dimineaţa oraşul miroase a benzină. decît să cred că tot mirosul ăsta vine din şcolile igienizate prefer să-mi imaginez că sînt primarul acestui oraş cu două artere principale una care duce spre inimă şi alta care străbate tot trupul. şi în fiecare dimineaţă organizez întîlniri cu beneficiarii de la 416 stropesc pe cîte unul cu benzină îl urc pe hotel şi-i dau foc. carnea lor e bună arde o zi întreagă şi fumul se înalţă nesperat de mult. ăsta e felul meu de a avea grijă să nu te rătăceşti. de fapt în fiecare zi ghicesc în oase în pietre în ceara de pe ochi locurile unde ai putea fi. pe o plajă avînd grijă de balenele eşuate din vis. într-un lan de lucernă făcînd poteci ascunse pentru iepuri ferindu-i în chipul acesta de puşcoacele vînătorilor. noaptea dau foc altuia e felul meu de a-ţi spune că nu dorm. primarul oraşului de termopan şi de orologii nu doarme. el ţine luminile aprinse merge noaptea pe străzi şi strigă e ora unu nu s-a întîmplat nimic e ora două n-a venit nimeni. să ştii că aici toată lumea te aşteaptă cu lanuri de floarea soarelui în geam.

*

de regulă ajung primul în redacţie. mă calcă pe nervi bîzîitul aspiratoarelor chelnerii curăţă terasele de lîngă noi calculatorul vuieşte de parcă în apropiere s-a rupt un baraj. pentru jumătate de oră sînt singur îmi desfac ţeasta îmi las gîndurile hai hui peste birouri ca nişte capre de munte care dispar la vederea primului om. o jumătate de oră sînt al meu o jumătate de oră sînt al tău de fapt al meu sau al tău e totuna.

apoi totul se precipită îmi cresc gheare şi colţi sfîşii oraşul mănînc apoi adorm în măruntaiele lui. nu mă pot întoarce la ceea ce am fost decît seara. atunci lucrurile îşi pierd conturul şi îţi e mai uşor să crezi tu poţi fi orice.

*

cînd intri la don petrică trebuie să ştii patru lucruri. vinul se dă la halbă cînd se îmbată oamenii se cară pe braţe ca într-un fel de brotherhood of man pe care nici măcar nu trebuie să încerci să-l înţelegi nimeni n-a auzit de cohen şi toţi joacă table.
don petrică e chel şi uneori uită unde îşi pune ochelarii. despre crîşma lui vorbeşte ca despre o hacienda. îmi spune uite aici e candelabrul aici e salonul unde luăm cina aici e ţarcul de vite. în hacienda se retrag senioritele după ce fac curat în scările de bloc. toate put a mahorcă şi rom. aici e cel mai bun loc să faci pace cu tine să te gîndeşti la ai tăi. dacă ne e teamă de moarte nu ne temem niciodată la fel. dar moartea nu e atunci cînd te cobori în pămînt şi-ţi faci curaj să respiri. moartea e atunci cînd lipseşte ceva sau cînd cînd uiţi sau cînd stai zece ore pe tren şi-ajungi într-o gară care se lipeşte de tine ca o boală de piele.

uneori don petrică doarme cu capul pe bar din gură îi curge saliva ai impresia că toate gîndurile au ieşit din el ca nişte melci poţi să ştii ce-au devenit după dîra pe care au lăsat-o în urmă.
atunci las şi eu în urmă oraşul mă fac mic un punct un bob de orez un fir de praf pe parchet. atunci mă gîndesc la faptul că facem dragoste facem copii doar ca să nu ne simţim singuri. doar ca să ne recunoaştem. don petrică se trezeşte îmi spune nu mai vorbi singur eu îi răspund nu vorbesc singur iubita mea e aici dar nu o vezi pentru că ochii văd doar ceea ce ne trebuie nouă. într-un fel e plăcut să adormi în felul acesta şi să te trezeşti cu aceeaşi dragoste ghemuită în stomac ca un animal călduţ care nu mai are unde să plece.