Pierdut Pen Name

Login

Pierdut Parola

Inscriere

 
   
 

proza
povestire

Terra Nostra

de Roxana Sonea (Crin)
autor hermeneia


Omenirea ajunsese īn anul 2890 la un asemenea nivel de dezvoltare īncat sistemul solar era īmpīnzit de călătorii intra, interplanetare si intergalactice, prin generarea controlată de găuri negre. Oamenii de stiinta ai vechii Americi au reuşit să producă īn 2008 īn pīntecele munţilor Stīncoşi primele găuri negre, 700 de ani mai tīrziu aceasta a generat o nouă formă de transport, abandonīnd trenurile, autovehiculele şi vapoarele expuse azi, numai īn muzee. Astfel, ciocnind atomi la viteze inimaginabile cu ajutorul unor dispozitive ataşate pielii, fiecare pămīntean, putea călători, unde dorea el, īmpreună cu orice dorea. Raza putea fi infinit de mare, transportul depinzīnd de existenţa unei surse de energie direct proporţionale. Iar cum, omul īn acest sfīrşit de mileniu ajunsese să conserve īn materie de 80% orice formă de energie a planetei, stocurile erau suficiente; īnsă īntr-o continuă mişcare şi la mari costuri. Astfel omul transporta de la lucruri, pīnă la insule. Geografia Pămīntului a luat o nouă formă prin sporirea numărului de insule, fiecare pămīntean dorind oaza lui īn deşertul oceanelor; şi prin decongestionarea rapidă a coloaselor urbane, ducīnd la mari īntinderi, numite dell-uri caracterizate doar de clădiri administrative, culturale şi spaţiu disponibil de transport pentru oameni şi obiecte. Ţările sărace erau cele care nu reuşeau să profite pe seama elementelor satisfăcător. De exemplu, calmele ecuatoriale au īmpiedicat dezvoltarea unor regiuni precum cele deţinute cīndva de Brazilia sau Malaysia. Īn aceste regiuni se trăia şi acum ca la īnceputul mileniului, pe seama turismului, protejīnd cu energia de care dispuneau punctele turistice importante, precum statuia lui Iisus din Rio de Janeiro de furtul, distrugerea sau transportul lor īn alte zone. Īntregul mapamond se unise alcătuind Federaţia Terrei, existīnd doar o oarecare autonomie continentală, nu era şi o federaţie planetară deoarece omul nu reuşise de fapt să īmblīnzească nici o planetă pīnă īn acel moment.

Īn urma acestui progres extraordinar, rasa umană a devenit cu timpul sedentară, cu o īnfăţişare cu totul verticală, fiecare individ cīntărind īn medie o sută de kilograme. Femeile năşteau īn proporţie de 20% natural şi atunci cu imense riscuri. Pămīntenii aproape nu mai prezentau păr, iar caninii şi premolarii dispăruseră. Dimensinile craniului au crescut, iar neuroanatomia, care a dezlegat īn anii 2500 secretul creierului, l-a adus la capacitate maximă de funcţionare şi la telepatie. Atunci, a urmat un val de sinucideri, omul constatīnd inutilitatea vieţii lui pe Pămīnt şi zădărnicia religiilor. Cei care au rezistat impulsului au fost practicii, instituind noi credinţe bazīndu-se pe teoria evoluţiei şi păstrarea identităţii ca rasă. Īnsă, fireşte, a existat şi o parte din omenire care a găsit īn această deschidere o şi mai mare credinţă īn Dumnezeu. A urmat o eră a păcii īn care omul şi-a explorat noile puteri, din punct de vedere social, pīnă la căutarea altor rase decīt cele din apropierea galaxiei lor. Rase īn general paşnice sau mult mai evoluate care nu au găsit īn Pămīnt nici o formă de profit pīnă ...acum.

Brameniul Lorzilor Practicii, instituţie fondată cu 300 de ani īn urmă, se īntrunea īn camera ovală, sub globul de cristal al dell-ei Aiichal. Fost oraş rus, acum o vastă īntindere, īn platoul Siberiei, īn care periodic apăreau şi dispăreau aşezări pentru perioade nedeterminate de timp. Dell-a Aiichal era acum īn plină dezvoltare datorită noilor explorări subterane generate sub imense globuri termoreglabile. Era şi punctul de īntīlnire pentru analiza unei situaţii cunoscute doar de lorzii practicii, telepaţi capabili de a bloca citirea gīndurilor lor de către civili.

Pămīntul era de 30 de ani sub asediul mut al harge`dzii-lor, rasa mult evoluată, din constelaţia Andromedei, ce descoperise saltul īn spaţiu dar nu şi secretul telepatiei, fiind o rasă preponderent practică. Acum aşteptau la marginile galaxiei, pregătind invazia. Ştiau că pot cuceri Pămīntul. N-o făceau dintr-un singur motiv. Curiozitate. Cu sute de mii de ani mai evoluaţi, au cucerit, au pierdut, au văzut toate faţelete existenţei, şi acum ajunseseră la momentul īn care, vieţilor lor se prelungeau de-a lungul a mii de ani, iar anii aduc cu sine plictiseala. Nu cucereau Pămīntul pentru că doreau să īl cunoască īntai, să se... amuze.

`Gezhe Brat, harge`dzii bănuiesc ce se īntīmplă?` īntrebă telepatic secretarul Brameniului pe Consulul Principal, şi cel mai puternic telepat cunoscut, īn viaţă. Īn vīrstă de 85 de ani, consulul īşi plimbă degetele peste sprīncenele īncruntate şi spuse:
`Nu, nu īncă. Ne ascultă.` zīmbi.
`Atunci să fim discreţi! Cum īnaintează lucrurile?` spuse Consulul Americilor.
`Bine, vīnturile iernii siberiene crează stocuri considerabile de energie, lucrul īnaintează rapid. Tranformatorul Termic este īn poziţie.` răspunse cel Chinez, care ar fi putut fi reprezentantul Terrei īn materie de rase, avīnd īn vedere mélange-ul genetic, care era 70% de origine chineză.
....Nu avem decīt o şansă, ar fi bine să reuşim... gīndi Gezhe Brat, Consulul Principal. Īnsă nu accepta accesul celorlalţi la asemenea gīnduri, ar fi cauzat isterie.

Navele harge`dziilor fiind la marginile galaxiei, locuitorii Pămīntului nu ştiau de existenţa lor; nu ştiuseră, telepatic, unde să le caute. Conducătorii harge`dziilor : Ahuapft şi simbiotul său Aguarn anunţaseră īn limba terrană conducătorii Terrei, după ce o studiaseră īn prealabil 10 ani, că o vor invada, şi că aşteaptă să li se dezvaluie secretul telepatiei şi iubirii pămīntene, preferabil īnainte de invazie. Apoi făcīnd nişte pocnituri, agitīndu-şi apendicii membrelor superioare, ca nişte degete, īn număr de vreo 25 īncheiaseră transmisia. Chiar dacă pămīntenii ar fi dorit să dezvăluie secretele, cunoşteau numai unul dintre ele. Acum, la 20 de ani de la acea transmisie, rasa umană avea să contraatace.

Navele terrane asteptau īn orbită, dar ştiau că sunt incapabile să ţină piept gigantelor harge`dziene. Terranii, deşi aveau şi ei secretul găurilor negre, n-au reuşit niciodată sa īl aplice īn raport cu călătoriile cosmice ale navelor. Primul salt reuşea, al doilea īnsă era imposibil datorită incapacităţii a furniza cantitatea de energie necesară saltului. Īn spaţiu, nu exista nici o formă de energie stocabilă, in afară de cea solară, insuficientă şi lentă, iar eventuala captare a energiei unei comete risca distrugerea navei, iar ratarea cometei ar fi īnsemnat zeci de ani de aşteptare.

Ştiind aceste lucruri, Gezhe Brat, a orientat omenirea īn altă direcţie. Folosindu-se de calităţile excelente de telepat, a creat un organism īn totalitate telepat, condus, īn adīncurile Siberiei. Chiar dacă harge`dzii i-ar fi urmărit mişcările, n-ar fi īnţeles niciodată ce se īntīmplă, īn afara unei exploatări miniere, neexistīnd nici o formă de comunicare decīt telepatia legat de adevăratul proiect, şi discuţii legat de minerit īn limba terrană.

`Consul al Extrateranei, ce locaţie aţi găsit?”
`O sondă, survolīnd īntinderea Alpha Centauri, a decoperit o gaură neagră de dimensiuni adecvate. Transformatorului Termic īi vor fi incredinţate acele coordonate spaţiale.’
`Foarte bine. Consul Chinez, credeţi că avem suficientă energie?”
`Imposibil de calculat.’
Consulul fu deranjat de răspuns. Īşi īngădui o expresie de insatisfacţie.
`Va fi suficient, dacă vom trăi să aflăm.”
Consulii ştiau ce īnseamnă asta. Dacă dispariţia Terrei din sistemul solar va dezechilibra īntreaga galaxie, astfel cauzīnd o rearanjare a īntregului sistem de galaxii, această va cauza materializarea Pămīntului departe de gaura de vierme, sau apoi departe de poziţia lui actuală īn sistemul solar, la īntoarcere. Stors de seva interioară şi departe de o Stea, ar fi īnsemnat moartea lui. Dar sub asediu harge`dzilor, soarta ar fi fost similară. Credinţa lor evoluţionistă şi de conservare a rasei īi īmpingea īnsă la această măsură.
`Să īi surprindem atunci!` spuse Gezhe Brat, aproape mīndru de nebunia ce plănuia să o ducă la bun sfīrşit.

Īn inima Terrei, la suprafaţa mantalei pe care inginerii telepaţi o descoperiseră după luni de excavaţii, Consulul Principal, asistat de suita celor 5 : al Americilor, Chinez, African, European şi Extrateralian, dădu ultima comandă imensului aparat. Transformatorul Termic decolă suprafaţa mantalei şi pătrunse īn magmă.

Sub privirile consternate, deci de o reală fericire, ale harge’dzilor, o imensă gaură neagră apăru īn interiorul Pămīntului, şi īl īnghiţi. Īn Alpha Centauri acesta reapăru, īn īntuneric deplin, pentru a dispare din nou īn a doua gaură de vierme. A treia oară apăru īn Andromeda. Iar harge`dzii n-au fost niciodată mai surprinşi ca atunci cīnd planeta-mamă a lor s-a dezintegrat la apariţia Terrei īnauntrul ei. Iar acolo, utilizīnd magma azotoasa specifica acelei lumi verzi, Transformatorul a generat un nou salt, către altă planetă a harge`dziilor, şi alta, şi apoi alta. Ultimul salt a fost īnapoi īn galaxia din care a plecat, īn sistemul solar de care sperau să mai aparţină.

Īnsă ceea ce nu prevăzuseră terranii, īn cazul nebun īn care planul lor ar reuşi, era situaţia Terrei la sfīrşit, se pregătiseră să ia riscuri mult mai mari decīt acesta. De sub crusta Terrei, īn tăcere mormīntală şi vizibil īmbătrīniţi de salturile succesive, Lorzii Practicii, Gezhe Brat şi consulii lui, ieşiră la suprafaţă. Au găsit-o pustie sub amprenta magmei azotoase a tuturor celorlalte lumi şi secată de energii. Se plasa undeva īn apropierea lui Marte, care atras de Soare şi neincomodat de Pămīnt, a migrat. Ştiau, harge`dzii nu vor īntīrzia să apară, nu să cucerească ci să se mire īncīntaţi chiar şi īn faţa distrugerii propriului imperiu. Generīnd īn Dell Aiichal, ultima gaură neagră care va fi existat pe Pămīnt, Gezhe Brat şi consulii s-au īmbarcat īn navele rămase īn orbita lui Marte, nave cu populaţii atent selecţionate pentru colonizare, care īi aşteptau, īn timp ce pentru toţi cei ucişi īn timpul salturilor, fusese Apocalipsa.

Īntr-adevăr, harge`dzii au fost consternaţi, nu au prevăzut puterea lui Gezhe Brat de a pătrunde īn minţile lor pīnă la a afla coordonatele lumilor lor, ori de a īncerca aplicarea unui plan atīt de disperat. S-au īntors pe Terra şi tot ce au găsit a fost cadavrul planetei care a salvat copiii cărora cīndva, tot ea, le-a dat viaţă.

Navele au luat drumul stelelor căutīnd o nouă planetă unde să renască. Unde să-şi protejeze specia, unde să facă dragoste fără a scoate un cuvīnt. Gezhe Brat īşi aşeză planitopul la nivelul tīmplei şi dictă : “Geneza. La īnceput, omul a distrus cerul şi pămīntul.”




2008-05-25
246


Crin

Cele mai noi texte publicate

Dosarele subţiri - Crin- (proza)
Terra Nostra - Crin- (proza)
despre durere II - Crin- (proza)
Ce-mi place/ nu-mi place la Romānia - Crin- (proza)
despre regres - Crin- (proza)
Microbus - Crin- (proza)
petale de ceva pom romānesc - Crin- (experiment)
Anywhere but here - Crin- (proza)
Amantă spirituală - Crin- (proza)
Livada uşilor deschise - Crin- (proza)


Cele mai noi comentarii

Bobadil, ma bucur... de Crin
la Terra Nostra

Tot zambesc de... de Crin
la Ce-mi place/ nu-mi place la Romānia

Vladimir, prea multa... de Crin
la Microbus

Virgil, e usor... de Crin
la Microbus

Nu-mi plac repetitiile,... de Crin
la Mătase şi catifea

 
  comentariile se pot face numai după ce vă logaţi

  comentarii la acest text


bobadil - 2008-05-26
Roxana, mie mi-a placut mereu sf-ul si chiar as fi vazut si aici pe Hermeneia o sectiune dedicata acestui gen, cine stie, poate in versiunea urmatoare?
Textul tau este interesant, as vrea sa citesc mai mult daca mai ai material scris. Deocamdata e greu sa-mi fac o parere si nu as vrea sa dau cu bata-n balta. Vreau doar sa-ti atrag atentia ca "scientologii" nu mi se pare ca sunt potriviti acolo la inceput in "Scientologii vechii Americi au reuşit să producă īn 2008 īn pīntecele munţilor Stīncoşi primele găuri negre". Din cate stiu eu (dar s-ar putea sa ma insel, vorba lui Ion Nimerencu :-) scientologii sunt o secta religioasa care nu au o legatura directa cu oamenii de stiinta. Din cate stiu eu (de pe CNN, MTV, VH-1 and such) Tom Cruise e un scientolog renumit deja, iar eu nu-l prea vad pe asta mic si cu zambetul mare sa produca ceva gauri negre prin Muntii Stancosi. Dar, cum spuneam, astept sa mai scrii, vad ca ai revenit dupa o lunga absenta, deci... sa ne citim cu bine!
Andu

Crin - 2008-05-26
Bobadil, ma bucur sa te revad!

Da, n-am scris de mult timp. Acum a fost o pornire, am citit mult sf in ultima perioada, si am rabufnit in textul de mai sus. Scris, si foarte putin corectat, in vreo 2 ore. Scientologii stiu cine sunt iar organizatia lor ma amuza, in prezentul anului 2008, dar tocmai de aceea i-am numit astfel. Oameni de stiinta, in prezentul scrierii de mai sus sunt numiti scientologi pentru ca stiinta ajunge sa se imbine cu religia. Religia evolutiei. Nu prea mi-a iesit se pare. :)

Ma bucur sa am in sfarsit un feed-back. Alte materiale de acest gen nu am, dar nu cred ca mi-ar fi greu sa le zamislesc avand in vedere ca sunt la medicina. :)) Sunt subiecte mult prea fierbinti pentru a nu fi abordate : alterarea codului genetic, razboinicii perfecti, etc. Voi mai scrie, nu stiu insa cand. Scrisul meu e un pitic inabordabil, face numai ce vrea el.

Pana data viitoare, multumesc si la multe texte bune. :)