Aspazia era, de departe, ceea ce se putea chema - la Dorna Cuci - o femeie ţeapănă. De fapt, aici muierile, mai toate soţii de mineri, gaterişti ori ţapinari, dacă nu erai de-al locului n-aveai cum să nu remarci că erau cumva în afara a ce te-ai fi aşteptat. Bineînţeles, ne gândim şi la sensul bun al lucrurilor. Aprige, cum le stă bine muntencelor, maşcate şi cu mult roşu (natural) în obraz îşi vedeau de gospodărie şi de plozi. Casele mari, etajate, din lemn sau din cărămidă, nu erau deloc o raritate. În grajdurile animalelor, durate întotdeauna ceva mai departe de case, puteai găsi tot de la 3-4 capete de vită în sus. Ce mai, dacă ai spune că sărăcia nu-şi prea găsea sălaş în zonă, nu ai fi greşit deloc. Numai că asta însemna şi trudă din greu. Totuşi, cei mai înstăriţi din Dorna Cuci erau minerii. Aceştia munceau straşnic, dar şi beau la fel de straşnic. Multă tărie – vodcă, cât încape. După ce ieşeau din şut rămâneau ore în şir în prima crâşmă din drum. Pănă nu dădeau pe gât măcar o jumătate (de litru) de coniac ori alt spirtos, nu plecau acasă. Şi asta, zi de zi. Munca istovitoare în prăfăraia din adâncuri şi alcoolismul îi băga de tineri în pământ. Cei de cincizeci de ani erau deja longevivi. Aşa se explica mulţimea de văduve în floarea vârstei. Acu le puteai vedea, tot mai des, tunse scurt şi în egări (pantaloni subţiri mulaţi pe picior), în grupuri, pe la bufet bârfind la o cafea. Nefericitele ar fi vrut să-şi refacă viaţa, dar aceasta era cu o adevărat o problemă dificilă. Că mai toate aveau copii de şcoală, nu era mare piedică; ar fi compensat cu gospodăria dacă, la o adică, vreun pretendent ar fi ridicat obiecţii. Chestiunea era că dădeai cu puşca după vreo căciulă (bărbat disponibil). Cât erau ei cucenii de daţi dracului, ca Aspazia lui Lămpaşu nu cunoşteau multe. Trei bărbaţi a îngropat, iar acum sta gata să se mărite a patra oară. Primul îi muri de bătrâneţe – la 45 de ani; ca fost miner, se chema că era bătrân -, iar pe al doilea, tot miner, se prăbuşi un perete în abataj. Al treilea, gaterist, a băut atât de mult într-o zi de leafă, încât, la întoarcere spre casă, mergând pe trei cărări, l-a călcat o maşină care era condusă de unul la fel de turmentat ca şi el. Cu Vasile, ultimul ei soţ, stătu şi ea în cârciumă, în ziua cu păcatul, vreo două ore, dar când văzu că acesta o lungeşte peste măsură îl lăsă singur. Să mai fi avut răbdare ca o jumătate de ceas, că mai mult n-a stat, l-ar fi ... salvat. Dar de, asta i-a fost să tragă. Muieretul comunal, însă, dădea ca sigur faptul că singurătatea Aspaziei nu va face anul. Deveniseră invidioase din cale-afară. Preocuparea lor fundamentală era să afle ce le face “asta” la bărbaţi şi cum Naiba îi vrăjeşte de trag aşa la ea. Nu ştim dacă aveau să afle vreodată, însă cert e că a patra căsnicie devenise iminentă. Pentru că se apropia frigul, Aspazia avea să tocmească un zilier – pensionar – din oraş (Vatra Dornei) să-i taie lemne de foc cât să-i ajungă toată iarna. În cele câteva zile cât a durat treaba, pensionarul nostru – de loc de prin Giurgeştii Târgului – a fost tratat regeşte de gazdă. Băuturica, băturică, mâncarea, mâncărică. La prânz, un ceas-două de odihnă. Ba chiar, cucoana, după ce-l îndemna să se lungească pe o canapea, tocmai în timpul acela îşi căuta de lucru prin preajma lui. Spera că doar, doar, i-o veni vreo idee. Însă, omul nostru nu că ar fi fost atât de Papă-Lapte, dar urcase demult sculele trebuincioase în pod. Totuşi, după ce a terminat treaba şi-şi încasă plata, zăpsind el cum stau lucrurile, îi propuse a-i face cunoştinţă cu un nepot al său de pe frate...