Astăzi am mâncat bureţi. Gabriela i-a găsit. Gabriela este vecina mea. Eu îi spun Gabi. Suntem prietene nedespărţite. Am fost să vedem un cuib de pasăre. Dar era gol. Şi ne era foame. Gardul de la grădina lui nenea Sandu are şarampoi. Eu am crezut că „şarampoi” e un balaur negru. Dar era doar un copac tăiat, pe care se sprijinea gardul. Şi, cel mai bun lucru, era plin de bureţi. Apoi i-am mâncat. Nu pe toţi, că erau prea mulţi şi n-am putut, dar am păstrat secretul ca să mai mâncăm şi mâine. Aveau gust ca dopul de plută, dar, de foame erau buni. Erau negricioşi, cu marginea galbenă. Am cerut apă, că ne era sete.
Odeta ne-a dat cu ruj. Eu nu ştiam ce-i rujul. Am stat un sfert de oră, aşa zicea Odeta, cu gura căscată, ca să se usuce. Odeta e sora lui Gabi. Este la şcoală. Eu nu merg la şcoală! Mama spune că voi merge la anu’.
Tanti Lenuţa ne cheamă la masă. Şi pe mine mă cheamă. Spune că am alergat destul toată ziua şi trebuie să ne fie foame. Noi nu vrem să mâncăm. Ea ne întreabă cine ne-a hrănit. Am simţit un fel de bucurie în piept când i-am spus cum am găsit bureţii.
Tanti Lenuţa s-a făcut albă la faţă şi a strigat după nenea Sandu. Ei sunt părinţii lui Gabi. Mie îmi place de ei, că-mi dau bani mari când merg cu uratul. Uneori, mă duc de două ori cu uratul. O dată ziua, o dată seara.
Mama îmi spune că aşa ceva e ruşinos. Ei nu mi-au zis nimic. Mi-au dat bani şi cozonac. Şi mama a făcut cozonac. Mama face mereu cozonac şi plăcinte. Numai plăcinta cu cartofi nu-mi place.
Tanti Lenuţa mă întreabă dacă mama e acasă. Mama e mereu acasă. Aşa stau mamele, acasă! Ne ia de mână şi ne trage după ea. Oare de ce-i supărată? În poartă, dă cu ochii de mama. Am văzut că vorbeau tare şi se mirau, parcă venise apa mare. Când plouă mult vine apa mare şi ia casele oamenilor. Noi facem vaporaşe de hârtie şi le punem în bălţi. Apa mare nu ajunge la casa noastră. Noi stăm pe deal.
Mama strigă după un vecin, să-i aducă vaca din cireadă. Cireada sunt vacile care pasc pe islaz. Un văcar le păzeşte cu o ghioagă. Am pus şi eu mâna pe ea. E făcută din lemn tare şi cu ea se bat vacile. Pe vaca mea nu o bate nimeni, că se supără tata. Tata nu bate niciodată animalele.
Mama pregăteşte un lăptar. Lăptarul e din lut şi ni l-a dat de pomană mătuşa Adela, la Moşii de iarnă. Cum intră vaca pe poartă, în mijlocul ogrăzii, mama îi spală ugerul şi mulge un pic de lapte. Vaca se apără de muşte cu coada. Apoi fuge spre grajd, unde este viţeluşul ei. E o vacă mai mică şi foarte jucăuşă. Am botezat-o Vereana, pentru că s-a născut vineri. Noi alergăm de colo, colo, bucuroase. Tanti Lenuţa ne întinde lăptarul, plin pe jumătate, şi ne spune să bem. Aş vrea să-i spun că nu-mi trebuie, dar glasul ei e foarte rece. Beau cu înghiţituri mari, lapte cald. Şi Gabi face la fel. Am crezut că va bea toată lumea. Că e un fel de joc. Dar numai noi două am avut parte de asta.
Până seara nu am mai ieşit din curte. Părinţii lui Gabi au stat la noi şi au vorbit cu părinţii mei. Ne întrebau mereu câte ceva. După câteva ore, noi tot alergam vesele şi părinţii noştri şi-au făcut cruce. I-au mulţumit lui Dumnezeu. Mereu îi mulţumesc lui Dumezeu pentru ceva.
A doua zi, nenea Sandu ne-a luat cu el şi a tăiat şarampoiul. A aruncat toţi bureţii de pe el şi ne-a spus că murim dacă mai mâncăm aşa ceva.
Mie îmi pare rău, că erau mai buni decât plăcinta cu cartofi