Pâlcuri de meteoriţi ţâşnind de-a curmezişul beznei nesfârşite. Stele de culoarea mandarinei ruginite. Corul tenace.

Strălucirea de la început dispăru, lăsându-şi dâra în urmă.
Dulap roşu-brun. În spatele lui, cârpe acrite de vreme şi de mucegai. Îi simţeam mirosul. Pe cele trei geamuri, fâşii de apă sau poate aburi de respiraţie bolnavă. Spectatorii aveau gura plină de salivă, numai spumă cu gust de vodcă. Le curgea pe bărbie şi pe piept, în voie, fără să-i jeneze.
Totul părea încadrat în pătrăţele egal distribuite, ale unei coli de hârtie milimetrică.

(joc strâns care-pe-care reluat la nesfârşit)

Personajele: nu există. Există gesturile, urletele. Există, doar teatrul.

Scaune lungi.
Omuleţi cu mişcări automate stăteau înşiraţi la capul patului, sprijiniţi în cot. Îşi strângeau într-un bulgăre de fier furia şi umilirea şi l-au înţepenit în interior. Urlau mai
departe, timp în care îşi înfingeau unghiile în palmele lipicioase.
Măruntaiele făceau spume.
Te simţeai ca şi cum cineva îţi turna ghips într-o despicătură a osului.
(forfotă)

Apare o fetiţă de trei - patru ani, care tocmai desprinsese modul de utilizare al surâsului printre omuleţi.
(uşa era larg deschisă. printre ea ea intra lumina uşor racoroasă a lunii, parcă trecută prin filtru)

(pauză)
Spectatorii se uită unii la alţii. Fetiţa le ocoleşte privirile. La colţul ochilor congestionaţi avea un strat gros de urdori. Adânceşte mâna în lemnul gros al scenei şi scoate fluturi negri (cine îi vedea?). Ilustra cochetăria mamei. Nu-şi ascundea în niciun fel deruta provocată de fiorul iscat de lumina fluorescentă, care îi străbătu tot corpul.Doar se scrijela insistent cu vârful degetelor pe faţă. Răsuna strident. Respira de parcă avea dopuri de hârtie în nas.
[se-auzeau semnale sonore, fluierături din degete. chiar şi aerul îl simţeai altfel la pipăit. tensiunea din jur nu se slăbea]
Un câine neliniştit lătra, gata să-şi vomite stomacul. Sunetele fricative ale omuleţilor zornăiau în prelungul scenei. Brusc (sau poate se-aşteptau) le zboară pupilele în orbite, ca două păsări.
Fetiţa îi fixează de sus cu privirea. Profită de întuneric, pe furiş, însă lungimea nu era de ajuns. Ceaţă scurtă şi deasă. O găseam la prăvălie, uitată pe raft şi decolorată. Apare o lumină pală în forma unui cerc. Persistă 10 secunde.

Repetarea aceluiaşi plonjon de la înălţimea unui alt vis.

Un spectator din rândul 6, locul 11 îşi aprinde o ţigară, bănuind că încolţirea gândurilor pe o scenă, e mai grea şi mai anevoioasă decât pacea sufletului, liniştea şi cugetul clar. Se ridică. Îi scapă printre degete ţigara, ce lasă urme drepte prin aer.

'Aici, oamenii nu-şi vorbesc, deşi se cunosc, intră unul în sufletul altuia cu încălţăminte cu tot, se ispitesc cu gesturi şi se judecă în minciuni. Să mănânci, să umbli, să dormi, să sughiţi, să urli, să te împreunezi. Asta daaaa, puştime natangă'
Conştientizarea infinită a coiturilor reflectate cu două oglinzi opuse. Pofta de mâncare a animalelor carnivore se manifestă probabil la fel.
Gesturile lui erau de o naturaleţe desăvârşită, dar netotul scapă un moment propice ca acesta şi strică totul până la urmă. Brusc, sunete intermitente de uimire.Sala râde.
Ca să nu păţească şi el acelaşi lucru, se grăbi să-şi ducă mâna la cureaua pantalonilor. Îşi înfige pachetul de ţigări între burta strâmbă şi curea. Fuge fără să se mai arate la faţă. Sala e lungă.

Spectatorii se ridică. Se apropie de scenă, desculţi. Tanspirau din toţii porii.Temători, pe sub sprâncene, se uitau la scenă. În lumina descrescătoare a sălii, scena părea că atârnă într-o rână, deşirată. Griul difuz şi fumul de nuanţă aplecată estompau lumina lunii. Sfâşiată şi smulsă aproape instantaneu din locul unde se isca, ceaţa bufnea, continuu, de la suprafaţa podelei.Ferestrele erau larg deschise în formă de evantai. Intra întuneric. Era un peisaj cât palma şi spectatorii îl vroiau intact, îl vroiau neatins

Se lasă cortina ...