Într-o bună zi, în faţa porţii, a putut fi văzut tractorul având agăţată de data aceasta şi o remorcă. Doar o jumătate de ceas le-a trebuit amorezilor să încarce „zestrea”. Macaturi, lenjerii, ceva mobilă, saci cu făină şi cartofi, aragazul şi butelia. Nu a fost uitat nici Jănică, gânsăcelul preferat al Licăi. Scos din ou în prag de iarnă de o cloşcă tomnatecă, era singurul supravieţuitor al promoţiei. Babele susţineau că nu-i a bună pentru casa la care cloşca rămâne cu numai un boboc şi că mai bine l-ar tăia dacă tot s-a făcut de câteva kile bune. Ea nu prea credea în vorbele băbeşti, că şi atunci, cu 10 – 15 în urmă, când din senin s-a pomenit cu un pui de brad de-o şchioapă că-i creştea sub gard n-a ţinut cont de sfatul babelor să-l opărească (pentru că aduce singurătate) şi acum brăduţul trecea binişor de coama casei fără să se fi întâmplat nimicuţa. Pe Jănică l-a crescut numai în casă şi nu mânca decât ciugulindu-i ei din palmă. Ba chiar, câteodată, sărea în pat şi dormea alături de ea. Tot el era şi singurul ei confesor. Când îi povestea câte ceva, cel mai adesea despre necazuri, el închidea ochii, dar nu de tot, ci aşa ca şi cum ar fi foarte atent, şi îşi aşeza capul încet pe umărul ei, părând nu numai că o ascultă, ci şi că o înţelege. De fapt, alintat şi bine îndopat, Jănică, aflat la capătul bobociei, ajunsese să nu se deosebească deloc faţă de un gânsac matur. Cu el în braţe, cocoţată pe lucrurile din remorcă, Lica evadă de la casa lui Tache Savu. Oarecum de la înălţime, le sfida acum pe toate ţărăncile hudiţei, care au bârfit-o amar de vreme, trecând pe la porţile lor în drumul ei către casa lui Totoi din Dumbrăviţa vecină. Şi, aşa cum îşi dorea ea, poate către o căsnicie fericită care să ţină până la sfârşitul zilelor amândorora…
*
N-a fost deloc să fie aşa. Mai întâi să spunem că s-a curăţat Tache, de ruşine şi de supărare. N-a dus-o mai mult de un an de la evadare. Apoi, după alţi câţiva ani, poate trei-patru, s-a prăpădit Totoi care era suferind cu inima. Copiii lui (făcuţi cu prima nevastă) - fată şi băiat, căsătoriţi la rândul lor, după judecăţi îndelungate, şi-au căpătat cea mai mare parte din casă şi pământ, locuind acum sub acelaşi acoperiş cu Lica. Unde mai pui că şi mama lor, rivala eroinei noastre, izgonită cândva, venise şi ea să stea la copii. Nu-i greu de închipuit ce viaţă ducea Lica. De fapt acum era, pentru mai toţi, Hârca Venetică. Foarte puţini erau cei dispuşi să-i ierte faptul de a fi stricat casa cuiva, chiar dacă asta se întâmpla cu aproape patru decenii în urmă …