A răsărit luna... Ea cunoaşte povestea fiecărui lucru care s-a pierdut pentru totdeauna... Prin faţa ei trec, spre palate cu vârfurile în nori, caleştile de aur şi de argint ale primilor, dar şi ale celor din urmă povestitori...

La început de noapte, luna-şi traversează grădina ca să guste din cuvintele coapte, în a căror sevă îi stau frumuseţea şi puterea multă, apoi se aşează pe cer şi ascultă... Cum se apropie caleştile, cum suduie vizitii, cum se dau jos întâi domnişoarele şi pe urmă copiii. Iar, la sfârşit, cei ce se înclină şi istorisesc peripeţiile unui aşa drum - aproape nepământesc.

Un avion sau o navetă spaţială, trebuie să recunoaştem, ar strica atmosfera aceasta un picuţ ireală, cu care, pe cei ce vor să se încredinţeze că nu e doar vrajă, povestitorul îi prinde în propria-i mreajă.

Ştiaţi că, până la al nu ştiu câtelea răsărit de soare, orice poveste împărtăşită poate să devină nemuritoare?