Ţârâitul ceasului nu putea fi oprit cu o singură miscare de mână aşa că trebuie să facă mai mult efort pentru a-l opri din ţipat iar asta îl trezeşte. Se freacă la ochi şi în drum spre bucătarie ia halatul devenit deja mic pentru a-i acoperi burta. Toarnă nişte cafea şi aprinde o ţigară...
Am de semnat nişte contracte importante azi aşa că ar trebui să arăt bine, poate o să trec pe la frizer în drum spre sediu...sau mai bine îl chem direct acolo.
-Mama ei de burtă! Dar la 45 nu ar trebui să mă mai plăng...
În costumul Valentino de două mii de euro se urcă la volanul unui Porsche 911 Carrera S negru şi porneşte încet spre companie. Unii s-ar mira cum poate el să asculte trash metal conducând aşa de lent... Nu depăşea viteza legală.
Întodeauna liftrurile exterioare îi dădeau un sentiment plăcut, iar când coboară şi ajunge la biroul secretarei se apleacă elegant ca în fiecare dimineaţă.
-Bună dimineaţa Mihaela, mă aşteaptă cineva? Ce ai făcut de arăţi aşa de bucuroasă azi? Fii amabilă şi chemă frizerul astăzi la ora două şi programează-mi te rog mâine o şedinţă cu domnul doctor Francisc, cred că o să simt nevoia în curând...
-Bună dimineaţa domnule Andrei, nu vă aşteaptă nimeni, ahhh...am dormit mai mult de 6 ore în sfârşit, da, chem frizerul şi programarea v-o fac după ora 10.
Rânjet.
Îl făcea să se simtă mai bine faptul că este amabil cu toată lumea şi mai ales cu angajaţii lui.
-Hm, este prima oară când o văd pe Mihaela în fustă scurtă, totuşi are picioare un pic prea groase pentru 22 de ani... păcat de faţa aia minunată a ei.
Sunt sigur că o să am o zi bună azi, nu cred că o să mă enerveze prea tare contractul cu japonezii ăia deşi toţi ceilalţi m-au secat de nervi... Hai să vedem.
Prea atrăgătoare Yomi asta, nu mă pot cocentra decât la picioarele ei, ar trebui să conducă ea negocierile, aşa proştii m-ar determina sigur să semnez parteneriatul. Mda, clar, n-am mai avut o femeie de aproape un an, cred că o s-ă mă duc azi... Hai, gata! Afară cu japonezii, le semnez contractul, în fond nu sunt decât cinci milioane şi scap de tot. O s-o rog pe Mihaela să finalizeze. Ce piramidă nazală ai Yomi, tare mi-ar placea să...
Frustrarea creşte în el, e umed şi transpiră, se plimbă nervos prin încăpere şi se tot întreabă de unde a pornit totul azi...dar stie...de zece ani în coace nu a putut să reziste mai mult de un an... Totul este roşu şi celelalte culori au început să curgă. Până şi secretara îl enervează.
Prea mult! Ies afară în zăpadă să mă răcoresc! Dar zăpada mă încinge, totul mă face să explodez, şi cred că împreună cu faţa mea de buldog ras în cap şi cei 1,90 metri arăt chiar ciudat.
Ar trebui să plec de aici, în curând o să mă întrebe lumea dacă mă simt bine. Oricum mai e puţin şi se înserează...
Întunericul a venit, sare în bolid şi pe muzica lui Vivaldi se îndreaptă spre loc. De când a descoperit acea casă, acum zece ani, poate singurul loc din Europa care oferă ceea ce îi trebuie lui, îl vizitează o dată pe an. Curvele nu-l excită. Femeile, nici atăt. Copii...nu, sunt prea mici, cedează prea repede. Lui îi trebuie ceva mult mai special. El....nu le poate lăsa în viaţă.
-Ce dracu e cu ăsta la uşă. Pentru cinci zeci de mii de euro puteau să pună pe altcineva după usă. Morţii lui! Arată ca un marocan negru cu bergenbier... i-as sparge dinţii aia albi.
-Domnul Andreescu.
-Un moment vă rog.
Marocanul negru cu bergenbier caută ceva prin hârtii.
-Sigur, domnul Andreescu, acelaşi meniu?
-Da.
Aştia nu au cum să filmeze ce se întamplă aici, oricum tot ei trebuie să strîngă după tine...mă întreb cum scapă de cadavre. O să-i le spun să mă lase zece minute singur în cameră, aşa o să am timp să caut microfoane si camere video miniaturale cu dectectorul ăla de electronică care m-a costat acum un an o grămadă de bani. Sper, inutil.
Mă intreb, oare o să găsesc şi ceva pete de sâge...nu, se pare că băieţii curăţă bine. Nimic, absolut nimic, nici măcar o unghie ruptă.
Au trecut cele zece minute, şi fata întârzie. Le-am spus că nu o vreau vânătă pe faţă sau cu urme de arsuri de ţigară pe corp...probabil că nu sunt multe care să aibă norocul ăsta pe aici... de fapt nu multe pleacă vii de aici.
Asta îmi dă timp să observ şi eu camera mai bine. Lumină plăcută, luxos aranjată chiar, mă mir chiar că există un aparat de aer condiţionat într-un asemenea loc...mai groaznic decât iadul.
Fluturaşul imi tremură nerăbdător în buzunarul drept, abia aşteaptă să fie deschis!
Devin nervos şi pun un cd cu Vivaldi la combină, dar văd că se deschide uşa.
Tânără. Două zeci maxim. Seamănă cu Mihaela. Asta o să facă lucrurile mai interesante. Are nişte ochi verzi mari şi lucioşi, buze fără crăpături şi o linie a mandibulei foarte fină. Nemachiată şi clar făra urme pe corp. Ţine mâinile uşor lipite de talie iar sânii mici au sfârcurile blonde şi pronunţate.
Nu ştiu ce au băgat în ea, dar pare mai puţin drogată decât celălalte. Şi totuşi atât de calmă...
Se uită la mine, din ochii ei îmi dau seama că ştie ce o aşteaptă. Cum poate să fie atât de rece şi nemişcată pusă în faţa unei morţi violente?
O trag brutal de mână, de aproape cade în genunchi şi-i înping capul în jos.
Venind aici este singura modalitate prin care pot avea o erecţie normală şi cred că singura modalitate prin care pot dobândi un anumit grad de plăcere.
E mică pe lângă mine, pot face ce vreau cu ea... o trântesc pe patul imens cu aşternuturi albe special cerute şi intru.
Nu mă mişc prea repede, nu sunt brutal...cel puţin acum. Şi totuşi e ceva în neregulă.
Mă nedumereşte lipsa asta de reacţie din partea ei...de parcă ar aştepta să termin şi să bag cutitul în ea la final... O lovesc puternic cu pumnul peste obrazul stâng.
-De ce nu spui ceva???
Cu ochii abia umezi de la impact întoarce capul spre mine, priveşte în sus şi se încruntă usor. Ochii ei îmi ţipă parcă în străfundul craniului.
Lăsându-mă cu o mare parte din greutatea mea pe pelvisul ei, îi apuc mîinile şi mă uit la vene...nimic! Nici o înţepătură, nimic....acum realizez că ea de fapt este complet conştientă. Asta este singurul ei mod de a se răzbuna pe mine, îndurând totul până la sfârsit fără nici un sunet.
Privirea aia dupa lovitură m-a ambiţionat aşa că o lovesc direct în nas şi simt cum oasele piramidei nazale se sfărâmă sub greutatea pumnului.
Nici un sunet...nici nu mă aşteptam. Patul s-a umplut de sânge sub capul ei, dar ea tot la mine se uită, din când în când mai lasă un firicel de sânge cu salivă să curgă pe obraz...probabil ca să n-o sărut.
Iau fluturaşul de pe noptieră şi scot lama. Cred că o s-o înfig in gât în momentul de climax.
Sau în ficat.
Ba nu, ce burtă superbă are...fără nici un semn, fără grăsime, nu mă pot abtine şi înfig lama în carnea usoară a burţii ei. La început vârful a intrat greu, atunci am auzit şi primul sunet slab din partea ei, ca o oftare, după ceea l-am împins usor până la capăt şi l-am lăsat acolo.
Mai are de trăit trei zeci de minute cel mult până când acidul gastric şi toate cele o să-i invadeze organismul. Timp destul în care să mă privească în ochi iar eu să finalizez privind-o înapoi.
Numai ideea asta mă face să termin instant...ce plăcere!
Îmi vine să o scuip între ochi, dar am gura uscată.
Mă ridic, mă închei la pantaloni şi îmbrac sacoul. Mă uit la ea.
Privirea ei plină de lacrimi mă nedumereşte. Tot cu aceeaşi hotărâre se ţine pe baricade şi aşa a şi reuşit să mă facă să plec cât mai repede. Nu puteam să o privesc în ochi cât se stinge... o las să moară în pace.
Iese pe coridor, coboară treptele şi la ieşire se opreşte în faţa marocanului negru, care-l privea sfidător.
Cu o mişcare rapidă îi apucă cutia de Bergenbier şi i-o îndeasă în nas facându-i praf faţa şi câţiva dinţi.
-Ascultă-mă bine! În 5 minute vreau să laşi fata de sus cu maşina în apropierea spitalului. Este la trei străzi...de parcă nu ştia. Dacă nu văd la ştiri mâine că trăieşte, te asigur că tu o să sfârşeşti mai rău decât ea. M-ai înţeles?
Marocanul se ridică cu greu, işi dezimplantează cutia de bere din faţă şi o ia fără un cuvânt în sus pe scări.
Înainte să deschidă uşa lasă încă zece mii de euro pe masă şi pleacă la un restaurant.
În timp ce taie din friptura de viţel şi face semn chelnerului să reumple paharul cu vin, se încruntă şi se întreabă.
Oare de ce am lăsat-o să trăiască?
Cred că a fost mirosul, sau lipsa lui.
Celălalte au făcut pe ele...