pe bunică-miu l-au adus de sîmbătă în oraş. apa intrase în şopron. a tot crescut pînă a ajuns la ferestre. norocul lui a fost că n-a avut animale. doar cîteva găini prăpădite şi năpîrlite care scoteau ciocul din apă de parcă ar fi fost nişte periscoape de submarin. şi cîinele a schelălăit pînă l-a acoperit apa.

n-am putut să-ţi răspund atunci. iar concluzia ta logică a fost că am pe altcineva. e mai simplu să crezi asta, nu? da draga mea, îţi pare rău că ai făcut sex fără prezervativ îţi pare rău că ai dat peste mine. da draga mea. te-am înşelat. cu apa asta care de trei zile nu mai vrea să iasă din mine din case din fîntîni şi din gropile morţilor. nu mai avem unde să ne îngropăm morţii. dacă sapi pămîntul te dă afară acolo doarme apa. şi noi unde dracu să ne punem morţii? în cer?

sîmbătă noapte s-a dat ordin de evacuare. m-am rătăcit de maşină. printre oameni. ştii ce înseamnă să vezi în miezul nopţii sute de oameni înşiraţi la picioarele plînsului? asta e noaptea în care sînii au secat şi toţi pruncii au îmbătrînit deodată. asta e noaptea în care toate casele au scuipat oamenii şi toţi oamenii erau iona rugîndu-se de un dumnezeu să-i mai lase o vreme în viaţă. dar dumnezeu asculta o filarmonică dirijată de celibidache.

duminică. trecem prin apa care s-a revărsat pe şosea. nu vedem drumul mergem la ghici. totul e un vuiet în jurul nostru mi se face frică. îmi vine să-i spun şoferului să ne întoarcem poate torentul ne ia naibii şi ne duce în mijlocul siretului. poate ar fi mai bine aşa. ultima dată cînd stăteam în cişmigiu îmi spuneai că totul s-a terminat iar eu mă sufocam ca acum. am plecat din gara de nord pulbere şi pe tren îmi doream să-mi pocnească un vas de sînge să-mi ţîşnească sîngele pe gură pe urechi. să rup toate digurile şi să mă vărs înspre moarte. ca acum. în loc să scriu despre morţii mei scriu despre morţile altora. în loc să am grija de ai mei am grijă de alţii.

ajungem pe pod. cobor simt podul cum se clatină ca puntea unei corăbii. picioarele îmi tremură. mă apropii de balustradă paralizez cu aparatul foto în mînă. privesc năuc torentul şi nu mă gîndesc decît la faptul că poate se deschide apa şi o creatură de mîl o să ne înghită. un poliţist urlă disperat la noi să nu staţionăm pe pod.

duminică noapte încă un ordin de evacuare. militarii merg cu barca pneumatică au de salvat nişte oameni refugiaţi în turnul bisericii. apa a ajuns pînă la dumnezeu. dealul e plin nu se vede clar care e om şi care e animal. toţi dorm laolaltă şi dealul îi înghite înaintea întunericului. exact în momentul ăsta ai ales să pleci. uite vezi? rîd nu mă doare nimic. ai luat-o razna iar fără motiv. ca în cişmigiu ca în gara de nord cînd am plecat pulbere dar o parte din sîngele meu a rămas acolo pe peronul 11. îmi vine să mă piş. mă desfac atent la fermoar mă piş în apa care şerpuieşte printre picioare.

sînt ud pînă la oase. mă descurc cu greu prin apa care îmi ajunge la piept. ce dracu fac eu? îmi tot repet că nu se merită să mori pentru o poză curentul aproape că mă dă jos din picioare. oare ce-ar fi să mă las în apă şi să nu mai ies niciodată la suprafaţă?
mi-e prea frică de moarte. ba nu. sînt lucruri mult mai rapide ca moartea. ca de exemplu un mail de adio fără să ai habar de ce. că nu ţi-am răspuns la telefon şi pentru tine asta e un motiv suficient să crezi că mă culc cu alta. da draga mea fac sex cu apa asta vezi? mă muşcă de piept intru în ea cu furie ca atunci cînd intram în tine în căminul din brîncoveanu. în sfîrşit.