Vezi tu Iasomie ce văd eu, uite rîndunica, se scaldă în zăpadă, vine primăvara în decembrie Iasomie? Hai femeie, zic, hai afară să o vedem cum se coboară la vale, pe podul Grant. La noi acasă, primăvara venea întotdeauna de pe dealuri, aici dealul meu este podul Grant; valea Gilortului a mea este acum Ciurelul. Hai Iasomie pe vale, să stăm cu poala întinsă, poate ne cade în ea o pală de vînt!
Îmi iau seama, vorbesc singur, nici urmă de Iasomie prin casă; însă nu am păreri, o rîndunică se scaldă în zăpadă; dacă o prind!? am prins tot felul de păsărime la viaţa mea, gîngănii nu mai vorbesc – greieri, călugăriţe, licurici, scarabei, în fine toată fojgăiala ierburilor şi a văzduhului – dar uite, rîndunică şi libelulă, nu. Dacă…
Sună telefonul; iar s-a dus rîndunica mea. Da! Alo, bă ăsta a lu’ Anica, mă puţă, ttt uu tu esti mă vere? Îmi sfîrîie inima, după vorbă e Mitru de la Turburea... Bă, mă auzi, sînt Mitru, iote de ce te sun, vino acasă cît poţi tu de repede. Îmi mai sfîrîie inima o dată, uite aşa, parcă pe sub piele trec furnici - în sus, în jos, în sus, în jos. Sorin, Sorin al tău! Acum, furnicile au găsit o firimitură de pîine şi se încaieră pe ea. Ce e cu Sorin, Mitrule? Ce să fie? e bine, da’ a damblagit, auz’ că aruncă unii de pe casă cu ţîgle dupe el. Şi zîc aşa - broască prin costreie, Sorin pe resteie! Da’ nu ie niminea pe casă, nu vorbeşte neam, ne uitarăm şi noi, chemarăm şi pe popa Costică, nimic bă, nimic, auz’, nimic! Vino acasă că întrebă de tine.
Vorbesc un pic cu furnicile, furnicuţă-uţă la noi pe uliţă prin ţărînă-înă hai să-ţi dau lumină şi mălai cu susai! Nu mă îngînă nimeni, asta e bine. Nu mă ceartă nimeni, de ce să mă certe? Doar perdeaua de la fereastră se înfoaie un pic – şi se umflă în peniţă ca mîndruţa în rochiţă - cine cînta aşa? Ori – cireşule frunză rară, frunză din poiană, sau – un hoţ de vînător rupse trei fire de păr…Cine?... Lina şi Mărin al ei, puneau duminica, la picap, placa Mariei Lătăreţu. Se aşezau la poartă, beau ţuică şi mîncau porumb copt pe jar, sub cazanul de aramă în care fierbeau prunele, mari cît oul de porumbel. Şi-aşa mă, chiuia Mărin, să-i mănînc gura de femeie, că frumos cîntă! Tomiţoaicii îi tremura barba; şi mîna în care ţinea ţoiul de ţuică îi tremura. I se umezeau ochii – of Mărine, Mărine, să tai tu cireşul ăl pietros dn vie! Ce of Mărine, Mărine, iote a dracu cu cireşul tău cu tot şi născătoarea cui te-a făcut, iar bei fă! striga ăsta la mumă-sa. Cît sînt io de Mărin Iordanca, te duc la nebuni, la Sofronie, să dai frunze la viermii de mătasă. Măi bine vez’ cum faci cu zburatul peste casă, noaptea. E! a dracu de hîrlă, cu a bătrînă cu tot.
Tomiţoaica avea în păr şaptezeci de primăveri şi în urmă cu cinci ani încă se mai urca în cireş. Îşi sufleca poalele şi aduna cireşe în şorţ. Ce ie fă şi cu aia, i să văd toate oasăle goale, să uită copiii la ea! Luaţi mă mamă şi mîncaţi, zicea asta, cireşe dulci mumă, să fie de sufletu’ lu’ Drie!
Alooo! Omule, tu mă asculţi? Ei da, Mitru şi furnicile. Între timp, furnicile sanitar au făcut un pic de curat în urma furnicilor soldat. Da Mitrule, da, vin sîmbătă. Bine mă, da’ nu uita, hai noroc!
Ies pe terasă. Cald, prea cald pentru decembrie. Dinspre lacul Ciurel, soarele se uită în urmă. Da, s-a dus rîndunica! A rămas în zăpadă doar locul de scaldă. Îmi vine poftă să amiros, da, să amiros; chiar întind gîtul un pic – hauuu, hauuu, fac. Hauuu, hauuu! Aici miroase a nimic, a forme de copaci, a ghiceală de copaci, a umbra lor, a umbră de vecini, a umbră! a umbra mea. Nici măcar flori de gheaţă pe fereastră nu sînt, să te prefaci: ia uite, aici e o turturică, dincolo sălcii, dincoace o libelulă pe papură, haşt faci cu mîna prin aer, haşt! şi îţi iese aburul pe gură; haşt - abur, haşt - abur şi te trezeşti cum viaţa ta curge la vale pe geam; îţi rămîne o picătură pe degetul arătător, ia viaţă, ce gust ai tu? ce gust să aibe? de viaţă.
De viaţă... Mă gîndesc un pic, bani de lemne i-am lăsat lui Sorin, de fapt i-am pus lui Mitru în mînă, ai tu grijă, ăsta îi bea, de ale gurii să mai fie ceva, atunci? În august, cînd a ieşit de la Dobriţa, m-am înţeles cu el, gata mă, zicea, nu mai beau, mă apuc de treabă, repar şi casa. Zău dacă te mint! Aşa să faci Sorine, poate găseşti şi o fată mă. Mustăcea, de unde fată? De unde, de unde, te învăţ eu? Mă socoteam, doamne, o fată bună îl trage după ea, hai omule să plivim prin grădină, hai omule pe deal, a dat lăstaru’ în vie, hai omule la poartă să ne vadă lumea cum ne ţinem de mînă – uite lume cum ne ţinem noi de mînă, nu vezi tu lume că avem deştele împletite, ne merge bine lumeee! Da bă, aşa ie, zicea şi Mitru, o femeie bă! îţ’ ie săte, bei din gura ei, sorbi din ea bă nărodule, nu te rîde! Te ia cu călduri, te pui pe ea, te ia cu frig, o pui pe tine, te înveleşti cu ea, un cur de muiere, mucea! Îhî!se uita Sorin în gol, îhî. Ce dracu mă polomotiţi atît la cap, am io viaţa mea, viaţă! nu floare de gheaţă topită de suflarea care vă iasă pe gură. Hai să scuipim în palmă şi să tăiem scuipitul în două, unde să duce viaţa mă?

Aceasta e a doua îngereasă din suita de protocol a arhanghelului. Intraţi domnule! spune, intraţi. Arhanghelul mă întîmpină într-o ţinută lejeră, pe trupu-i subţire – cămaşă de in dată în două ape, poale largi, mîneci la fel, în picioare – sandale uşoare din petice de cer. O singură podoabă la încheietura mîinii drepte – amintirea lui despre lume, bătută în stil Lemuria, cercuri de apă cu intarsii de pămînt. Pe un jilţ, aripile lui la odihnă – o pasăre fără trup!
Ah tinere domn, vă aşteptam, ce mai faceţi? O întrebare de politeţe, arhanghelul ştie ce fac tot timpul. Poate da, poate nu, mă citeşte el, avem şi noi scăpările noastre. Dar despre asta mai tîrziu...haideţi să ne aşezăm. Aşadar?! ce aud despre dumneata? în ultima vreme dai o atenţie deosebită curţii noastre şi slujitorilor ei! Gustăm această silinţă şi întorsătura cuvîntului vostru. Eu sînt înfiatul de îngeri, m-au luat de la mama mea bună pe un ciur de lumină - ei bine, consiliul nostru se gîndeşte serios la această mirare, să aşteptăm o vreme însă. Se apleacă spre mine; cămaşa de in se ridică de o palmă. Mai sus de gleznă, pe sub piele, îi văd clar vinele albăstrii. Ei da, am şi nişte monturi la degetele mari, noroc cu aceste sandale, sînt uşoare ca pana, cum spuneţi voi. Se apleacă şi mai mult. Ştii, mai jos cu un cer se aud glasuri, care spun că prea ne tragem de şireturi cu oamenii. Chiar ieri am avut pe rol o chestiune delicată. Un înger grabnic din fire şi ameţit, a lovit în plin, pe trecerea de pietoni, colţ cu strada Ceahlău, un om. Arhanghelul aproape îmi suflă în ureche: tînăra noastră generaţie, ce să mai vorbim!... mă rog, nu toţi... uite, îngerul ăsta e în vorbe – ca să nu spun mai mult – cu o femeie de a voastră. Nemeşă, nu zic, ohoo...prea, prea! Arhanghelului îi licăresc ochii – sau mi se pare? Prea - prea, repetă el. Da domnule, a trebuit să trîmbiţez, să trag nişte sfori să-i dăm omului numele înapoi şi asta fără să-l jumulim prea tare pe îngerul nostru. Deschide braţele larg - adică spune şi dumneata, nu?
Mă uit în jur – o masă din cristal DomenoSauri, cu stratul gros de o şchioapă. Printre reflexiile verzui se văd trecînd vieţi. Apoi scaune, scaune, scaune – multe scaune, sprijinite pe trei picioare. Mie îmi aduc aminte de stîlpii de la cap. Peretele din dreapta noastră se închipuie din firide în care sînt puse la păstrare uitările – prima uitare, a doua uitare…uitarea de azi! În stînga, fereastra mare prin care se văd cerurile cum se schimbă, lumile cum se împestriţează. Apoi, jocul de sunete, asemănător pietrelor de rummy, suspendat în aer. Şi peste toate, lumina, ei, nu domnilor, nu lumina pe care o ştiţi voi! lumina asta e altfel, poţi să o apuci cu mîna, poţi să te dai cu ea pe faţă, poţi să o întinzi pe pîine dacă vrei. Cînd am venit cu mama prima oară aici, totul era la fel. De ce ai adus şi copilul Ană, au ne-am înţeles noi la o asemenea lucrare? Lasă domnia voastră, zicea mama, să se înveţe de mic cu drumurile.
Tresar. Hai să vedem şi ziua dumitale de miercuri, îl aud pe arhanghel. Ei da, priviţi-mă, sînt eu, un pic din faţă, un pic din profil, un pic mă trec!
Da, înţeleg, vindeţi tutun, aveţi un stand deja, îi spun clientului meu. Oh, oh – arhanghelul pune un stop cadru, secunda patruşdoi. De unde de neunde, scoate două trabucuri. Face cu ochiul – hai, ia! Ei, încerc să mă las. Hai, hai, ne prostim şi noi. Aprindem, pufăim... puf, puf. Dacă nu aţi fumat asemenea trabucuri, e timpul să o faceţi.
Clientul meu e de fapt o... clientă. Doamnă, iată în această scenă virtuală concepţia noastră privind reclama la produsele dv. În panelul perspectivă, vedem această scrumieră octogonală din sticlă. Vertical pe scrumieră, în axul central, un tub tot de sticlă, susţinut din patru părţi de un schelet metalic, argintiu. Încercăm să sugerăm o rampă de lansare. Intru cu frenezie în tot felul de detalii tehnice - da, avem cîteva surse de lumină, target spot, omni, area light, skylight... sigur, şi umbre difuze. Tot ansamblul pe un diamond gradient, începînd cu verdele unei frunze de tutun şi terminînd cu o nuanţă de piele de mulatră. Plimb o target camera prin scenă şi facem vizualizări din unghiuri diferite. Folosesc un canal alpha şi arunc din două setări, cîteva flori de iarba dracului în tubul de sticlă...voila! Doamna pare buimăcită. Fireşte, dimensiunile panoului publicitar le alegeţi dv., spun. Se pare că mi-am cîştigat pîinea pe ziua asta.
Arhanghelul e uşor îngîndurat. Mă prinde discret de mînă – ştii, avem o versiune warez despre următoarele zile ale dumitale. Ce zici? Domnia sa e pus pe şotii. Mă pun în gardă, lăsaţi, aştept să-mi procur versiunea cu licenţă.

Joi, după amiază; stau cu ochii în monitor, finisez scena virtuală şi mă pregătesc de o randare finală. Ascult radio Romantic online. În următoarele minute, dragi prieteni, ne vom întîlni cu Hot Chocolate, Dire Straits, Pink Floyd, The Cranberries, Bee Gees şi surprizele nu se opresc aici pentru nostalgici. Sperăm că v-am trezit interesul! Acum vă prezentăm un scurt buletin meteo; în ţară se înregistrează temperaturi nefiresc de ridicate pentru această perioadă a anului, Timişoara şi Cluj - optsprezece grade, Iaşi - cinsprezece, Craiova – douăzeci de grade. În capitală vreme însorită şi o temperatură de nouăsprezece grade celsius. Totuşi, meteorologii avertizează că în următoarele zile, vremea va deveni rece, chiar geroasă în unele regiuni. Tam – tam romantic, Romantic FM. Să-i ascultăm în continuare pe cei de la Bee Gees cu două piese de referinţă, Stayin’ Alive şi Massachusets.
Stayin’ alive… stayin’ alive, mă simt în vînă. Scena mea se randează, frame după frame. Mă încearcă un fel de bucurie tristă, ştii! ca atunci cînd te întîlneşti cu unul, după mulţi ani. Adică, de ce nu ne-am văzut noi atîta vreme? Ha? Las’ că e bine şi acum. Ce trece timpul! Parcă ieri, Mărin Iordanca, asculta radio Craiova, la difuzorul agăţat în perete, sub o perniţă din pluş în care ţinea înfipte acele de cusut... La cinzeci de kilometri nord de Saigon, forţele populare vietnameze au doborît două bombardiere americane. Îi dovedeşte bă, se bătea Iordanca cu palma peste genunche, îi dovedeşte, cît ie ei de americani!
O strig pe Iasomia. Hai Iasomie, arată-mi genunchii; îi ating cu buzele, unu – doi, unu – doi... Gelu, Barbu, Gică, Gina fac gimnastică spunînd, unu – doi, unu – doi, faceţi toţi la fel ca noi. De ce aşa? Aşa! să mă aminteşti cînd te aşezi să te rogi. Petrec mîna mai sus, pe coapsa dreaptă a Iasomiei un peştişor dă din coadă. E peştişorul tău de aur? Nebunule! sînt însemnată, nu ţi-am spus că era mama grea şi a furat o scrumbie? A învelit-o într-o frunză de varză, să stea la răcoare, şi frunza a ascuns-o în şorţ. Vezi, de aia am venit eu pe lume cu semnul ăsta.
Sorin a dat ochii cu lumea într-o zi de august. Nu ştiu ce i-a venit lui tocmai atunci. La urma urmei era prea cald şi oamenii cu scaun la cap erau deja la scuteală, la umbră. Mama ţipa în odaie! Ce e fă? auzeai cîte o voce de prin grădini, de sub pomi. Ce să fie, naşte Anica a lu’ Gheorghe.
La noi acasă începuse foiala, cîteva femei umblau ca turbate, başca moaşa de la dispensar. Eu eram pe deal, printre prunii Titicăi şi încercam să-i găsesc un loc lui Toma Alimoş în literatura română. Cumpărasem de la librăria “Tudor Arghezi” din Tg-Cărbuneşti, o carte de analize literare şi mă pregăteam pentru examenul de liceu.
Mă, a strigat unul, fugi mă acasă, a apucat-o pe mumă-ta chinurile facerii!
Mai încolo de poartă nu mă mişc; o aud pe mama... auuu, aoleu Lină, nu mai pot. La doi paşi de mine – un coş mare din nuiele, plin cu frunze de tutun; au început să se pălească, doar inima lor se mai ţine grasă şi verde. Grasă şi verde se ţine! Pe aici toată lumea pune tutun, ies bani buni. Tîmp, mă uit la frunzele ălea – măcar azi am scăpat de înşirat pe sfoara de cînepă, îmi spun. Pieziş, văd o umbră prin via noastră. Se ţine goală după tata. Ce te iei umbră de mine, îl aud, acum am alte treburi pe cap.
Aoleu Lină, aoleu Mărie, ţipă mama! Mai puneţi apă la fiert, strigă moaşa! Cu tălpile goale, scormonesc în ţărîna de la poartă. Tălpile mele sînt aripi de brabete, ba se afundă în colbul gros, ba se ridică un deşt de la pămînt. Vaietele de durere ale Anicăi sînt urmate de aşa linişte mare, că aud cum plesnesc boabele de struguri pe viţă. Şi omizile pe frunza de păr le aud, foşg foşg foşg... Nu mă pricep la treburi muiereşti, şi cu atît mai adîncă mirarea – cît îi trebuie unei femei ca să nască!
Americane, vino fuga mă! Americanu’ sînt eu, cea care mă strigă e Lina lu’ Mărin. Mă tu auz’, ce rămăsăşi lemn? O să te bag în casă, da’ nu te uiţ’ la mumă-ta nici mort. Trec pragul; aici miroase a nuci şi a castane dezghiocate; a sîmburi săriţi din fruct – tuf tuf! aşa amiroase lumea prima oară, lume? Trag cu ochiul, încă sînt viu; pe pulpele Anicăi a înflorit muşcata roşie; şi mai sus de atît, tot flori de muşcată, unele ofilite, altele abia îmbobocesc.
Eşti băiat mare mă, fii atent cum facem!zice Lina. Ridici de capul patului dinspre tălpile lu’ mumă-ta, să pui io niste cărămizi. Aşa fac. Hai, hai – ţîne ţîne ţîne! Lina aruncă două cărămizi sub picioarele patului – pac pac. Gata. În timp ce ies pe uşă o aud pe moaşă: acuş că o lăsarăm de la mijloc în jos, se opreşte şi hemoragia.
Acuş, acuş, vezi să nu; tot mai multe muşcate se îmbujorează în patul Anicăi. Pe la prînzul ăl mare vine şi salvarea. Fleşurile de la girofar se lovesc de gardul de beton – pleaşc...pleaşc...pleaşc. O aduc pe mama pe targă, şi în maşină cu ea. Aduceţi şi copilul, zice un sanitar, pierdut tot. Ce e fă? Băiat fă, zdravăn, sănătos. Da’ ea nu scapă!
Pleacă şi salvarea; la spitalul din Filiaşi, pleacă. În urma ei praf şi sunetul sirenei...fiu fiu fiu – anica noastră se suie pe coastă în opinci de broască...în opinci de broască...oască...oască...oască...

Auuu! Chiar vrei să laşi peştişorul meu fără solzi? La ce te gîndeşti omule, întreabă Iasomia. Mă gîndesc şi eu Iasomie, uite, ce făceai tu cînd eu învăţam pe ce şi pe de? Învăţam pe a şi pe be, e bine? e bine; şi cum era bucla lui be, Iasomie, era ca linia şoldului tău? desenai tu literele cum îţi desenez eu sînul, numai dintr-o atingere? fii cuminte nebunule…ba nu, mai încearcă-mă. O încerc – vrei să-ţi fac un copil? Rîde. Tot dintr-o atingere?
Ne jucăm, ne privim în oglindă, ne adulmecăm. Tu semeni cu mine! Ba nu, tu aduci cu mine. Ba nu – ba da, uite ai gura mea, ochii mei, fruntea mea. Ne jucăm şi nu ne săturăm de jucat.

Mai mereu m-a scos cineva din joc…şi pe coada lui scria, ieşi afară dumneata… cine nu e gata, îl iau cu lopata…
Cînd mă jucam mai bine la poartă, mă chema mama – Americane, la masă!
De mă jucam număratul pe degete, mă mustra învăţătorul Costică Popescu – unde sînt beţişoarele din lemn de salcîm?
Dacă mă joc de-a viaţa, mă scoate viaţa la tablă – ai temele pregătite Americane?
Acum, de mă joc cu Iasomia, primesc şi vestea – iată versiunea cu licenţă a zilei mele de joi – Americane, a murit Sorin!! A murit în somn, mă. Bine Mitrule, bine... broască prin costreie Sorin pe resteie...