nu voi desprinde lotuşii. nici nu mai aştern cercuri. las aşa apele îndumnezeite, până la marginea trăibilului. nu dau luptătorului decât ce este al luptătorului, înţeleptului ce e al înţeleptului. când ţinem la viaţă, deşirăm deşertăciunile. deşi...

desiş de neputinţă. nu întâmplător scris repetitiv. rareori fac alegerile la întâmplare. neîntâmplate încă ne sunt.

azi am ales adevărul cel din jurul frunţii. mâine îl voi înălţa uşor spre creştet. voi lăsa pe un munte al gândului întunericul tău. să rămână fără tine, tu să treci mai departe, fără sentimentul grandios al idolatrilor. fără expansiunea inutilă.

nu simţi uneori o linişte faţă de simetrie? ca şi cum ceva-ul acesta din mâinile tale se prelungeşte nedefinit prin toate spaţiile asimetrice? cine vede, atinge.

***

iluzia unei dreptăţi, a unei culori, a unui cuvânt scris. iluzia. ne construim în noi labirinturi iluzorii. ispita magicului, ispita credinţei, ispita de a alege altceva decât esenţa. omenescul se moşteneşte, tot din omenesc.

***

acum îmi amintesc, Ioan, 13, 34: "Poruncă nouă dau vouă, zice Domnul, să vă iubiţi unul pe altul, Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa voi unul pe altul să vă iubiţi."
pre(a)văzător este Domnul în evanghelia lui Ioan. trece de punctul în care dragostea de sine ("iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi") este cerc închis. face o punte cu El. ("Precum Eu v-am iubit pe voi")

***

nu (mă) ierta, nu (mă) uita. iubeşte, aşa cum El te iubeşte pe tine. e simplu când spui. e aproape imposibil în neomenesc.

nu voi desprinde lotuşii. le păstrez rădăcinile în okeanos, rădăcinile din care ne-am desprins, în Timpul fără timp. Rei.