hangiul: cine e la ora asta drumeţ de noapte şi ce doreşte ?
călătorul: ce doresc toţi drumeţii ...
hangiul: popas? mâncare? băutură?
călătorul: linişte, caldură ...
hangiul: bine-ai venit, hangiţă călătoare spre sufletul meu.
cât fost-am eu oaspete la popasul tău, m-ai omenit.
acum e rândul meu să te primesc cu căldură.
linişte? om mai găsi!
călătorul: bunătatea ta îmi smulge un zâmbet ...
hangiul: l-oi folosi ca plată şi dacă ai venit şi te-ai făcut intrată, căldură fiind şi linişte în han, poruncă dă-mi să ştiu ce-ţi mai doreşte sufletul!
călătorul: apa
hangiul: apa vie?
călătorul: apa sufletului tău ...
hangiul: lacrimi poate date de bucuria regăsirii ...
călătorul: chiar vroiam să intreb dacă sufletul tău păstreează lacrimi şi de ce ...
hangiul: n-am apucat să-ţi spun, la mine în hanul pentru oaspetele de suflet care eşti, e o vorbă ...
călătorul: o vorbă poate de bun venit?
hangiul: nu domniţă! vorba asta spune că lacrima e nudul fericirii;
e o vorba de-a mea pe care numai şi numai la cei foarte dragi le-o spun.
călătorul: ce vorbe îmi picuri în suflet străine... cine eşti tu?
hangiul: cerut-ai apă şi ţi-am dat ...
călătorul: cum de m-am oprit din drum chiar sub privirea ta?
hangiul: la setea ta, doar eu puteam raspunde ...
călătorul: şi cine-a hărăzit această faptă? să fie cerul?
hangiul: întrebi cine a rânduit popasul tău ?
e tot cel care te-a îndemnat la drum!
călătorul: pornit-am în cautarea fericirii eterne...
hangiul: şi te ghida vântul, şi te grăbea arşiţa soarelui, şi te răcoreau doar adieri de albastru ...
călătorul: iar inima-mi cânta în vreme ce străbatea culorile spre seninul visat ...
hangiul: da, pentru că drumul şi căutarea ta nu se măsoară-n pasi, cu cu un singur dor şi unde începe să cânte inima, ţi se înseninează chipul şi sufletul ...
călătorul: noaptea se scurgea pe ochii-mi obosiţi de căutare, cu teama că nu va întâlni dimineaţa...
hangiul: dar licăr de stele te-ndrumă spre locul în care odihnă egală cu a soarelui vei găsi
călătorul: lumina pare pustie şi adânceşte teama de-a nu găsi pacea ...
hangiul: când frica ţi-e prea aspră, drumeţ însetat de albastru, încrede-te în cel ce-ţi apare în prag şi lasă-l să te poarte spre ghizdul fântânii, unde răcori din adâncul pământului îţi vor limpezi ochii înceţoşaţi de căutări ...
călătorul: dar oboseala drumului se întregeşte în trupul meu prea gol de împlinire, iar umbrele fredonează izbanda...
hangiul: şi de-i aşa, fă-l să-şi adune braţele ca barcă şi lasă-l să te poarte pe marea iubirii lui sub clar de lună!
călătorul: oare este loc pentru mine în această primăvară?
hangiul: primăvara-i facută drumeţule, din răsaduri.
aveai sufletul uscat!
ai primit sămânţa iubirii udată cu apa adâncurilor şi iată lăstarul care va înmuguri.
ori nu-i primăvară strălucirea privirii?
călătorul: ochii mei poartă nădejdea unui răsărit de speranţă ...
hangiul: de vei căuta cu grijă, vei ştii unde se află casa soarelui.
iar dacă te vei împresura de răbdare, nici un munte de tristeţe nu mai poate ascunde la infinit răsăritul.
călătorul: ce taină vine dinspre tine, străine... iluzie să fii tu? sau casa?
hangiul: eu sunt hotarul către casa ta, călătorule!
ai rătăcit amăgită de stele palide care au pâlpâit doar clipite ...
te-au întârziat poate luceferi cu iluzii ...
dar la hotarul din mine te-ai întâlnit cu adevărata lumină, cea a iubirii dătătoare de viaţă.
călătorul: atunci cântă! cântă pentru mine lacrima vântului şi visul stelelor! lasă-mă să ştiu că tu eşti...
hangiul: întâi am să-ţi redau strălucirea privirii.
apoi, iţi voi mângâia părul cu raze de foc ...
îţi voi rumeni buzele cu răcoarea apei ...
te voi odihni pe pat de flori dintre ierburi uscate de rouă ...
şi îţi voi înveli trupul cu adieri din şoaptele mele ...
te voi veghea cu înţelepciunea cântărilor murmurate din suflet ...
şi mai ales, te voi trezi în dimineţi nenumarate cu sărutări ...
călătorul: dar melodia inimii mi-o vor şopti zorii? cântă-mi prin sunetul râului şi prin freamătul florilor cum mă sperai...!
hangiul: spre zori am să te farmec cu murmur de ape amestecat cu arome de flori schimbate-n iubire, iar tu vei uita sub vraja ei de stelele visate şi luceferi, căci pentru tine, dimineţile vor veni de azi de la un singur soare!
şi ţine minte de acum ne calatorule: nu oamenii-s făcuţi pentru soare, ci soarele pentru oameni !
şi eu, mai ales cu trudă, te-am ales pe tine!
călătorul: căutarea mea a îngenuncheat în faţa porţii tale... alină-i povara cu glasul tău
hangiul: îngenuncherea ta nu-i umilinţă, ci doar popas de rugă!
iar glasul ce-l vei auzi mai întâi va fi al inimii tale!
abia la urmă voi rosti şi eu răspicat: bine-ai venit călătorule în casa mea, care va fi şi a ta de acum, ca loc de odihnă pentru toată truda ta trecută şi viitoare.
călătorul: depărtarea m-a adus să-ţi fiu mângâiere... dar dacă nu voi ştii decât să-ţi fiu noapte?
hangiul: chiar soarele are locul lui de odihnă, călătorule aşezat de-acum la casa lui.
ai să te chemi noapte, doar pentru că îi vei veghea odihna, dar te vei umple de lumina lui cât îi răcoreşti fruntea cu sărutări şi vei purta în urma lui, noi poveri de viitor în tine
călătorul: îţi aparţin străine din clipa în care a înflorit în jurul meu taina că doar tu poţi fi sălaş manunchiului de suflet care mai sunt ...
hangiul: sufletul ţi l-am primit de la hotarul meu călătorule şi l-am închis în scrinul inimii mele, iar trupul ţi-l ferec cu ţesături de alint din care să se croiască doua odrasle, luceafăr şi lună, care ne vor alunga monotonia iernilor ce vin ...
călătorul: ia-mă şi lasă tăcerea să fie veşmânt pentru trupurile noastre despărţite de prea multe anotimpuri...!
hangiul: te iau şi mă presar peste tine cu toate arşitele mele ...
călătorul: doar aşa, pentru tine, voi naşte nemurirea ...

(scris cu Tina în rolul Călătorul)