1.
- Mi-era rău şi am aprins o lumânare într-o cană - dacă mor, să nu mor fără lumină. Şi i-am spus lui Vasile (pisicul): Vasile, dacă mor, să nu mă mănânci, să nu-mi mănânci nasu’!
Mama nu mai avea o ţandără de lemn şi tremura în ultimul hal. Îi era poftă de o ciorbă, nu putea să-şi mai facă, oricum, e un chin s-o mănânce, cu gura se-apleacă în castron şi o soarbe. Obrazul ei e galben, acoalea-i pielea, acoalea-i osul, zici că-i craniul acela de pe stâlpii de telegraf. Ochii i se tot afundă-n orbite, încerc să le recunosc strălucirea, dar ochii ei nu se mai opresc la mine, nu mai sunt “blânzii”, capătă încet-încet culoarea stinsă a pământului.
- Amarul ăla de frati-miu, ce soart-a avut! Ce soartăăă! A murit pe stradă şi-au pus pământu’ direct pe el!… Nici de cosciug n-a avut parteee… Nu pot să merg să-l caut şi s-aduc un pumn de ţărână… Fiecare moare de câte ceva… Mă zvârcolesc toată noaptea şi câinele urlă, nu mai suport să-l aud. Ce-o avea? Nervii ăştia sînt periculoşi, mă face să-i dau în cap sau să-l arunc în fântână… Vecina vine pe la mine numa’ dacă are nevoie. A muncit toată vara, de ce n-o avea? Ah!…aah… (geme încontinuu).
- Mereu uit să te-ntreb: pe la ce oră m-ai născut?
- Pe la zece seara, până-n zece… Ai fost tare amărât, mamăă… Am dormit cu tine pe străzi, şi-n în cimitir, sub ceru’ gol! Dădeam haina jos de pe mine şi te-nfăşuram în ea… Mâncam doar zece dumicaţi pe zi… Într-o iarnă grea am făcut o gaură într-o grămadă de gunoi la marginea unui sat, şi-acolo am stat, că n-aveam unde! Ai fost chinuit rău…Odată ai intrat într-o apă şi, până să vin eu să te scot, te-ai scăpat la fund în ochii mei, nici nu ştiu cum de te-am mai nimerit… A vrut Dumnezeu să trăieşti… Eu o să mor…o să mor singură-aici… Beleau-asta de câine îmi cheamă moartea, c-a speriat vecinii… Aşa a mai urlat un câine pe strada ailaltă la o femeie, şi a murit, săraca… Era tânără-ă-ăă…
- Mergi şi matale la slujbă la biserică, aşa… încet…
- Eu mă rog singură. Pupa-i-aş tălpile lu’ Dumnezeu, de ce nu m-o fi ajutat şi pe mine? Il rog mereu să nu mă ia, că mi-e tare frică să mor…
- Eu, când am zis ca n-am, atunci mi-a dat. Dumnezeu, altcineva, cine?! A trecut popa cu icoana?
- N-a intrat în curtea asta decât o dată, când l-am îngropat pe tată-tu… Nu vine, că io n-am ce să-i dau… Acuma cini mai m-o vorbi, de sughiţ? O fi sughiţu’ morţii! Nu mai ţiu la frig… Mi se răcesc mâinile şi picioarele şi mi să zbate carnea pe spate, uite-aşa… Mi se pune o pânză pe ochi şi nu mai văd deloc… Globulele albe cu alea roşii, asta-i la mine! Ce amar îi bulinu-ăla! Ce efect o avea el în burtă!?
- Mănâncă felia asta de salam, că mai e şi pentru deseară!
- Dacă nu erai tu, ce mă faceam, muream singură pe stradă? Ai cheltuit o groază de bani, şi-o să pice iar toată cheltuiala pe tine…
- Încearcă să te linişteşti…Aşa ai slăbit… eşti numai piele şi os, parcă eşti bătută-n palme…
- Boala crezi că-ngraşă?
- Nu muri, mamă, că mă nenoroceşti! Hai să te duc la spital…
- Nu vreau să mor pe patu’ spitalului. Ai văzut data trecută, nici nu s-a uitat la mine bărbosu-ăla; eu nu mai puteam de durere şi el mă făcea beată! Mai bine las boala să-şi facă de cap că nu mai poate s-o oprească cineva…
Căzută în braţele mele îi mângâi craniul învelit în piele, altceva nu mai are, o mângâi până se linişteşte… Şi mă gândesc dacă să-l iau pe Vasile, te pomeneşti că i-o mânca nasu’!
Căţelul a apărut deodată pe uşa deschisă de mine, uşă prin care nici aerul nu vrea să intre, şi s-a urcat pe pat lângă mama. Aceasta i-a dat câteva palme în cap, gonindu-l, iar el a primit palmele ca pe o corecţie meritată. De-abia l-am despărţit de ea.
- Ţi-l… iau?
- Vine-napoi! Aşa se zbate carnea pe mine, se strânge…
Şi se-ntristează brusc, dă să plângă căutând cu privirea un loc fix pe perete. Privesc şi eu şi văd o poză cu ăla bătrânu….
- Mi-ai adus ţigări?
Caută în sacoşă, dă la o parte banana, portocala, sucul şi scoate de la fund, tremurând, pachetele cu “Carpaţi”. Aprinde una cu mare greutate. Îşi strânge coatele pe lângă corp şi reuşeşte la limită să ţină dreaptă flacăra chibritului. După câteva fumuri îi stinge jarul în vârful buricelor şi abandonează ţigara lângă pachet. Parcă este căţelul care-şi îngroapă coltucul de pâine.
- Îţi face rău?!
- Încerc s-o răresc, da’ nu trec nici cinci minute şi-mi vine iar… Ţigara mă bagă-n mormânt… Numa’ din cauza mea sînt aşa cum sînt, că nu pot s-o las. Am chemat o femeie să-ntindă cărţile, să aflu dacă mor sau nu. Mi-a adus nişte pelin să beau ceai. S-a jurat că nu mor.
- Cum s-a jurat?
- A zis: «Să facî Dumnezeu ci-o vrea din mini, să mă vezi, aşa, ca pă matali, dacî te mint!» Pelinul e amar tare, dar face bine la burtă, are efect. Să-mi mai aduci nişte pelin, îl beau în loc de apă... Dacă-ţi spun ce-am făcut nici nu te mai uiţi la mine! Am vrut să mă... omor. Am ieşit ca tractoru’ la capu’ locului… Tare proastă am fost în viaţa mea, am trăit degeaba pân-acuma… Mi-e sete, mi-e dor de apă! Mie mi s-a părut frumoasă omenia…
-Ţi-ai făcut datoria de viaţă, cine ar putea să te certe? Ai o boală de gândire. O iei din loc cât ai fi! Termină cu gândirea, pentru această boală nu se va găsi bulinul. Cel mai bun doctor al corpului tău, eşti tu. Ceea ce-i prieşte, dă-i…
- Mâine-poimâine-nchid ochii. Loc de mormânt n-am, să mă-ngropi în faţa casei…
Vasile mă priveşte cu ochii lui mici pe îi face deodată mari, mari de tot. Mi se pare că-mi spune să mai stau cu mama, s-ar putea să fie pentru ultima oară…

2.

Sunt fericit fiindcă mama doarme lângă mine. În seara asta, mâine, foarte curând, ştiu că va muri. I-am
pus mâna pe obraz, eu - medicamentul ei - şi-a aţipit. I-era frică s-adoarmă de teamă că nu se va mai trezi.
Azi dimineaţa am găsit-o pe drumul satului:
- Und’ te duci?
- Nu ştiu... Nu mai pot de usturime... Credeam că nu mai vii… Ce mă făceam eu dacă nu mai veneai?!
I-am cuprins mâinile şi mâinile ei erau duse departe. Am stat aşa, mult timp, uitaţi de Dumnezeu. N-o am decât pe ea. Mă mâncase nasul a nenorocire. Şi-am înfruntat răul ca pe-o fiinţă nevăzută, metru cu metru, până la capăt de linie unde m-a aşteptat. Acolo fiinţa umană se diluează până devine o pată în patru labe. Poti să redevii om numai de crezi în Dumnezeu. Iar El există numai dacă tu crezi că există.
- Ce faci? Porneşte şi… hai!
Am pornit cu inima frânta de-a-ndoulea.
- Unde mă duci?
- Nu ştiu, crede-mă că nu ştiu...
Şi-am intrat cu ea pe uşa casei mele:
- Ana, am spus soţiei, am găsit-o pe străzi şi nu ştiu unde s-o duc. Poate ştii tu...
Şi i-a făcut loc pe perna ei.
Acum s-a trezit şi mă caută cu privirea. Începe o frază şi se pierde pe la jumatatea ei. S-a schimbat la faţa, i s-a-nchis stomacul, zici c-acuma a mâncat. În ultimul timp a fost numai prin spitale. Şi a fost adăpostită de străini, de cei mai săraci oameni din sat. A stat la Ceidoisprezece, s-au mai strâns unul într-altul şi i-au făcut loc...
- Tu… plângi, observă ea. De ce plângi? Mă arde-n stomac, parc-aş sta în foc. Parc-aş fi-nghiţit un pietroi înroşit…
- Linişteşte-te...
- Aşa mi-e de greu... Plângeam mereu că mă vedeam singură... Degeaba mi-am zis: "Stau singurică, cine mă mănâncă?" Iisus a fost prea sus pentru mine... Îţi
stă rău cu ochelari; de ce nu-ţi laşi mustaţă? Mai ai cărţile-alea multe, c-aveai multe tare?
- Nu mai am nevoie de nici o carte...
- Ce bine o fi să nu te doară nimica... Trece o maşină, unde s-o duce?! E bun şi-un tilivizor de-ăsta...
- Aşa crezi?
-Te mai uiţi la el... Ce zi e azi?
- De ce?
-Te-ntreb şi eu. Azi e duminică.
-Ba e miercuri...
-Ţi se pare ţie... Nu mai recunosc străzile, tu ştii că eu nu mai recunosc străzile?! S-a luminat afară, du-te!
- Unde?
- La trebur'le tale. Du-te la… muncă!