"Calvaria", Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2007. Coperta şi tehnoredactarea aparţin Adinei Ungur. Ilustraţia copertei aparţine autoarei după foto "Déjà vu". Volumul a fost oferit eSocietăţii şi eZinului de literatură şi arte Hermeneia, prin intermediul Luminiţei Suse şi a Poştei Canadiene.

O apariţie editorială la sfârşit de an, mediatizată cum se cuvine, prin Bucureşti şi apoi la Iaşi, «Calvaria» îşi vindecă somnul literelor şi trece mai departe într-o altă gamă a sângelui, a îndoieli de sine, a presemnelor. Trei capitole ("Pansament de hârtie", Paşi mărunţi pe trecătoare" şi "În mine înzidit oraşul"), ca trei trepte mari de viaţă o definesc, o înalţă deasupra sufletelor, într-o perpetuă vindecare de sine-însăşi prin litera înfiptă în inimă căutând aorta luminii.

«Calvaria» e un strigăt la răscruce de drumuri de unde noi proscrişii de rând, luăm pietrele pentru a ne clădi la rândul nostru singuri propria răstignire şi de a întâlni în noi «dumnezeul pietrelor», doar pentru că "a mai rămas să-l rog pe Dumnezeu/ să mă ierte că te-am preaiubit/ şi, cumva, să mă ajute/ să pot să te iert/ şi eu (aici îngrop amintirile), aici într-un cavou vegetal tern, al încă unei credinţe pierdute. Ea îşi lasă mărturie durerea înzidită în carnea celei sacrificate, atâtor pietre emigrate din noi, spre noi, în noi, neştiuitorii. Ceea ce ştim, doar ştim fără altă mărturie însă, este că Adinei Ungur nu i s-a născut încă biserica lacrimilor să ne înzidim pe rând, din acest oraş organic, palpabil, al fiinţării noastre umane, ci numai absenţa Lui o ridicăm sfielnic, dintre faptele şi gândurile noastre vândute orbilor.

Nu voi scrie şi nu voi putea spune mai multe decât Dan Jumară, unul din discipolii "Revistei române" iniţiată de A. I. Odobescu, acea „Revistă română” ce începe în anul 1861 – în chiar anul fondării Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român; Dan Jumară, cu o inteligenţă vie junimistă, prin formaţie, luminând Pogorul, şi nici nu voi încerca să uit alţi scriitori precum Emilian Marcu, Florin Ţupu, Aurel Pop, Marcel Mureşeanu sau Luminiţa Suse, care au apreciat şi au intuit autenticitatea unei poete în plin proces de cristalizare a metaforei în interiorul inimii pe urmele sufletelor noastre hibridizate acolo, a dimineţii spirituale. Adaug poemului Adinei Ungur "început de toamnă cu tata":"deşi s-ar putea spune că e una ca toate celelalte/eu nu am cum să uit toamna aceasta/când tata a venit acasă îmbătrânit şi tăcut", unul din cântecul drag al celui de departe care iată, ne deschide iar şi iar inima lacrimilor, a celorlalţi de departe, de şi mai de departe Stefan Hruşcă-Rugă pentru părinţi

Apreciez poezia Adinei Ungur ca pe o notă absolut distinctă, deasupra amalgamului tonurilor banale de cele mai multe ori, futile, ale unor veleitari ce se folosesc fie utilizând retorici ieftine, injurii si epitete, fie orice altceva pentru a fi băgaţi în seamă (prin limbajul peiorativ de mahala şi şuşanea) încercând să pătrundă printre marii creatori ai poeziei contemporane.

Poezia Adinei Ungur deţine propria sa notă absolut distinctă, şi deschide registrul liric grav în care se autodefineşte, intuitiv, fără efort, în căutarea propriei identităţi şi mai ales, credinţe.
Şi iată o poezie simplă, aşezată în propriul calvariu, la întretăiere de drumuri şi miracole, acolo unde Dumnezeu îşi frământă neîngăduinţa lacrimilor, pe marginea sufletului fiecăruia :

FărăDumnezeu
devenisem
vraf
de
scrisori
pentru
tine
şi-acest miracol sfârşind în gunoi
nu-mi
pare
atât
de
rău
pentru
mine
dar plâng, era dumnezeu printre noi



Membră a eSocietăţii şi eZinului de literatură şi arte Hermeneia, Adina Ungur este licenţiată în filosofie şi jurnalistică şi studentă la Facultatea de Litere, Universitatea BABES-BOLYAI, din Cluj-Napoca; oraş în care s-a născut şi unde de altfel locuieşte.
Şi două cuvinte despre grafica realizată pentru "Calvaria": o copertă excelentă concepută cu modestie de ea însăşi! Felicitări şi pentru copertă, Adina Ungur!