Se spune că în anii premergători perioadelor caracterizate de nenorociri şi războaie, numărul nou-născuţilor băieţi îl întrece cu mult pe cel al fetelor. Asta doar în teorie, pentru că în practică Maria lui Trică Diaconu adusese pe lume, doar din `39 până prin `45, nici mai mult nici mai puţin decât şapte fete. Lica era cea mai mare. De frumuşele, nu încape vorbă, una mai ocheşică decât cealaltă. Acu` las` că nici Maria şi Trică nu erau tocmai urâţii satului. Fetele se ajutau una pe alta şi creşteau repede. Mulţumită lui Dumnezeu, toate erau sănătoase, chiar dacă, ce-i drept e drept, trăiau destul de sărăcuţ. Dealtminteri Trică nici nu se mai supăra când, de la o vreme, cam des, auzea de la unul şi de la altul că i se spune Calicul lui Diaconu. Asta-i viaţa, îşi zicea văzându-şi de-ale lui. Anii şaptezeci l-au găsit angajat ca îngrijitor la şcoala din sat şi doar cu ultimele două fete nemăritate. Cât de sărăcia de acasă, cât că băieţii liberaţi erau destul de scumpi, fetele lui Trică, puţin după vârsta buletinului, nu rezistau la mai mult de două-trei hore fără să fie cerute de neveste. Pe Lica o luase Tache al lui Savu. Măcar cu 10-15 ani era mai mare decât ea, dar venea dintr-o familie de oameni gospodari şi avea o bucată de căsuţă în cotul Bahluieţului, chiar în mijlocul Giurgeştilor, aşa că Lica n-a rămas mult pe gânduri şi s-a dus puşcă după el. Ceva mai târziu, Tache s-a angajat la şantier în oraş; ca dulgher, i se acrea de teslă cât era ziulica de mare. Şi, acu, se ştie, oricum a-i da-o, tesla cauzează bărbăţiei... Prinsese gustul banului şi voia să-şi facă gospodărie mare. Casa nouă, ridicată la şosea, era aproape gata. Mai avea de vopsit câte ceva, pe afară, şi de sudat porţile. Lica îi punea de mâncare la sufertaş, din ce făcea în casă, că aşa ieşeau mai ieftin, iar seara, după trenul de opt cu care se întorceau navetiştii, mai aşeza o dată masa, mai mult pentru el. Tache cădea mort, iar dimineaţa, cu personalul de cinci, o lua de la capăt. Asta, fie vară, fie iarnă. Mai puţin duminicile. Ea grijea de bucăţica de pământ ce-o aveau pe lângă casă şi mai deretica, aşa, ca femeia, ce mai putea prin gospodărie. Făceau de-acum 15 ani de când se luaseră şi, neavând copii, au intrat oarecum pe o zonă de plictis. Ea ofta tot mai des, ba chiar mai şi plângea pe ascuns, dar se convingea în fiecare zi că nu se putea sustrage unui destin potrivnic ei de-a dreptul.
*
Primăvara asta sosise mai devreme decât de obicei. Câteva zile călduroase au făcut nu numai să dispară orice urmă de zăpadă, dar şi să se zbicească bine pământul. În salcâmiştea din fundul grădinii păsărelele dădeau un concert în toată regula. Lica găsi o bună ocazie să grebleze câteva straturi, undeva în faţa casei, pentru ceapă şi usturoi. Orice s-ar spune, când totul în jur se trezeşte la viaţă, cât de bătrân sau de bolnav ai fi, tot ai vrea s-o mai duci o bucată de vreme. Aşa că, şi ei, pofta de viaţă parcă îi mai reveni...