Dacă la aparat tot s-a anunţat că este revoluţie şi, pe deasupra, afară era o moină care îi scotea din case până şi pe cei mai leneşi, sătenii din Glodenii Mari şi-au zis să nu stea aşa, ca proştii. Era cumva chip de rostuială, numai să te mişti repede ... Bucăţi de acoperiş smulse de pe grajdurile ceapeului, iesle, marmite, parii staulelor, dale de beton, spalieri de vie, scânduri, ţevi de udat, pompe, dar câte altele nu, puteai să vezi apoi mai în toate ogrăzile. Şi după câteva luni unii rupeau bucăţi din zidurile fermei zootehnice, după care curăţau cărămizile de mortar cu ciocanul şi dalta, încercând să le recupereze cât mai întregi. Când a fost vorba să vadă ce se poate lua şi de la sediul colectivei, unul dintre ei, care a fost şef de echipă la vegetală şi ştia ce înseamnă ”docomentul”, a zis : ”Ho, uăi, aici sunt actele cu normele! Or să ne trebuiască pentru stabilirea drepturilor.” Aşa au rămas neatinse birourile preşedintelui şi inginerei, arhiva, contabilitatea şi casieria. Pentru că Tache al lui Cotarcă s-a ales cu mai nimica (doar vreo zece-unsprezece ţigle, bune şi acelea, c-a acoperit lemnele de la vale de casă cu ele, să le mai ferească de ploaie), se gândi, prin vară de-acuma, că ar putea să-i trebuiască cisterna de gaz din faţa cumparativei. După optzeci se băgase curent electric în sat şi, rămânând doar câteva case de calici care n-au avut bani să şi-l tragă, devenise nerentabilă aprovizionarea cu gaz. Chiar nefolosită de multă vreme, cisterna, pe timp călduros împrăştia şi acum în jurul ei miros de găzărie. N-a contat că avea două tone şi că era îngropată în pământ. După o săptămână, Tache o avea în ogradă. Dar, placa groasă de beton, cam de trei pe cinci (metri), care fusese aşezată peste zămnicul cisternei, n-a putut s-o ia cu căruţa. Nici el, nici alţii. Acum, beţivii comunali, strânşi seara în jurul ei, cu jumătăţi de rom ori vodcă ieftină în faţă, luate de la magazinul privatizat între timp, i-au găsit trebuinţă. ”Hai până La Piatră!”, zice câte unul care pune ochii pe un tovarăş de pahar. Apoi apar şi alţii, şi în jumătate de ceas e plin de-a roata Pietrei…
Încolo, revoluţia a fost bună pentru cei din Glodeni. Poate-i suficient că merge privatizarea şi că lespedea de pe locaşul cisternei de gaz a devenit autentică agora a satului... La Tache al lui Cotarcă, şi astăzi cele unsprezece ţigle smulse din acoperişul grajdului colectivei îşi au rostul lor, iar cisterna-i plină ochi tot timpul cu apă de udat pătlăgelele.