Dacă cineva o să-mi spună că tractoriştii nu pot fi bărbaţi mortali, momentan l-oi contrazice. Succesul la femei pe care îl avea Şpanchiul lui Totoi îl făcea să fie invidiat de mai toţi „semetiştii” Şi asta cu toate că era scund, ţigănos şi cu un pic de albeaţă la ochiul stâng (din acest motiv alegându-se şi cu porecla Şpanchiul). Ca etate, nu trecea cu mult de 40 de ani. Când nu ieşea cu tractorul la câmp, umbla printre grajdurile fermei zootehnice cu mâinile adânc băgate în buzunarele salopetei. Avea şi un tic: agita mai tot timpul mărunţişul din buzunar, din ce în ce mai tare cu cât se apropia de muieri. De vedea vreuna prin ograda Gostatului, mulgătoare ori casieră, sudoriţă ori contabilă, măritată sau nu, pe dată intra cu ea în vorbă. Sporovăiau minute în şir şi, nu după multe zile, folclorul I.A.S.-ului se îmbogăţea cu o nouă poveste ce-l avea ca erou.
*
Soarele prietenos de sfârşit de martie o îmbie pe Lica să iasă cu lucrul de mână pe banca din faţa porţii. Nu se ştie cum, dar ogorul Gostatului de peste drum de casa ei fusese repartizat pentru „prelucrare mecanică” tocmai lui Totoi. Conştiincios, Şpanchiul, începu încă de la prima oră să se învârtă cu tractorul pe tarla. Trecând prin dreptul porţii Săvuleştilor a remarcat-o din prima pe Lica. Până în ultimul amănunt. Dealtfel, cu fusta ei albastră, care se termina cu o palmă-două peste genunchi, bine mulată pe picior, şi cu bluza-i roz, care, în afară de faptul că era decoltată, avea şi primii nasturi descheiaţi, era şi greu să rămână neobservată până şi de un ageamiu într-ale damelor.
*
Nu ştiu cum era tehnologia asta a aratului, sau ce făcea Totoi pe acolo, dar cele câteva hectare încredinţate lui în ziua aceea au presupus o grămadă de treceri şi întoarceri pe lângă băncuţa Licăi. Cât era el de expert în femei, începu să aibă senzaţia că inima îi bate aproape la unison cu motorul tractorului. Aşa că, pe la prânz, opri şi intră în vorbă cu ea. Pentru început a cerut doar o găleată de apă, care, nu se ştie din ce motive, trebuia turnată într-un orificiu situat deasupra botului tractorului. Apoi, văzând-o excesiv de amabilă, a rugat-o să-i încălzească pe plita cuptoraşului din faţa casei, din al cărui hogeag se ivea un fir ondulat de fum, canţarola cu mâncărică de cartofi şi bucăţele de slănină. Când i-a dus îndărăt vasul cu mâncare, avu grijă Lica să vină şi cu un pahar mare de ţuică şi cu o sticlă de vin roşu, făcut gospodăreşte de mâna lui Tache. Apoi lucrurile au evoluat atât de repede, încât, a doua zi, aveau să servească prânzul împreună în cerdac. Dacă în primele minute ale întâlnirii Totoi s-a abţinut, întârziind doar cu privirea între sânii Licăi, ceva mai încolo, dezmorţit, trecu la mângâieri languroase, ceea ce ei nu-i displăcea defel. După al treilea pahar de vin o trânti pe jos şi o posedă sălbatic. Nici urmă de împotrivire. Apoi, ca să nu bată la ochi în faţa vecinilor, care au zăpsit câte ceva, băgă tractorul şi ară cei câţiva ari din spatele casei Săvuleştilor. Turburat, Totoi, la ieşire, a şi îndoit cu roata un stâlp de la poarta ogrăzii, calculată doar în funcţie de lăţimea căruţei, nu şi a tractoarelor. La sfârşitul zilei nimic nu ar fi bătut la ochi afară de muşcătura de pe gâtul ei. Evident, Tache n-a remarcat-o, dar s-a prins scorpia de Corduneanca, vecina, şi, în mai puţin de-o săptămână ştia tot satul. N-a încasat bătaie pentru asta; nici măcar n-a avut vreo discuţie lămuritoare. Doar că acum convieţuiau într-o tăcere prelungită, el iubind-o întocmai ca pe un copil mai mare care a greşit odată. În continuare dormeau în acelaşi pat, îi spăla lenjeria, îl aştepta seara târziu cu mâncare caldă şi îi pregătea geanta pentru serviciu. Cu toate acestea, povestea cu Totoi se mai repetă de câteva ori, lumea pricepând cam ce se întâmplă când tractorul era tras, ziua în amiaza mare, în faţa casei, iar Tache era plecat la şantier...