0.

Este discutabil (şi se discută la nesfȃrşit şi azi) dacă Buddha a fost (sau nu) contemporan cu Patanjali. Patanjali fiind, de fapt, cel care a consemnat, ȋn scris, acele Sutra care sunt extrem de vechi şi care, indiferent de existenţa (sau nu) a lui Patanjali, circulau, fără dubii, pe vremea lui Buddha. Cert este că ȋntre Buddhism şi Yoga Sutra există, ȋn ceea ce priveşte cunoaşterea adevărată (ca nouă cunoaştere şi nu cea rezultată din experienţe trecute, inclusiv transmisă prin tot soiul de texte) multe similitudini.

1.

Patanjali spune [1]:

„Sutra 6 - Cele cinci modificări ale minţii sunt: cunoaşterea corectă, cunoaşterea greşită, fantezia, somnul şi memoria.

Sutra 7 – Cunoaşterea directă, inferenţa şi mărturia sunt singurele sursele ale [unei] cunoaşteri [absolut noi] corecte.

Sutra 8 – Eroarea este cunoaşterea care nu se bazează pe forma reală.

Sutra 9: Fantezia este cunoaşterea născută din cuvinte, dar care nu are corespondent ȋn realitate.”

2.

«Cunoaşterea directă» sau percepţia pură este o percepţie instantanee «awareness», fulgerătoare, intuitivă a unui lucru [ 2]. Ȋn care el (lucrul) „se prezintă ȋn persoană, ȋn toată ipseitatea sa” [3].

Prin intermediul cui? Al unui simţ interior.

Căci, zic buddhiştii: „It is not true that would be a blin and deaf peson if he could preceive external thing by a reaction upon their inner sense” [4] Şi, mai departe: „Ultimate particular, the ultimate thing as it is in itself, is not real, but it is reality itself, although not given in a concept, since by its very essence it is non-concept” [5]

Iar alchimiştii, prin vocea lui Paracelsus, afirmă că există (chiar) un organ interior, diferit de cele ale simţurilor comune, prin care se pot obţine percepţii directe ȋn background-ul Empiricului. Ducȃnd astfel la activarea unei imaginatio vera. Diferită de imaginaţia obişnuită care creează „fantasmagorii”[6].

3.

«Eroarea este cunoaşterea care nu se bazează pe forma reală». Ea aparţine «somnului» sau «memoriei». Pentru că ȋn somnul (profund) nu există, pentru omul obişnuit, posibilitatea unei «cunoaşteri directe». Cu excepţia iluminaţilor care rămȃn lucizi şi ȋntr-un astfel de somn [7].

Iar «memoria»…«Memoria» deşi a reţinut amprenta unei «cunoaşteri directe», chiar şi atunci cȃnd a păstrat-o identică sieşi pȃnă ȋn momentul ȋn care ea este re-amintită, ea s-a schimbat ȋn realitate de un număr infinit de ori. Şi aceasta deoarece realitatea este dinamică. „It is unthinkable that a thing suhould produce a stimulus by its past or by its future moment of existence. Its present moment only produce a stimulus. Therefore cognition qua new cognition, not recognition is the real source of knowledge, or the source of knowledge reaching the ultimate reality of the thing”[8].

4.

«Inferenţa» (cunoaşterea prin «semne») ca şi «cunoaşterea directă» (percepţia pură) este tot o «cunoaştere corectă».

Este vorba de cunoaşterea unui semn ȋn umbra căruia se află, ascuns, lucrul. Cum ar fi, de exemplu, fumul care certifică existenţa focului. Dar, ȋn acest caz, pentru a nu fi doar o iluzie, o astfel de cunoaştere trebuie să ȋndeplinească trei condiţii:
(i) concomitenţa pozitivă (necesară) a semnului cu lucrul «the concomitance of the mark with the thing» [9]; (ii) afirmare pozitivă (necesară) a semnului ȋn cazurile similare «necessary presence only in similar cases» [10]; (iii) contrapoziţia sau afirmarea negativă (absolută) ȋn cazurile nesimilare «its absolute absence in dissimilar cases»[11].

5.

«Fantezia» este cunoaşterea născută din cuvinte, dar care nu are corespondent ȋn realitate. Ea este imaginaţia obişnuită care creează „fantasmagorii” şi care delirează, uneori cu şarm, alteori coşmăresc de care uzează şi abuzează artiştii şi beţivii – cum zic alchimiştii .

Sau, cum spune Aristotel atunci cȃnd identifică greşit mijlocul prin care se produce o astfel de cunoaştere iluzorie, numindu-l «simţ interior»: „Sub numele de «phantasia» sau «simţ interior», spiritul sideral transformă mesajele celor cinci simţuri ȋn «phantasme» perceptibile sufletului. Căci acesta nu poate sesiza nimic care să nu fi fost convertit ȋntr-o secvenţă de «phantasme»; pe scurt, el nu poate ȋnţelege nimic fără fantasme - aneu phantasmatos”[12].

6.

Ȋn fine, «mărturia» este constituită din spusele scripturilor şi ale sfinţilor (iluminaţilor) care au percepţii pure direct ȋn background-ul Empiricului, putȃndu-l percepe ȋn totalitatea sa infinită. Iar descrierile, prin cuvinte, a acestor percepţii sunt uimitor de concordante. Atȃt ȋn ceea ce priveşte scripturile unanim acceptate de către extremorientali, ȋncepȃnd cu Vedele, precum şi spusele diverşilor iluminaţi (consemnate, ȋn scris, de către discipoli). Recunoscuţi nu numai de cercuri mai reduse sau mai largi. Ci unanim. Cu toate că aparţin unor curente şi şcoli religioase diferite. Şi acesta deoarece, ȋn Extremul Orient există nu numai toleranţă. Ci chiar un principiu prin care se recunoaşte că metodele, tehnicile şi căile de a se ajunge la Iluminare sunt extrem de diverse. Chiar nenumărate (precum infinitatea de căi şi mijloace prin care se poate cuceri vȃrful unui munte). Ele fiind specifice fiecărui individ ȋn parte care se aproprie de potenţialitate spirituală maximă. Iar rolul unui Maestru, care apare exact ȋn momentul ȋn care un discipol este pregătit, constă tocmai ȋn a-i indica acestuia mijlocul cel mai eficient şi de a-l ghida [13 ].

In esenţă, descrierea acestui background care se află ȋn spatele Empiricului este sintetizată ȋn cunoscuta Avatamsaka Sutra, («Flower Garland Sutra») care conţine «The Jeweled Net of Indra», un model fascinant în care background-ul Empiricului este reprezentat ca o reţea complexă, o plasă infinit dimensională, ale cărei noduri sunt perle ce se reflectă nu numai pe sine sau unele în altele, dar oglindesc în ele întregul Cosmos (ce poate conţine, la rȃndul său, o infinitate de universuri) ad infinitum [14]. Şi care se află ȋntr-o continuă schimbare. O dinamică cu un «tact» fără durată (instantaneu). Un «rudiment» de «timp». Asemănător cu un «tact» al unui calculator [15].

7.

Ȋntr-o metaforică de o mare frumuseţe şi concizie (specifică extremorientalilor) Buddha ȋncapsulează toate cele arătate anterior. Dar oferă, ȋn plus şi criterii de verificare.

Kamalasila [16] ne informează că ȋnsuşi Buddha obişnuia să facă remarca: „Călugări! Nicodată să nu acceptaţi cuvintele mele pe baza veneraţiei ce mi-o purtaţi. Ȋnvaţăţaţi-vă discipolii să le testeze cum se testează bijuteriile de aur prin cele trei metode: a focului, a atingerii lor cu o piatră şi a spargerii lor ȋn bucăţi”.

Prin aceste vorbe Buddha, ca şi Yoga Sutra, spunea că există (pentru oamenii obişnuiţi) numai două surse de cunoaştere adevărată. Şi ele sunt constituite din percepţia pură şi inferenţa, bazată pe o percepţie, de asemenea, pură, cea a «semnelor». Ȋn umbra cărora se află un lucru.

Percepţia pură poate fi atestată, metaforic, prin ȋncercarea cu focul care poate fi o metodă directă de certificare. Inferenţa pe bază de semne poate fi atestată, tot metaforic, prin ascultarea sunetului care-l scoate o bijuterie atunci cȃnd e atinsă cu o piatră, aceasta fiind o metodă indirectă. Ultimul test este cel al absenţei contradicţiei care guvernează background-ul Empiricului. Ea este sugerată prin spargerea ȋn bucăţi a bijuteriei pentru a te convinge că şi ultima fărȃmitură este tot de aur. Ultima metodă nu certifică existenţa unei a treia surse care să stea la dispoziţia oamenilor obişnuiţi. Ea este numai la ȋndemȃna iluminaţilor (sfinţilor). Totuşi nu este decȃt tot un tip aparte de inferenţă adevărată. Ȋn acest mod, chiar şi ȋn cazurile ȋn care avem de-a face cu cel mai credibil text sacru, noi nu trebuie să-i acordăm veridicitate decȃt ȋn măsura ȋn care ȋn el nu există contradicţii (deoarece ceea ce ȋnglobează şi condiţionează Empiricul nu poate fi contradictoriu). Pentru că altfel devenim dogmatici [17].

[1] Patanjali, „Yoga Sutra”, Herald, 2000; a se vedea şi Patanjali, „Yoga Sutra”, Madras: Theosophical Publishing House, 1934.
[2] Theodor Scherbatsky, „Buddhist Logic”, New York: Dover Pub. Inc., 1962.
[3] Edmund Husserl, „Meditaţii carteziene”, Humanitas, 1994.
[4] Scherbatsky, op. cit.
[5] Scherbatsky, ibid.
[6] Rosemarie Schuder, „Paracelsus und der garden der luste”, Berlin: Rutten & Loening, 1972.
[7] Se spune că Uspensky, plimbȃndu-se, ȋn plină zi, ȋmpreună cu Maestrul său Gurjdieff, pe o stradă intens populată, a exclamat: „De ce toată lumea asta doarme?!”
[8] Scherbatsky, op. cit.
[9] Dharmakirti, „A short treatise of Logic with its commentary (Nyaya-bindu-ţika) by Dharmottara”, Text translated from Sanskrit, and edited in the Bibliotheka Buddhica, 1962.
[10] Dharmakirti, op. cit.
[11] Dharmakirti, ibid.
[12] Aristotel, „De anima III 8, 428b,432a”
[13] De altfel pe acest principiu se bazează şi ȋntreaga medicină extremorientală tradiţională, de diverse feluri. Prin care se tratează «bolnavul» şi nu «boala». Complet diferită de medicina alopată ȋn cadrul căreia bolile sunt clasificate, stabilindu-se pentru fiecare ȋn parte un protocol standard, indiferent de pacient.
[14] http://en.wikipedia.org/wiki/Avatamsaka_Sutra.
[15] Gorun Manolescu, „Eseu despre sursele adevăratei cunoaşteri ȋn Logica Budistă”, Cartea Universitară, 2006.
[16] Citat ȋn: Alex Wayman, „A Millenium of Buddhist Logic”, Delhi: Motilal Banarsidass Publisher Private Limited, 1999: „Monks, just as experts examine gold by heating, cutting, and rubbing, so is my teaching to be accepted, but aut of respect (for me)”. Aceasta este traducerea din Tibetană aparţinȃnd lui Wayman.
[17] Manolescu, op. cit.