Totul începe cu o pocnitură scurtă şi un cer mizerabil ca lenjeria dintr-un cămin studenţesc.
Urlu a neputinţă de fapt nu spun nimic pe gură ies bule ca la înecaţi.
Departures.Ceasurile se măresc se fac nişte căpăţîni de brocolli. Cum o fi oare să te spînzuri de limba unui ceas de parcă ar fi ultima spovedanie.

Pe ostropel nu l-am văzut demult. Şi-a pierdut un picior în locul lui a crescut un băţ de metal dacă te uiţi la el seamănă cu o barză ori cu o macara.
Şi din spate din carne i-a crescut un acordeon la care cîntă vreo două piese pe care le ştie mai bine. Nu-l cheamă ostropel aşa l-am botezat eu să-mi aduc aminte de vremurile cînd aveam de împărţit o caserolă de ostropel.

Vă rog îndrăzniţi.
Intraţi cu mine in sala de aştepatre.
Simţiţi nu? Vă izbeşte în piept mirosul de om aşteptînd.
Chiar lîngă e o covrigărie. Chiar vă rog salivaţi mirosul de om chircit.

Cel mai mult îmi place să mă uit în gol. Atunci îmi trec prin cap idei năstruşnice. Ca de exemplu eşti în pragul sinuciderii cauţi un bloc foarte înalt (rezolvi problema cu interfonul că nu te lasă nimeni) vezi un pui care eclozează coaja cade la picioare şi te întrebi dacă e semn sau coincidenţă.

Îmi mai plac nişte lucruri mărunte. Ca de exemplu familia de coreeni care se aşează lîngă mine toţi mănîncă apoi îmi spun stîlcit o zi bună.
Mă gîndesc sunt perfect şi gîndul ăsta mă face să pot profesa
orice chiar să pilotez un Concorde.

Plouă torenţial şi fiecare picătură e un asasin cocoţat pe un bloc iar eu sunt un preşedinte de stat cu ţeasta găurită.

Îmi cer scuze lîngă mine se aşează un mut unul din ăia enervanţi de pe tren care-ţi lasă tot felul de brichete şi maimuţoi. El vinde cruciuliţe de la ierusalim 3 lei una. Mă gîndesc să-mi deschid o mică afacere. De azi iert orice nu te costă mult. Mă mulţumesc cu ce-mi dai.

Azi mama a făcut infarct. Mi-am adus aminte de coreenii care-mi ziceau o zi bună. Mama n-a făcut infarct. Mama a murit am sufocat-o cu o pernă în timp ce dormea.

Mă doare spatele simt că o mie de muncitori sapă o galerie de metrou. Apoi îmi aduc aminte lavinia spunea că nu am coloană vertebrală.
Sau ramona care fugea de fiecare dată cînd i se întîmpla ceva important.
Priviţi vă rog la zîmbetul meu.
Sunt o minge de ping-pong rusească. Vă veţi întreba de ce. Poate pentru că ramonei îi plac toate chestiile ruseşti. Poate că sunt prea rezistent.
Poate că laviniei îi place să sugă coloana vertebrală ca pe cea a unui peşte prăjit.

Chiar aşa. Să presupunem că eşti în pragul sinuciderii cauţi cel mai înalt bloc de la etaj un pui eclozează coaja cade la picioare. Ori e un semn ori e coincidenţă.

|