Mi s-ar părea firesc să vorbesc despre dragoste.
Despre regresie şi contorsionare. Întotdeauna vin împreună şi nu numai noaptea. Întotdeauna vin împreună ca rozătoarele într-un lan de lucernă.
Degeaba pui capcane otravă într-o zi te uiţi în tine ca pe un cîmp pe jumătate cules îţi laşi capul în mîini şi plîngi.

De fericire de groază.
De fericire de panică.

Dragostea mea ţîşneşte din pat dimineaţa ca o păstaie strînsă între degete.
Paltonul gentuţa albă pe care uneori o agaţă de uşă.

În urma ei urma mea.

Tenişii la uşă cămaşa pe scaun inima sub coaste.

Coastele sub un nor de cenuşă.

*

Iată mama se vindecă singură îşi toarnă pe răni ulei de măsline şi fard.
Fiii săi au plecat. La intrarea în vizuină urme de piei.

Iată mama e chiriaşa propriei cărni. Fiii săi au plecat cu marfarul spre est. Au ajuns în grînar alături de alte seminţe.
Acesta e mersul firesc şi mersul şăgalnic al vieţii.

*

Ce lung e oraşul acesta parcă l-au tras de mîini de picioare pînă a scuipat tot adevărul.

Cîteva zile stăm confortabil. Spate în spate tăceri într-o tăcere mai mare.
Apoi pe buze ni se aşază o pieliţă.
De geam se izbesc păsări. Căderea le lor ne pune într-un fel pe picioare trebuie să ieşim aerul proaspăt ne curăţă tenul ca o rindea.

*

Mi s-ar părea firesc să tac. Dragostea mea îşi flutură părul cînd merge pe stradă ca o iapă. Ca o ultimă iapă neîmblînzită într-un ţinut unde oamenii intră mai rar.
Mă apropii de ea o momesc miros a iarbă a cunoscut preţ de o clipă stă lîngă mine.
Apoi.

*

Iată mama cum moare şi nicio cană cu apă.
Acolo înăuntru se pregătesc tîrîtoarele se pregătesc rădăcinile.

Tătăl meu are un pat pe care numără seara cîte zile mai are ca boabele de orez într-o strachină. Ies cîlţi din saltea noaptea îi întră în gură dimineaţa e şi el o saltea pe care se întinde ruşinea.
*

Genunchii mei între coapsele ei.
Alunec uşor dragostea mea se chirceşte ca un cocon părăsit.
Alunec uşor dragostea mea ţîşneşte ca un peşte prin apa chindiei.
Alunec uşor dragostea se chirceşte ca un trup după ce l-a părăsit viaţa.
Alunec uşor dragostea mea ţîşneşte ca un nor de cenuşă vulcanică.

Gentuţa ei albă pe care unoeri o agaţă de uşă.
Cămaşa pe scaun inima sub coaste.

Coastele sub gura deschisă a frigului.

*
Nu mai există gări doar acoperişuri de sticlă peste gesturi comune. Peste spaţii comune.
Oameni în aşteptare.Oameni ciocnindu-se de alţi oameni zăbovind o clipă cît să deschidă o uşă apoi s-o închidă. Cît să-şi ridice bagajul de pe jos apoi să se piardă în cuptoare încinse.
Femei mai puţine. Fiecare femeie care nu e a ta fiecare femeie care nu vine e femeia lui Lot. Lot a părăsit oraşul său de provincie în toiul nopţii. Nu l-a anunţat niciun Dumnezeu n-a venit nicio ploaie de foc.

Să te trezeşti dimineaţa şi un milion de voci să-ţi urle în cap nu e nimic pentru tine aici.
Cînd intri în metrou te izbeşte mai întîi un val de frig apoi un val de căldură. Miroase a fornetti a descompunere. Trei mii de dumnezei coboară în Revoluţiei şi tu nu eşti unul dintre aceştia. Trei mii de dumnezei coboară în Tineretului şi tu nu eşti unul dintre aceştia. Atenţie se închid uşile.

Cobori în piaţa nicăieri golit. Stors ca un pet aruncat seara de la etajul opt. Ai nevoie de un plan să ieşi cu bine la suprafaţă. Bulevardul acesta ar putea foarte bine să fie Everglades şi tu să ajungi la locul de muncă cu aeroglisorul. Un milion de motoare huruie nu e nimic pentru tine aici.

Azi noapte ai visat o pădure şi o alee pe care mergeam iar mersul nostru era săltat ca al primilor oameni pe lună. Eu am visat că a murit mama şi m-am trezit într-o stare de panică ce m-a ţinut toată ziua.
Urme de cretă pe urme de blocuri. Urme de oameni pe urme de suflet.