aş putea să găsesc în ele ceva ce nici eu nu ştiu ce caut.
le dau telefon, stabilesc o întâlnire, în general seara, apoi, înainte cu o oră de a ne vedea, mai dau un telefon şi amân totul. asta mă mulţumeşte mai mult decât o întâlnire. cuvinte goale, un “ce mai faci”, un scurt recital de amintiri, câteva zâmbete mute, un “la revedere”, şi momentul social magic mă scoate din starea de rege.
câteodată îmi place, câteodată nu.

niciodată nu mi-au plăcut revistele cu femei goale, nu înţelegeam nimic, nici măcar nu mă excitam, poate uneori mai citeam reportajele acelea scurte ca să adorm mai repede. în rest, era ca şi cum m-aş fi uitat la poze cu feluri de mâncare fără să-mi fie foame, ca şi cum aş ridica receptorul să ascult doar tonul. mai grav ar fi fost să mă uit la poze cu mâncare când mi-era foame sau să ascult tonul când cineva trebuia să mă sune, să-mi fi făcut colecţii de meniuri de restaurante şi agende cu mii de numere de telefon inexistente.

a doua zi mai dau un telefon oricărui prieten, îi povestesc tot ce se întâmplă la mine în palat, ce modificări am mai făcut sălii tronului, îl invit oficial pentru nici un scop şi îi închid.

dimineaţa, mi-e prea lene să mă dau jos din pat şi fumez câteva ţigări, privind tavanul şi gândindu-mă la diverse. apoi, când totuşi nu mai pot sta de prea multă amorţire, îmi clătesc cu puţină apă rece ochii şi evit să mă spăl pe dinţi sau să folosesc săpunul. din cauza parfumului lor care mă jeneză, când, întors de la baie, mă pregătesc să aprind o nouă ţigară pe stomacul gol. mirosul de tutun şi proaspătul săpunului sau al pastei de dinţi sunt lucruri atât de opuse, încât a trebuit să aleg.

în general, dimineaţa sau când mă trezesc, îmi place să mă uit din turn la toată împărăţia mea şi să ascult muzică. atunci am cele mai bune idei.
de reforme, de justiţie