Pierdut Pen Name

Login

Pierdut Parola

Inscriere

 
   
 

proza
articol

Apariţie editorială 2007: “Calvaria”– Adina Ungur

de Marina Nicolaev (Aranca)
autor hermeneia



"Calvaria", Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2007. Coperta şi tehnoredactarea aparţin Adinei Ungur. Ilustraţia copertei aparţine autoarei după foto "Déjŕ vu". Volumul a fost oferit eSocietăţii şi eZinului de literatură şi arte Hermeneia, prin intermediul Luminiţei Suse şi a Poştei Canadiene.

O apariţie editorială la sfârşit de an, mediatizată cum se cuvine, prin Bucureşti şi apoi la Iaşi, «Calvaria» îşi vindecă somnul literelor şi trece mai departe într-o altă gamă a sângelui, a îndoieli de sine, a presemnelor. Trei capitole ("Pansament de hârtie", Paşi mărunţi pe trecătoare" şi "În mine înzidit oraşul"), ca trei trepte mari de viaţă o definesc, o înalţă deasupra sufletelor, într-o perpetuă vindecare de sine-însăşi prin litera înfiptă în inimă căutând aorta luminii.

«Calvaria» e un strigăt la răscruce de drumuri de unde noi proscrişii de rând, luăm pietrele pentru a ne clădi la rândul nostru singuri propria răstignire şi de a întâlni în noi «dumnezeul pietrelor», doar pentru că "a mai rămas să-l rog pe Dumnezeu/ să mă ierte că te-am preaiubit/ şi, cumva, să mă ajute/ să pot să te iert/ şi eu (aici îngrop amintirile), aici într-un cavou vegetal tern, al încă unei credinţe pierdute. Ea îşi lasă mărturie durerea înzidită în carnea celei sacrificate, atâtor pietre emigrate din noi, spre noi, în noi, neştiuitorii. Ceea ce ştim, doar ştim fără altă mărturie însă, este că Adinei Ungur nu i s-a născut încă biserica lacrimilor să ne înzidim pe rând, din acest oraş organic, palpabil, al fiinţării noastre umane, ci numai absenţa Lui o ridicăm sfielnic, dintre faptele şi gândurile noastre vândute orbilor.

Nu voi scrie şi nu voi putea spune mai multe decât Dan Jumară, unul din discipolii "Revistei române" iniţiată de A. I. Odobescu, acea „Revistă română” ce începe în anul 1861 – în chiar anul fondării Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român; Dan Jumară, cu o inteligenţă vie junimistă, prin formaţie, luminând Pogorul, şi nici nu voi încerca să uit alţi scriitori precum Emilian Marcu, Florin Ţupu, Aurel Pop, Marcel Mureşeanu sau Luminiţa Suse, care au apreciat şi au intuit autenticitatea unei poete în plin proces de cristalizare a metaforei în interiorul inimii pe urmele sufletelor noastre hibridizate acolo, a dimineţii spirituale. Adaug poemului Adinei Ungur "început de toamnă cu tata":"deşi s-ar putea spune că e una ca toate celelalte/eu nu am cum să uit toamna aceasta/când tata a venit acasă îmbătrânit şi tăcut", unul din cântecul drag al celui de departe care iată, ne deschide iar şi iar inima lacrimilor, a celorlalţi de departe, de şi mai de departe Stefan Hruşcă-Rugă pentru părinţi

Apreciez poezia Adinei Ungur ca pe o notă absolut distinctă, deasupra amalgamului tonurilor banale de cele mai multe ori, futile, ale unor veleitari ce se folosesc fie utilizând retorici ieftine, injurii si epitete, fie orice altceva pentru a fi băgaţi în seamă (prin limbajul peiorativ de mahala şi şuşanea) încercând să pătrundă printre marii creatori ai poeziei contemporane.

Poezia Adinei Ungur deţine propria sa notă absolut distinctă, şi deschide registrul liric grav în care se autodefineşte, intuitiv, fără efort, în căutarea propriei identităţi şi mai ales, credinţe.
Şi iată o poezie simplă, aşezată în propriul calvariu, la întretăiere de drumuri şi miracole, acolo unde Dumnezeu îşi frământă neîngăduinţa lacrimilor, pe marginea sufletului fiecăruia :

FărăDumnezeu
devenisem
vraf
de
scrisori
pentru
tine
şi-acest miracol sfârşind în gunoi
nu-mi
pare
atât
de
rău
pentru
mine
dar plâng, era dumnezeu printre noi




Membră a eSocietăţii şi eZinului de literatură şi arte Hermeneia, Adina Ungur este licenţiată în filosofie şi jurnalistică şi studentă la Facultatea de Litere, Universitatea BABES-BOLYAI, din Cluj-Napoca; oraş în care s-a născut şi unde de altfel locuieşte.
Şi două cuvinte despre grafica realizată pentru "Calvaria": o copertă excelentă concepută cu modestie de ea însăşi! Felicitări şi pentru copertă, Adina Ungur!


2007-12-30
429


Aranca

Cele mai noi texte publicate

Apariţie editorială 2007 – „În vizită la Ussais” de Adrian Graunfels - Aranca- (proza)
Croquis du printemps - Aranca- (limbi_straine)
esquisse ŕ deux dans la chambre verte II - Aranca- (limbi_straine)
esquisse ŕ deux dans la chambre verte - Aranca- (limbi_straine)
La nuit de l’hippogriffe VI - Aranca- (limbi_straine)
The Angel’s Shadow - Aranca- (traduceri)
La nuit de l’hippogriffe V - Aranca- (limbi_straine)
The night of the hippogriph III - Aranca- (traduceri)
La nuit de l’hippogriffe IV - Aranca- (limbi_straine)
La nuit de l’hippogriffe III - Aranca- (limbi_straine)


Cele mai noi comentarii

The truth is... de Aranca
la Sonet 154

Una dintre cele... de Aranca
la translation

Superb acest pasaj... de Aranca
la al patrulea cîntec de dragoste

Toţi visăm la... de Aranca
la oz

Normal că mulţi... de Aranca
la sephirot III

 
  comentariile se pot face numai după ce vă logaţi

  comentarii la acest text


Profetul - 2007-12-30Penita
Remarc aparitia acestui volum si o felicit pe Adina. Nu am citit foarte mult scris de ea dar in ceea ce am citit am gasit un talent evident si cristalizat. Ma bucur si pentru faptul ca intr-o maree de autori din Moldova si Walachia Adina se contureaza ca o voce poetica distincta din inima Transilvaniei.

- atentie autorului: se scie "Dan Jumară, a cărui inteligenţă"

Oriana - 2007-12-30Penita
Am fost la lansarea cărţii Adinei de la librăria Eminescu din Bucureşti, în 12 octombrie 2007. O adunare de mare suflet şi un mare succes. Poeziile Adinei sunt excepţionale, volumul are o ţinută grafică superlativă. Au fost prezenţi Valeria Manta Tăicuţu, Adina Stoicescu, Ioan Gabriel Puşcă, Marina Samoilă, Matei Ghigiu, Maia Cristea-Vieru, Milescu Victoria şi Florian Silişteanu. Este poate una dintre ultimele lansări de carte la care a participat regretatul scriitor Marius Tupan. Îţi mulţumesc Marina că te-ai gândit să semnalezi aici apariţia cărţii Adinei. Apreciez foarte mult.

alma - 2007-12-30
Felicitări, mă bucur pentru cartea ta, este minunată! O aşteptam de mult...
Îţi doresc un an bun, cu drag!

La mulţi ani tuturor!

Aranca - 2007-12-31
Adina Ungur merită mai mult: o punte directă între ea şi Dumnezeu: o va ţese în timp, din lacrimile şi părul şi gândurile ei.
Şi într-o zi va păşi cu hotărâre şi credinţă peste ea şi işi va găsi Fericirea.

adinaungur - 2007-12-31
Ah, ce fericită m-aţi făcut, acum la trecerea între ani, nu mă aşteptam la aşa o surpriză!!!

Mulţumesc din suflet Marina pentru că te-ai oprit puţin la volumul meu şi apoi ai făcut cunoscută apariţia editorială din acest an, volumul "Calvaria", care a aşteptat cam 7 ani, ca să poată fi publicat. Mulţumesc pentru cuvinte, pentru încredere şi pentru gândul cel bun! Punct ochit şi cu "Ruga pentru părinţi"! Frumos gest şi neaşteptat, îţi mulţumesc!

Virgil, probabil că de acum, prezentă fiind şi în Hermeneia, vei avea ocazia să mai citeşti poezii scrise de mine! Îţi mulţumesc! A fost minunat la Iaşi!

Luminiţa, ce idee minunată ai avut cu trimiterea volumului, îţi mulţumesc din suflet! Şi pentru că mi-ai fost alături, cu prilejul lansării de la Bucureşti, ceea ce am convingerea că nu a fost întâmplător. Îţi mulţumesc şi pentru cuvintele de referinţă, pentru căldura şi lumina fiinţei tale, pentru că exişti, prietena mea dragă! La mulţi ani, cu împliniri!

Alma, bucuroasă să te fi întâlnit chiar şi în fugă la Iaşi, mulţumesc pentru cuvinte şi pentru căldură.

Un an fericit şi bun tuturor, mulţumesc pentru gânduri şi prezentare!
La mulţi ani!

Aranca - 2007-12-31
La mulţi ani!
Aici e 2008 deja!

yester - 2008-01-15
...acum ajung aici... Felicitări Adina, ai un scris ce întotdeauna mi-a atras atenţia printr-o simplitate necăutată, intensitate ascuţită şi căldură pentru lector, îmi place cum scrii şi e declaraţie oficială.(tre' să zâmbim puţin). Felicitări Marina pentru prezentare şi iniţiativă!Este benefică hermeneii şi membrilor ei, printre care şi eu.
cu gânduri bune,
paul