Despre Lucian Blaga ar fi multe de spus, dar mă tem că–mi sunt cuvintele nevrednice, mă mulţumesc să salut în tăcere lumina şi bucuria ce le lasă marele poet moştenire posterităţii prin întreaga sa creaţie.
În luna iulie a anului curent am fost alături de încă 6 laureaţi ai “Festivalului de Pozie Lucian Blaga, Lugoj”, poeta Adriana Weimer şi sponsorul concursului într-o excursie ce avea drept scop: vizitarea “Casei Natale Lucian Blaga” din Lancrăm, unde poetul şi-a petrecut primii 14 ani din viaţă.
Ajunşi acasă la autorul "Poemelor Luminii", ne-am integrat imediat în atmosferă, cu îngăduinţa domnei administrator vizitând împrejurimile .
Păşind în interiorul imobilului, mai mult sau mai putin entuziasmaţi ( de la Lancrăm urma să mergem la Ocnele sărate din Sibiu, altă viaţă… ) , am fost atraşi de nuanţa arhaică în care era îmbrăcată clădirea : pereţii camerelor, două la numar, erau împânziţi cu zeci de fotografii ce-l înfăţişau pe Blaga alături de familia sa. Mi-au acaparat atenţia în mod special doua poze – în una apărea Cornelia Brediceanu - soţia poetului, aflata la vârsta de 30-34 ani, iar în cealaltă Dorli Blaga - fiica celor doi, ce nu părea să aibă mai mult de 2-3 anişori, fiind înconjurată de o parte şi de alta de membrii familiei Brediceanu. În prima încăpere am zărit mobilierul vechi de peste 100 de ani, un cuier pe care sunt agăţate la loc de cinste paltonul şi pălaria d-lui Lucian, o valiză , doua vitrine pline cu manuscrise şi scrisori- printre care şi scrisorile de dragoste adresate Cornelei. A doua cameră nu se deosebeşte cu mult de prima - aceeaşi linişte, aceeaşi culoare albă, remarc prezenţa unui birou , unde tronează statuia din bronz a lui Blaga, înfăţişat până la umeri, peretele din partea stângă ce conţine o caricatură a creatorului - care apare uşor efeminat şi doua vitrine pline cu volume scrise de către amfitrionul nostru. Bucătăria e una sărăcăcioasă – un cuptor de lut, o vază, câteva oale, fiind separată de şpais printr-un prag. În şpais observ o lampă, o maşină de tors lână, un ceainic, mai multe chilipiruri îmbibate-n praf…
În timp ce ne perindam dintr-o încăpere în alta, doamna administrator a început să ne istorisească întreaga corvoadă la care sunt supuse mai toate instituţiile culturale – bani puţini, interes aproape nul din partea oficialităţilor ( au reuşit să achiziţioneze Casa Natală Lucian Blaga de la vechii proprietari, e arhisuficient….) şi al omenilor de rând, ce nu se obosesc să ofere o mâna de ajutor la conservarea acestui obiectiv cultural, ci manifestă ignoranţă, nu-i deschid uşa lui Blaga - la urma urmei acest fapt e lesne de înţeles ; românu-i sătul de propriile vechituri, nu se mai deplasează să le vadă şi pe ale altora, plus că maestrul n-are cum să-l încânte… O altă problemă, din spusele doamnei, ar fi că, odată cu trecerea anilor, cărţile semnate Blaga Lucian nu se mai vând, asta în pofida faptului că o cărticică a ajuns să fie mai ieftină decât « capodoperele artiştilor contemporani » : Peşte, Salam, Guţa şi mulţi alţii…
Există o singură soluţie, care-l caracterizează pe românaşul nostru, să te faci că plouă şi să mergi înainte…
După ce ne contemplăm privirile îndelung, semnăm în condica de oaspeţi şi ne deplasăm la mormântul poetului, aflat la 200 m de casa natală. Piatra funerară e una simpla, noroc cu numele inscripţionat pe cruce, altfel n-ai şti unde te găseşti… Nu e mare forfotă - de-ar fi îngropată aici Elodia, altfel ar sta treaba. Doar verdeaţa din împrejurul mormântului şi un bucheţel de flori artficiale par să vegheze drumul creatorului spre lumină…
Ne luăm rămas bun de la Blaga printr-o tradiţională poză de grup, plecând spre Ocnele sărate. « Baia culturală » ţine vreo 4 ore, apoi facem cale întoarsă către Lugoj.
Pe drumul spre Lugoj, filantropul nostru, sponsorul concursului, ne adresează o întrebare inedită :
- Ce o să ţineţi minte din excursie, pe Blaga sau Ocnele sărate ?