Tune in

Piiiiiiiiing. Emisiune stereofonică. Aşezaţi-vă comod în faţa receptoarelor. Mişcaţi butonul balans până sunetul se aude în centru. Verificăm fiecare difuzor în parte. Mai întâi veţi auzi semnalul în difuzorul din dreapta. Piiiioooooiiiig. Acum în difuzorul din stânga. Piiiioooooiiiig. Stingeţi aparatul radio. În continuare semnalul se va auzi doar în mintea dumneavoastră.

Voice over

Acesta este un spectacol de pantomimă. Marele poet Bucinski, aflat în turneu mondial, se află chiar acum în oraşul nostru. El va interpreta câteva dintre faimoasele sale creaţii pe scena operei improvizate în centrul oraşului, căreia oamenii îi spun arena cu lei, fiindcă ne aflăm în plină campanie electorală şi mitingurile organizate de partide se desfăşoară în această locaţie, amenajată prin iniţiativa fracturii neofasciste a bisericii Sf. Steilman. Este vorba de un amfiteatru aproape natural, creat în punctul zero al urbei de o companie de construcţii care a săpat fundaţia unei clădiri.

Intrată în faliment, cu mai bine de 7 ani în urmă, compania nu a putut dezvolta marele proiect imobiliar care ar fi trebuit să schimbe inclusiv numele localităţii noastre, cea mai mare parte a activelor companiei au fost vândute, fiind recuperate aproape 2 procente din sumele avansate de consiliul local. Vinovaţii nu au fost găsiţi şi au fost declaraţi nuli. Terenul rămas, o groapă suficient de mare cât să ascunzi acolo un teatru naţional, a devenit obiectul de dispută al mai multor investitori locali cu titlu nobiliar de baron. Între timp, tineretul local şi din împrejurimi foloseşte acest spaţiu pentru diferite manifestări cu tentă mai mult sau mai puţin culturală – nunţi, concursul de miss şi mister al eternului feminin, balul bobocilor în viaţa sexuală, cât şi ca piaţă pentru produsele care nu se găsesc în supermarketuri.

Voice over over

Spectacolul, dedicat în special acestor tineri dezinhibaţi din oraşul lor natal, este organizat sub înaltul patronaj al Protectorului Cultelor şi Incultelor din localitate, reales din primul tur al alegerilor de acum 10 ani, domnia excelenţa sa Mr. Punami Lickerr.

În ce priveşte leii, aceştia sunt foarte blânzi în oraşul nostru, nu i-am văzut niciodată ieşind la vânătoare. Tot ce ştim despre aceştia este că trudim din greu pentru ei apoi îi trimitem undeva, ni se spune că este un fel de grădiniţă cu program prelungit, unde vor fi crescuţi şi educaţi pentru a putea presta în folosul comunităţii. Din păcate, de fiecare dată am avut impresia că au ajuns la orfelinat, sau mai rău, pe mâna unui tiran care i-a pus la muncă în folos propriu. Dar asta e o altă problemă. Revenind la spectacolul nostru, vă reamintim că Bucinski ne-a încântat anul trecut cu un poem de o acută actualitate. Permiteţi să-l citez aproximativ din memorie:

ziua ne sodomizează
aveţi păreri împărţite despre autobuze sau despre tramvaie?
omul este un animal care se aglomerează
omul este un animal care transpiră
omul pute.

omul este un salam cu păr.

Voice over threes

Cu toate că este un spectacol radiofonic, facem apel către ascultătorii noştri să înţeleagă posibilităţile limitate ale radioului local. Lipsa imaginilor va fi susţinută de exerciţiile de imaginaţie pe care vă rugăm insistent să le urmaţi. Pentru o recepţie cât mai fină a gesturilor şi întregii mişcări scenice, vă sfătuim să încercaţi să reproduceţi dumneavoastră înşivă, fiecare dintre mişcările care vă sunt sugerate. NU GARANTĂM O LUME MAI BUNĂ, astfel că nu ne aşteptăm să reuşiţi toate mişcările sau să surprindeţi toate sensurile acestui spectacol. Pentru cei care se vor răni în timpul spectacolului, există o linie fierbinte 333 – half of evil – vă rugăm sunaţi insistent!

Tune & Car-Tune

Un vehicul cu aspect deosebit opreşte în apropierea operei improvizate. În fond seamănă cu un atelaj, însă în locul bidiviilor sunt înhămate patru motoscutere pilotate de băieţi în salopete pe care scrie destul de citeţ “livrări pizza la domiciliu tel 89-89-89”. În trăsurica acoperită cu un coviltir de catifea roşie se află trupul pe jumătate însufleţit al poetului Bucinski, acompaniat de mai multe sticle de vin roşu.

Lights on

Bucinski face exerciţii de respiraţie. Inspiră puternic apoi îşi eliberează pieptul cu zgomot. Îşi suge burta pentru a se uita mai clar la penis. “Târfa! O omor!. Iar mi-a dat lăţei”. Începe să se scarpine. La început mai timid, ca şi cum s-ar fi atins din greşeală peste pantaloni. Apoi a băgat mâna până la cot, fără jenă, ca şi cum ar fi scăpat un diamant într-un veceu.

La un moment dat se opreşte. Faţa i se luminează ca unui sfânt în grădina Ghetsimani. Are între buricele degetului mare şi arătător un animăluţ. Un lăţel chel şi cu burtă, cu cearcănele până la urechi. Un lăţel de poet.

“Ce frumos eşti tu, ucigaşul dragostei mele! Ah, stârpitură, te-aş juca în picioare împreună cu toţi pe care i-ai supt până la mine! Şi totuşi, ce vină ai tu, animal, natura te-a făcut să spui adevărul. Tu şi sângele supt din corpurile fără nume care au furat căldura fructul iubirii mele - voi nu minţiţi. Vai mie, sunt un poet înşelat, un poet în derivă, m-am depărtat de realitate şi beau umbra apei în deşertul iluziei. Vai vouă, celor care credeţi că înşelându-mă v-aţi îmbogăţit”

Îşi desface cureaua pantalonii îi pică în vine. Trage puternic de elasticul budigăilor albi cu buline care îi acoperă comoara. Mulţimea îl priveşte cu un interes deosebit. Intensitatea luminoasă a reflectoarelor creşte de parcă cineva ar căuta să penetreze intimităţile tainice ale poetului. Omorâte de curiozitate sau de gravitatea lucrurilor descoperite, o parte dintre ele pocnesc aruncând jerbe de scântei.

“Poetul a spus şi totuşi este trist în lume. Ce lume? - vin eu să vă spun, o lume lovită de jogodie, o lume în care zâmbetele au gust de săpun, ele spală păcate, ascund găunoşenii, o lume cu picioare de argilă, o lume pe care trebuie să urinăm să le topim talpa, să asistăm la prăbuşirea ei. O lume pe care trebuie să o demolăm din proprie iniţiativă, din timp, ca să o protejăm de ea însăşi, de propria prăbuşire. Să dăm drumul furiei galbene, să inundăm porii tot mai mari ai acestui edificiu al decadenţei, sortit pieirii prin propria definiţie. Lumea are nevoie de un nou început!”.

Spunând acestea, Bucinski se îndreaptă către pupitrul pregătit în partea stângă a scenei. Nu citeşte încă niciunul dintre minunatele sale poeme, în schimb se aude un zgomot de lichid deversat cu presiune. Este evident ce se întâmplă.

A new start, the same end - exerciţiu de imaginaţie

Luminile se sting brusc. Se aude o muzică instrumentală, cu acorduri prelungi, tânguitoare. Scena e inundată de femei-viori, cu mijloc suplu şi forme rotund conturate. Apoi în zgomot de tălpi goale pe tablă încinsă intră bărbaţii. Cu gesturi ferme, interpretează uvertura din Don Giovanni pe trupurile femeilor. Energia creşte, vocile tuturor nasc un cor amplu. Mişcările tuturor se precipită, muzica atinge angoasa, bărbaţii îşi posedă instrumentele cu o evlavie asemănătoare lui Jimi Hendrix, care şi-a ars chitara la Monterey.

În timp ce muzica se estompează, poetul se împleticeşte spre mijlocul scenei. În mâna dreaptă are o sticlă de vin de Burgundia. Gesturile sale neclare, mersul mai puţin cursiv dau impresia unei atmosfere decadente de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

“Am să vă iubesc pe toţi! La fel cum mă iubesc pe mine! În gură!”, spune maestrul, şi apoi trage o duşcă prelungă din sticlă.

“Primiţi poezia mea!”

Fading voice

Poetul se îneacă apoi vomită o zeamă roşie, asemănătoare sângelui închegat. Spectatorii se emoţionează şi încep să se agite. Câteva firi mai sensibile sunt empatice cu starea poetului şi încep a-i ţine isonul. Agitaţia este întreruptă de un gest îndrăzneţ din partea unuia dintre spectatori, care sare în ajutorul maestrului. Mai întâi îl ajută să se aşeze pe spate, apoi se aşează la rândul lui, tot pe spate, cu tălpile lipite de ale poetului Bucinski, ca şi cum intre ei ar fi o podea invizibilă. Imediat, cei doi încep să îşi mişte picioare, păşind pe acest drum nevăzut. Încep să recite pe rând, cu voci în crescendo grandioso, versuri din panoplia impresionantă a maestrului.

Voice 1

merg pe spate
nu e nevoie să întrebaţi cum reuşesc asta
e o chestiune de evoluţie

Voice 2

nu mai sunt un gândac impardonabil
care nu se poate refula
pe cămilele caravanei
din dragoste

v1

nu sunt un ţestos
cu fraude multiple
aşezat comod pe spate în carapacea
insensibilă la schimbarea anotimpurilor
guvernelor

v2

nu sunt un fante cu aripi
întinse pînă în elveţia
în conturile obţinute cu greu
flebologic
de strămoşul hamal al lui samsonite

v1

nununu

în lumea asta
nu merg pe burtă
pintenul meu ar deranja îngropările de toamnă
colectivizarea intereselor
papuciadele perene de la castelul de apă
acolo unde se pun la cale
noile metode de irigaţii după metoda franceză
toujours cherchez la femme
sau cea engleză
you piss me off show me the money

v2

prefer răceala germană
kleines nichts
mersul meu pe spate

v1

şi un lăţel care să-mi spună adevărul

În sală rumoare. Se aud zgomote de fermoare, exclamaţii, aplauze pe faţă. Înjurăturile se scurg precum eversele pe un jgheab de tablă. Apoi îşi face apariţia acalmia. Când liniştea îşi căuta un loc să se cuibărească întocmai ca un dulău bătrân, s-a auzit foarte clar un soţ gelos admonestându-şi nevasta. “Tu ai fost aia, tu ai fost, scroafă, paraşută ordinară! Tu i-ai dat lăţeii!!! Ofofofofof, ce dramă! Nu mă mai iubeşti nenorocito, credeam că numai eu am să mă bucur de aceşti lăţei, dar tu, espece de cicalacă de cea mai joasă speţă, a trebuit să dai şi altora!”

După ce termină de ţipat aceste replici, personajul se năpusteşte pe scenă. Îl ridică pe Maestru, se aşează în genunchi, la picioarele lui, îi sărută tivul pantalonilor. Cu o privire bovină, îl priveşte pe Bucinski în ochi, spunând cu o voce plângăcioasă:

“Stăpâne, nefericitul de mine şi-a pierdut dragostea şi încrederea în oameni. O iubeam, preasfinte, era lumina ochilor mei, şi ea m-a înşelat. Mi-a distrus viaţa, a dezonorat numele nostru, familia, a aşezat anathema pe fruntea mea. O vedeţi acolo, în rândul doi, blonda aia vaporoasă, îmbrăcată la casa de modă, care ne face cu mâna şi ne zâmbeşte ca un porumb copt - fumează mult săraca - în realitate nu e decât o ţeavă fără număr!!. Stăpâne, dacă ea v-a dat lăţeii, permiteţi-mi, vă rog, să o execut de faţă cu toată lumea pentru necinstea care a adus-o Numelui Dumneavoastră, Sfintei Poezii şi acestui locaş al aripii dechise la orice a fracturii neofasciste a bisercii noastre care are magazinul acela erotic, în care doamnele noastre se îmbracă pentru a fi mai scump dezbrăcate!”

Spunând acestea, omul scoase de undeva un pistol cu amortizor. “Şi restul e tăcere!” încheie el, apoi se năpusti către femeia pe care o descrisese câ atâta pasiune şi amănunte şi pe care mulţimea o impinsese în faţă, în lumina reflectoarelor.

Bucinski făcu un gest cu mâna şi întreaga adunare îşi ţinu respiraţia.

“Nihil est in intelectu quid fuerit în sensu”

Spunând aceste cuvinte pe care nimeni nu le înţelese – cei de faţă au impresia că spuse o formulă magică prin care păcatele femeii au fost iertate. Redevenintă inocentă - chiar şi virgină – bărbatul uită de intenţiile de călău şi începu să o sărute cu poftă, să o mângâie fără oprelişti, dezvelindu-i cărnurile albe sub care se vedeau venele intens colorate. Fără să-i pese că este în văzul tuturor, omul începu să-şi posede femeia.

“Dacă lăţeii spunt adevărul, atunci acesta este adevărul suprem!” declamă Bucinski. “Priviţi! Bărbatul îşi iubeşte nevasta, îi iubeşte handicapurile, îi onorează necinstea. Aceasta este Viaţa pentru care murim!”.

inVoice over

Datorită evenimentelor care se precipită pe scenă, suntem nevoiţi să întrerupem pentru scurtă vreme transmisia pentru a anunţa că acest program este interzis cu desăvârşire persoanelor care suferă de inimă sau sunt impotente. Pentru aceştia programul va continua în compania liricii originale a poetului Bucinski în interpretarea de excepţie a cvartetului de coarde şi travesti Apopocaliptica, voce She Martin.

Voice over and over

Pentru persoanele lipsite de prejudecăţi ne continuăm programul. Pentru cei care au deschis mai târziu aparatele de radio, ne aflăm la momentul în care poetul Bucinski a redat viaţa şi cinstea şi dragostea bărbatului şi femeii, care acum îşi consumă efluviile sexuale în faţa unui public numeros. Se pare că o parte, puternic implicaţi în evenimentele petrecute, au î’nţeles mesajul şi îl exprimă fiecare după gradul de înţelegere şi posibilităţi.

Bucinski scuipă spre cele două trupuri care se acuplează. “Să nu se deoache!”, spune publicului.

“Dragii mei!”

În acest moment toţi se opresc de parcă ar fi fost deconectaţi de la sursa de energie. Un tablou care probabil i-ar fi inspirat pentru o capodoperă atât pe Hyeronimus Bosch cât şi pe directorul casei de producţie Private Movies.

“Sunt un om obişnuit. Am să vă spun o poezie a unui om obişnuit.“

îmi place marlboro (îşi aprinde una)
ocazional camel natural flavour (îşi aprinde una)
îmi place concertul de vioară al lui beethoveen (imită pe cineva care cîntă la chitară, frecându-şi mâna de şliţul pantalonilor)
îmi plac
fasolea bătută (Bucinski se pune cu fundul către public ca şi cum ar fi dat drumul la gaze)
femeile frumoase (mişcă ostentativ din şolduri)
filmele cu gangsteri (împuşcă)
fordul mustang gt (conduce)
mersul în străinătate odată pe an
să port fustă & bocanci cu ţinte
îmi place slayer (îşi agită şuviţele rare de păr)
dead can dance
dansul vampirilor în cluburile goth din germania (imită pe Nosferatu din filmul lui Murnau)
îmi plac săruturile tandre
prăjitura rasă cu gem făcută de mama
cărţile lui nicuţă tănase
drogurile uşoare (îşi aprinde un joint de mărimea unei havane cubaneze)
îmi place noul meu sacou maron cu cotiere luat din victoria
îmi place cum bate lumina în geam în dimineţile cu soare
îmi place cum se termină
romeo şi julieta
frankenstein
fosta mea prietenă (face acel semn cu antebraţul mâinii stângi prins în încheietura dreptei)
narcis şi gură de aur
stan şi bran
goana după aur
bărbaţii în filmele porno (mimează e excitaţie gargantuelică)

îmi place jocul de-a vacanţa
luna plină
melodia aia nu ştiu cum se cheamă
din reclama aia de la connex (fluieră fals un refren)
o carte din care nu am putut citi primul capitol
al doilea începea de genul (se împunge cu indexul în tâmplă)
dacă nu aţi citit primul capitol sunteţi prea proşti să citiţi această carte
îmi plac chefurile (mai trage o duşcă din sticlă)
barurile afumate (se clatină)
femeile care vin la mine acasă din prima să vedem barfly
vodka tonic
vodka energy (îşi aduce o nouă stică din culise)
jack
jack & vrejul de fasole
să îmi văd iubitele cu ochii albaştri
când am chef (se bucură)
din nou fasolea de data asta cu ciolan
yello cu lost again (se întristează)
pantalonii strâmţi
să gătesc (se bucură)
să stau mult în baie
să uit lucrurile neesenţiale de pildă numele la prima întâlnire
să am bani
să am bani de dat (se întristează)
să cînt odată cu jim pe break on through
să trag apa după
să sărut femeia după
să aduc flori după dacă mai vreau
să dau din picior cînd conduc şi ascult la habanera în varianta wolf hoffman
să fiu liber şi să iubesc în acelaşi timp
să fiu singur în baie doar cînd am chef să mă masturbez (imită gestul)

îmi place luna plină (urlă prelung ca un câine în călduri)
îmi place să fumez haşiş cînd e lună plină şi apoi să fac din venele mele o coardă
pe care să o sară femeile în ritm mayoumba / claro que si (mimează un act sexual cu mai multe femei)
să vin acasă beat
de fericire (se întristează)

îmi plac
trofeele mele de copil cireşele furate
magicianul de fowles la 14 ani
primele jocuri erotice uite cum se fac copiii
îmi plac insulele pacifice
sufletul meu care călătoreşte în fiecare an acolo
să umple cu bucăţi de mărgean alb o scoică pentru fiecare iubită
pielea bronzată în contrast cu albul colierului de mărgean
îmi place să lenevesc
să stau aşa degeaba fără să fac nimic
şi să mă gîndesc la tine

(Se întristează. Se aşează în fund şi îşi aprinde ultima ţigară. Mototoleşte pachetul, apoi îl aruncă fără o ţintă anume).

Mulţimea rămâne tăcută. Cei mai mulţi încep să se îmbrace. O parte însă continuă sporturile erotice începute mai devreme, plictisiţi de fenomenul petrecut pe scenă. Există câţiva care îşi instalează laptop-urile. O roşcată disperată strigă pînă îi plesneşte corsetul “mi-o trag cu primul care îmi dă un IP să mă loghez!”.

Voice over and done – intermezzo liric

Pentru cei care nu îşi pot imagina starea lui Bucinski, propunem să ascultăm Requiem scris de Moţard Năsturel, la moartea animalului său favorit, sfârtecat sângeros de o pitulice. Poemul este inspirat de cazul limacşilor, deposedaţi de case de însăşi Mama Natură, analogia inspirată de miile de persoane fără adăpost de la noi din lume fiind evidentă. Jalea resimţită de Moţard atinge paroxismul în care acesta se întreabă dacă limacşii vor primi case pe lumea cealaltă.

YM Party

Întrerupem programul pentru un scurt anunţ publicitar. Suntem un grup de tineri entuziaşti, plictisiţi de patosul cotidian şi sărăcia sufletească a celor care se înfig cu tot dinadinsul la astfel de evenimente. Cu tot respectul pentru domnul Bucinski, spectacolul dumnealui ne lasă reci. Invităm cu această ocazie pe toţi cei care simt ca noi la o petrecere virtuală pe Messenger. Aveţi toate minunile tehnicii la îndemână, există posibilitatea de a da ignore oricui vă plictiseşte, puteţi consuma oricât alcool doriţi şi nu trebuie să vă mai fie teamă că vă pute gura sau că sunteţi în stare de ebrietate, vi s-a făcut somn şi trebuie să mergeţi acasă.

Rosenborg

Bucinski se dezbracă la bustul gol. Execută un clătinat perfect. Apoi începe să vorbească pe o voce scăzută despre cicatricele şi tatuajele sale. “Nu am fost niciodată în Rosenborg, drept pentru care nu am niciun tatuaj de acolo. Ar fi fost singurul tatuaj pe care mi l-aş fi făcut. În ce priveşte cicatricile, unele le am de la fosta mea iubită, altele nu.”

Exerciţiu de volumetrie

Maestrul îşi pregăteşte ieşirea de pe scenă. Ca şi cum ar îmbrăţişa pe după umeri un personaj imaginar, care îl ascultă cu interes, poetul Bucinski păşeşte către buza scenei. Înainte de a se prăbuşi în mulţime şi de a se contopi cu ea, spune cu o voce puternică.

Trăiesc într-o ţară.
Ţara mea se numeşte www.Eu.com.

Aceasta este ţara pe care o iubesc.
Aici sunt oamenii pe care îi iubesc.
În mine se află moartea pe care mi-o doresc şi pe care o merit mai mult decât oricine.
Moartea mea poartă chiloţi rupţi sau murdari înte picioare, moartea mea vorbeşte cu dezacorduri şi ascultă manele, moartea mea fură în Italia şi Spania, moartea mea se prostituează, moartea mea are frauda în sânge, moartea mea mă minte şi se minte pe sine. Moartea mea moare de dragul ei, eu mor împreună cu ea. Moartea mea înseamnă iubire faţă de cei care trăiesc doar pentru a muri.
Moartea mea râde când îi arăt degetul.

Final & Cut

Stimaţi ascultători, programul nostru a luat sfârşit. În continuare, redifuzăm acest program până la autodistrugere.