ne uitam pe o hartă a cerului, oarecum nerăbdători, deşi cartofii încă nu erau copţi iar plita electrică frigea. 24,814 parseci de pe terra pînă la alioth. întotdeauna mi-a plăcut să-i spun alioth, chiar dacă bibi, fifi, mimi şi ţiţi întotdeauna i-au zis ε uma. ce-i drept, bibi, fifi, mimi şi ţiţi erau sudişti şi habar n-aveau ce-s ăia păpuşoi, ciucălăi, ce-s alea hultoane, ca să nu mai pomenesc de ogheal sau zămnic. cîteodată mă uitam la ei mai înţelegător şi-mi ziceam "bine că nu-i spun HD 112185 sau USNO-A2 1425-07873598". apoi mă întindeam ca un motan bătrîn ce eram şi adormeam împăcat cu forţele centrifuge şi noncentrifuge ale universului. a doua zi, coacăzele se coceau în formă de ursa major, în livada ce dădea spre mizar. lung drumul către alkaid; cocteau twins îşi cîntă melonella iar eu joc şah cu computerul. bibi, fifi, mimi şi ţiţi se deprind cu tablele. se mărţuiesc şi rîd mult şi zgomotos, de pielea tuciurie mai adaugă cîte-o cută decolorată. prima poezie a mamei a fost despre stele. prima poezie a mea a fost despre un surîs şi o ploaie, gîndeam privind prin hublou la megrez, de care ne despărţeau cîţiva parseci. mi-am pus moare de varză în cana de lut şi am sorbit cu zgomot, astfel că bibi, fifi, mimi şi ţiţi s-au încruntat. mi-a părut bine şi m-a trecut un fior plăcut. probleme n-o să am; cine e atît de iresponsabil încît să se lege de un minoritar? ar fi aspru pedepsit de consiliul suprem al sistemului solar. nu ştiam de s-o luăm spre dubhe ori spre phad, aşa c-am dat cu banul, democratic; un ban vechi de douăzeci de lei, puţin ruginit, cu ştefan cel mare. mă uitam cîş - ştefan pe douăzeci de lei? numai la bucureşti se putea decide asta. a picat pe cant, aşa că am votat; previzibil. eu pentru phad, restul pentru dubhe. şi am pornit. merak şi altele au trecut prin vizorul nostru, iar laptele era cald şi răspîndea o aromă de pulpă. demult, mergeam cu bunicul la stînă. dădeam oile din ocol la muls; le fugăream cu o bîtă şi mă vedeam un fel de stăpînitor barbar. în zare, peste cîmp, se vedeau maşinile ce treceau spre oraş. de lîngă cireadă se răspîndea un fum dens, iar văcuţele cu ochi mari şi coarne-ntoarse mugeau ritualic pe drumul spre sat. ţineam gîndurile astea pentru mine; oricum bibi, fifi, mimi şi ţiţi nu făceau diferenţa între o turmă şi o cireadă. crescuţi pe asfalt la şaizeci de grade celsius, recunoşteau doar felul cauciucurilor, după urmele lăsate pe bulevardul încins. mă uitam a nu-ştiu-cîta oară la planeta sălbatică al lui laloux, cu desene de topor. am citit şi recitit exodul spre lumină şi deşertul albastru, ale lui bălaşa, am făcut taiji, am stat în cap, m-am apucat de fund şi-am sărit în sus. ne scăldam într-o atmosferă zen(atică). nava era un fel de templu; pînă şi bibi, fifi, mimi şi ţiţi şi-au (re)găsit zeii, după ce au experimentat cam tot ce ştiau (şi nu ştiau prea multe). eu şi ţiţi eram singurii masculi. bibi, fifi şi mimi erau singurele femele. şi am trăit frumos un timp, pînă ce iar m-am cufundat în reverii şi vise lucide. cam prea lucide. trecuse vreme îndelungată. mi-am ţinut promisiunea faţă de maestru. de la alkaid la muscida şi de la megrez la alula australis şi de la tania borealis la talitha australis. toata ursa mare. acum ne puteam înturna liniştiţi acasă. călătoria a avut un iz iniţiatic. bibi, fifi, mimi şi ţiţi nu mă vor mai suna, iar mie îmi va păsa mai puţin ca niciodată.

(Cîmpulung, Bucovina, 8 ianuarie 2008)