Când Zeus ieşi în stradă ploua mărunt şi era baltă lângă baltă. Nu era o zi bună de umblat teleleu. Cum nu mai ieşise de ceva vreme, parcă îi părea rău că îşi găsise tocmai ziua asta să scoată nasul în lume. Când te uitai în sus, la norii compacţi, puteai să juri că cerul, oricât de mare ar fi fost el, s-a înecat în stratul de umezeală gri-pâcloasă care îl acoperea. Cu siguranţă, lumea asta de azi e altfel decât şi-o amintea. Casele s-au micit în spatele gardurilor, diluate de apa ce curge în neştire, şi se scurg acum încet, anevoios, în şanţuri. Dar asta este, ce să-i faci, n-are el noroc azi.

Zeus face primul pas în stradă şi simte cum pământul se clatină sub apăsarea lui. Zeus zâmbeşte mulţumit. Aşa îi trebuie pământului, să simtă că trece el pe aici, că doar nu degeaba e el Zeus. O ia în jos pe stradă, uşurel, bătraneste. Se uită în dreapta, în stânga. Degeaba. Nici ţipenie de om cât vezi cu ochii pe ploaia asta păcătoasă, nimeni cu care să mai schimbi şi tu o vorbă. Trage punga de un leu pe ochi şi iuţeste pasul cu ochii in pământ.
- Mai uşurel mă Zeuse, că nu te fugareşte nimeni mă!
Băiatul se opreşte. E Hercule.
- Avusei gâlci mă? Că aşa zicea aia bătrâna aseară.
- Un fel de...
- De asta ... ca io credeam că vii cu noi la o miuţă sâmbăta care a fost.
- Nu mă, că am avut o tuse dinaia de se zguduia patu’ cu mine.
- Hai bă ca io mă duc pă la Gheorghe a lu’ Ziţa acu.
- Bine mă Hercule. Hai pa.

Băiatul îşi continuă drumul. Nu mai e mult până la magazinul din colţ, ăl al lui Nea Prună, magazin general, adică dinăla de unde poţi cumpăra şi pâine, şi gumă, şi spray, da’ şi pixuri. Zeus îşi dă punga jos din cap, scuipă-n palmă şi îşi face freaza in geamul cu zoaie, apoi intră.
- Unde ai umblat măi Zeuse?
Nea Prună îl măsoară din cap până-n picioare.
- Arăţi cam pricăjit azi mă.
- Am avut tuse.
- Tuse ai? Şi te trimise maică-ta afară pe ploaia asta dacă ai tuse?
Băiatul nu răspunde. Caută pe jos.
- Ai umbrelă mă?
- Nu nene, am pungă.
- Vai de curu’ vostru de amărâţi. Ia zii mă tot pe datorie?
- Tot.
Nea Prună rămâne puţin pe gânduri, cu ochii în calendarul cu gagici goale agăţat de perete, colo în dreapta dulapului.
- Să-i zici lu’ mă-ta că mai are o săptămână şi trebe’ să-mi dea banu. Ia zii ce-ţi dau?
- Păi... cafea, două pachete de Carpate, o pungă de pufuleţi şi un spray pentru mama.
- De care cafea mă?
- Din aia bună a zis mama.
- Vărsată ma?
- Daia la plic verde nea. Că aia ii place maică-mii.
- Fir-aţi ai dracu’ să fiţi. Nu mâncaţi, da’ vă purtaţi ai? Poate nu îmi aduci banii săptămâna care vine...
- I-aduc bre, i-aduc.

Zeus ia plasa de un leu, şi iese cu capul plecat. Porneşte înapoi pe stradă. Poate să meargă cu capul descoperit, că iete, nu mai plouă. Băiatul se strânge puţin sub haina grea de atâta apă îmbibată în ea. S-a lipit de el, mai ales pe spate, unde pielea pacă arde sub atingerea vâscoasă. Băiatul se uită în dreapta şi-n stânga, aşa cum făcuse mai devreme, dar tot nimeni pe stradă. Las’ că dă el soarele şi să vezi atunci.
- Hai mă Zeuse, fir-ai al dracu’, că am pus apa de cafea! se aude din curte.
- Ai luat cafea fa? Da pâine ai luat?
- Las’ că fac o mămăligă. Ce vrei mă?! Ce nu-ţi ajuge?
- Vrei şi tu Zeuse o gură?
- Vreau şi io.
- Hai na, dă cafeaua-ncoa.
- Auzi fă?
- Ai?
- Cafeaua face bine şi la tobercoloză dinaia de are fi-tu.
- O face mă, io de un’ să ştiu?