Nu ştiu cum să vă zic, dar a fost odată un om mare care voia să fie mic. Toţi oamenii mari visau să fie şi mai mari, iar unii copii se străduiau să se ţină după ei, de aceea când, îi întrebai despre un lucru sau altul, înmulţeau totul cu trei. Nu înţeleg de ce doreau să fie, să aibă, să poată... orice, acum mai mult decât niciodată. Doar omul despre care nu ştiu cum să vă zic voia să devină din bogat mai sărac şi din mare mai mic.

I-ar fi plăcut cel mai mult să fie precum o furnică. Aşa că s-a dus la ea, plin de frică. Furnicuţo, mă gândesc că poate ai vrea să fii şi tu, într-o zi, Cineva! Dar furnica nu îi răspunse, după cum aţi ghicit, iar omul nostru plecă necăjit...

A încercat la un greier care cânta… Greieruşule, spune-mi că nu ţi-ar displăcea să ai o căsuţă plină cu cele mai fine şi mai proaspete grăunţe de pe pământ! Dar greieruşul a răspuns: şi dacă atunci nu o să îmi mai placă să cânt?

La cine nu s-a dus, a luat la rând toate făpturile mici. Ar fi avut ceva şanse la un arici... Sau la o broscuţă râioasă, alungată, pentru că se scărpina, dintr-un cor... Însă omul nostru, atât de mare, nu a fost destul de convingător.

Nu-i mai rămânea de făcut decât să aştepte să treacă zilele câte-un pic, câte-un pic...Totuşi, nu să se împuţineze la trup însemna pentru el să devină mai mic.

Ci altceva! Poate o nebunie… Să devină atât de mic, încât totul în jur să capete măreţie!