Luni dimineaţă. Se deschid calculatoare. Se adună hârtia din faxuri. Pe faţa tipei la vreo 30 de ani, care işi toarnă cafea la filtru în ceaşca pe care zâmbeşte emailat o vacă mov, se văd incă urmele cearceafului mototolit. Cineva cască nocturn. Tastaturile chiţăie sub degete.
Săgeata liftului se aprinde verde în sus, semn că se urcă. Se aude un huruit slab. Uşile se deschid la 6. Din lift iese EA.
EA se îndreaptă cu paşi siguri spre biroul din faţă, unde secretara, puţin cam palidă şi dezordonată, scrie deja un mail iubitului ei cibernetic.

Primul pas – intră în câmpul vizual al angajaţilor firmei. Tocul muşcă din covorul de exterior, culoare gri – că ţine la tăvăleală. Muşchii gambelor se contractă nervos la fiecare pas şi o propulsează ritmat pe coridor. EA îşi dă la o parte şuviţa rebelă din dreptul ochilor. Acum se văd şi mai bine buzele pline, roşu aprins. În timp ce merge deschide pe rând, fără grabă, nasturii hainei. Se văd acum sânii, înfipţi bine in sutienul push-up, explodând alb în decolteul bluzei. Prin geamurile care despart coridorul de birouri, scena se derulează în slow motion. Bărbaţii erecţi răman pe freeze, cu degetele încă butonând isteric, câteva telefoane cad fulgerate. Doar ochii mai mişcă simultan în orbitele iritate de prea multe nopţi de nesomn, în direcţia noii venite. Se mai aude doar sunetul tocului lovind podeaua şi bâzâitul aparaturilor. Pe fruntea lui Dănuţ, operator credite, se prelinge o broboană de sudoare alb-mat care pică în ceaşca de cafea cu pleosc. Tensiunea atinge maximul suportabilului. Aerul se încinge în întreaga clădire. În tandem, cablurile laptopurilor încep să sfârîie, pocnesc electric. Birourile sunt acum inundate de o lumina alb-albăstruie, selenară. Laptopurile se deprind si ele, propulsate de unda aceea de şoc, cu ecranul negru, mort, şi planează mecanic prin încăperi ca nişte corbi stingheri, croncănind plastic.

EA ajunge in dreptul biroului secretarei acum. Intră. În urma ei se aud bufnituri. Nicu ţipă. Şi-a vărsat cafeaua în poală. EA surâde mulţumită, dar nu întoarce privirea.

- Am fost chemată pentru un interviu la ora 12.

Secretara îi dă iubitului virtual un pupic emoticonic şi ridică privirea. În acel moment, pupilele i se dilată. Simte cum sângele urcă în vene, pulsând incontrolabil, în ritm ritualic de-nperechere, mai sus, şi mai sus, îl simte cumulat tot-tot în gât, apoi în creier. Nu poate spune nimic. Arată doar uşa directorului. În secunda 2 calculatorul scoate un sunet metalico-oftat, şi moare cu poc. EA intră fără să ciocăne în biroul directorului. Secretara priveşte buimacă în jur, fără să işi dea seama cu certitudine ce s-a întâmplat.