Răulean mai era şi Pârţu ăsta a lui Holercă. Da` răulean de tot. Când se îmbăta, şi asta tot la două-trei zile, stătea întreg satu-n gura lui. Răcnea la femeie şi umplea grădina cu copiii. Pentru că n-avea gard, cei din jur căscau gura ca la urs. Doar că de la o vreme se cam săturaseră şi ei. Mereu aceleaşi înjurături şi aceeaşi panaramă. Nici mă-sa nu scăpa de vorbele-i grele de ocară. De tat-su avusese oarece ruşine, dar, invalid de război, se prăpădi de câţiva ani buni. Comportamentul lui Pârţu întrucâtva se explica. Plecat de acasă de pe la zece-un`şpe ani la stâna de peste dealuri, când a început cu rachiul şi ţigara, era batjocura celor mai mari. De căldura părintească nu a prea a ştiut. Însurătoarea cu Ana, fată orfană şi săracă, colăcită de mătuşă-sa Frăsâna, n-o prea luase în serios. Acu`, deşi făcea aproape patruş`cinci de ani, nu dădea nici un semn că s-ar da la brazdă. Deunăzi veni beat mort de la Mat. Şi nici c-o bomboană la copii. Că, tu-ţi aşa şi pe dincolo, fă, mie să-mi dai de mâncare, începu el. Ea, că ai să mănânci ce mi-ai adus să-ţi fac (adică nimicuţa), n-ar mai ajunge cine mi te-o dat pe cap..." El, beat-beat, dar ţinu minte foarte bine că numai cu două zile în urmă paneraşul de răchită era plin cu ouă de la cele câteva găinuţe care scurmau prin ogradă, că nici grăunţe n-aveau să le dea. Fă-mi, fă, un scrob, că te omor, ordonă scurt Pârţu şi se şi repezi s-o lovească. Văzându-l nebun de-a binelea, Ana nu-i mai spuse că porumbaca boghetă căzuse cloşcă şi-o puse într-o coşarcă cu paie sub pat pe vreo cinş`pe ouă încă de alaltăieri. A scos repede trei ouă de sub aripile cloştii şi i-a făcut scrob cu ceapă şi mămăligă nebunului, doar-doar s-o linişti …