Departe, departe, albastru jos, albastru sus, imagini de vis; câte o bucată de ţărm abruptă şi maro, alta lina şi verde. Nemurire.
Dor de maica mea, un dor nebun, nebun. A fost al doilea mare dor . Aveam douăzeci de ani şi scriam :

"eşti atât de departe iubită mamă
că aici fără tine nimic nu-i frumos;
sunt liber să zbor pretutindeni sub soare,
dar mie mi-e dor de o dare de seamă
şi aş vrea să transform uriaşul Toros
in braţele tale şi-al tău suflet mare."

Coboram în camera mea, frânt de muncă ( camera 21, urâtă , mică şi friguroasă ), mă puneam în pat, stăteam acoperit cu patura doar 15-20 de minute cât să nu mă ia somnul, apoi scriam. Gânduri cu rime (nu ştiu de ce), cele mai multe, atunci le-am aşternut.
Când îmi aduceam aminte de măicuţa mea, inima-mi horcănea....răcneam!

Din caietul purtat pe la brau, pe sub cearşaf, prin genţi, pe tejghele, a rămas puţin şi doar crâmpeie de foi rupte şi murdare. N-am mai scris ani mulţi !

Primul dor nu ştiu să-l descriu. A fost cel de la 11 ani ( atunci plângeam ). O suferinţă aproape de agonie pe care în ultimii ani am vizualizat-o într-o dinamică inconstientă, clipă cu clipă. Tata plecase când aveam şapte ani, câteva luni am stat la o mătuşa dragă, mama era departe, ştiu doar că plângeam, eram mititel. Mi-era dor numai de ea. Bucuria în sufletul meu de copil a reapărut când am fost din nou împreună.

Al doilea mare dor am simţit cum îmi secţionează fiecare celulă. Eram departe, nu plângeam, doar mă înecam! El a dispărut când am plecat spre casa. Trei zile de călătorie.
Mă căutau rude să merg la mama, că nu moare. O vecină înţeleaptă spunea că nu-şi dă sufletul. Era bolnăvioară, însă nu acceptam să părăsească lumea asta...vroiam s-o ştiu acolo, la casa bătrânească de la ţară, s-o strâng în braţe şi ea să mă sărute (imi plăcea că mă pupa şi mă alinta ca pe un copilaş)!
Desfigurată de plâns, sora mea ( ea-mi zicea surioru’ meu ) îmi spune că după ce preotul ....nu ştiu ce a făcut cu trei zile în urmă, ultimele ei şoapte au fost ‘să vină băiatu’ meu ‘, iar de-atunci, nu mişca, nu clipea, nu murea .

10 iunie ora 23...vecini, rude, zgomot, bocet....se-auzeau voci...’a venit fi-su ‘. Intru în cameră şi o văd întinsă pe perne (avea dureri mari) într-un fotoliu extensibil....rămăsese puţină; mă-ntorc către ceilalţi şi le spun să iasă afară.
Linişte.
Eram doar noi, eu şi tânăra mea mamă. Linişte de rai. M-aplec, o pup pe frunte, pe obraji, ii pup mâna, apoi aşez un deget în palma ei, i-o închid si-i zic aproape de ureche: ‘mamă, sunt eu, băiatu’ tău, dacă m-auzi strânge pumnul!’. Am retrăit cu maica mea atunci încă o viaţă. Alta mai frumoasă. N-aveam dor, nu plângeam, nu vorbeam niciunul, însă atunci ne-am spus cele mai multe lucruri. În trei minute de tăcere ne-am spus tot.
Momentul a fost întrerupt de vecina înţeleaptă care m-a scos afară şi a schimbat lumânarea. Am făcut şapte-opt paşi, mi-am aprins o ţigară şi dintr-odată zgomot, urlet, bocet. M-am sprijinit cu mâna stângă de masă şi-am tras adânc...adânc tare ...nicotina în piept, strângând din dinţi şi ridicând capul spre cer.
Murise.

Am păcălit dorul cum am ştiut eu, mult timp după ce S-a stins. Într-un târziu m-a învins. Al treilea dor a venit acum mulţi ani eram la casa mea, soţ si tată.
Ultimul puls , ultima bătaie de inimă le-a păstrat , să fie sigură că lasă–n urma un bărbat împăcat. Şi a reuşit. Din caietul vechi purtat prin depărtări n-a mai rămas decât:

"eşti atât de departe iubită mamă,
că aici fără tine nimic nu-i frumos;
sunt liber să zbor pretutindeni sub soare,
dar mie mi-e dor de o dare de seamă
şi aş vrea să transform uriaşul Toros
în braţele tale şi-al tău suflet mare."

De-atunci n-am mai scris nimic despre maica mea. N-am putut .
Al treilea dor e nemărginit, durează de ani mulţi, mă sfâşie, mă-mpleticesc, dar merg! Aşa vrea Ea.

Nu pot să–mi explic nici acum, cât de tare m-a strâns de deget, pentru un om care nici nu clipea !

Al treilea dor nu se sfârşeşte. Va dura cât mine, cât va putea să stea Ea, fără mângâierea mea….....atunci ne vom regăsi aşa cum s-a-ntâmplat de fiecare dată.

Iubiţi! Iubiţi tot! S-aveţi doruri multe....dar niciodată al treilea dor!