rîndunică a murit într-o zi de 13. n-a murit cum moare o rîndunică obişnuită pentru că nu era o rîndunică obişnuită. era un bărbat rotofei şi era un fel de şef mai mic peste filiala unei instituţii. mergea împreună cu doi şefi mai mari la nunta unui prieten. un şofer beat care mergea şi el la o nuntă i-a spulberat de pe trotuar. două lucruri l-au făcut pe rîndunică să semene cu o rîndunică obişnuită. zborul pînă într-un copac aflat la zece metri de trotuar şi trupul chircit după ce a atins pămîntul.

fragment de memorie inutil.
cînd eram copil aveam un vecin înalt cu păr grizonat. de la depărtare nu-l deosebeam de taică-miu. cînd îl vedeam mă apuca tremuratul îmi spuneam atunci că mai bine aş fi un copac. putea să dea în mine cu orice cu antena de cameră cu o curea sau cu furtunul de la maşina de spălat dacă aş fi fost copac nu m-ar fi durut i-aş fi scos limba de copac i-aş fi întors curul şi i-aş fi zis na mă boule loveşte că nu mă doare nimic. nu mă mai doare. erau zile în care vecinul meu punctul meu cardinal nu apărea. uitam complet de el cînd intram în casă auzeam un horcăit şi mă blocam în pragul uşii. nu ştiam cum e mai bine să intru în casă cînd tata doarme ori cînd e treaz.

învăţătoarea mea din clasa a II-a avea un ţignal. îmi plăcea mult ţignalul acela şi într-o zi cînd eram de serviciu pe clasă l-am furat din dulap. a doua zi m-am lăudat tuturor că mi-am cumpărat ţignal dar învăţătoarea s-a prins. în faţa şcolii ne-a scos în careu şi mi-a luat cravata de pionier. oricum niciodată n-am ştiut să fac nod mă gîndeam. i-a mai luat cravata unui coleg. tot emilian îl chema şi cînta la pian. acum el e preot.

de amintirile astea nu mai am nevoie. ar fi timpul să renunţ. dacă ar fi aşa de simplu ca atunci cînd îţi bagi două degete-n gît şi-ţi goleşti stomacul aş uita în fiecare zi cîte ceva.
tu de exemplu ce-ai uita?
eu aş uita să vorbesc să simt să scriu să mănînc să sting lumina.

*

uneori şedinţele de sumar par că nu se mai termină. din redacţie răzbate un murmur care-ţi toacă nervii ca o ploaie mocănească. atunci ţin ochii deschişi de complezenţă şi mă încui în ţeastă. şefa vorbeşte într-una dar nu o ascult. îmi imaginez o staţie de maxi-taxi şi un buchet de crini imperiali. de fapt îmi imaginez tot felul de lucruri raţe pe un lac o carafă de vin o lansare de carte. cînd se termină totul vocea şefei revine ca şi cum ar rula pe ecran un film din care n-ai pierdut prea multe cît ai fost la toaletă.

în mine e o altă şedinţă de sumar. mîna dreaptă ia interviu plămînului drept despre revolta poporului de alveole. urechea stîngă ia interviu coastelor despre ceea ce le lipseşte.

astăzi se împlinesc opt luni. opt luni de cînd ne locuim unul pe altul. cine pleacă ultimul deschide ochii şi aeriseşte trupul. cine ajunge primul porneşte sîngele se face cald apoi pune masa.