Deschid ochii. Lumina zilei mă învăluie, aurie. Pipăi cu degetele de la picioare, lenjeria răcoroasă de satin. Asta îmi aduce o stare de confort aproape narcotizantă. Zâmbesc. Presimt ca voi avea o zi perfectă. Atât cât poate fi de perfectă o zi de una singură.

- Aşa îţi începi compunerea ?
- Cine spune că-i compunere?
- Nu o să ai niciodată succes!
- Dispari! M-am gândit deseori la noţiunea de minciună. Am citit mult în ultimul timp şi foarte amestecat, şi…
- Vrei să scrii comercial? Atunci scrie ce vor ceilalţi să audă! Nu are importanţă ce vrei tu! În librării rămân banii lor! Asta contează!
- Să scriu comercial? Bună treabă! Cu obrazul sărat de lacrimi! După ce m-ai făcut mincinoasă? Cu sufletul zdrenţuit nu poţi scrie comercial! Cine te crezi de îmi dai lecţii?
- Poate sunt altfel decât tine! Mai grozav! Nu crezi?
- O discuţie ca asta mă face să văd dobitocul cât e de mare! Şi de îmblănit! Şi să realizez că nu semănam deloc!
- Lasă asta! Continuă-ţi ideea! De ce e aşa greu? Parcă ai vrea să-mi spui nu ştiu ce secret!
- Du-te şi lasă-mă!
- Hai, zău! Arată-mi ce ai scris!
- Nu, că aduce ghinion!
- Cum să nu! Ţi-e teamă de critică! Aşterni trei prostii pe hârtie şi gata eşti mare vedetă! Dă-le încoace, la puricat! Îţi găsesc imediat chichiţe!
- Eu nu scriu pentru tine! Oricum nu înţelegi!
- Pune-mă la încercare! Sau nu te încrezi în IQ meu?
- Nu mă încred în tine! Eşti ca un burete otrăvitor. Îmi produci halucinaţii.
- Oricum îţi voi găsi manuscrisele, le voi citi pe ascuns şi le voi trimite unei edituri cu numele meu. Până te prinzi tu eu voi fi deja celebru şi bogat!
- Cu trei prostii pe care ziceai că le-am înşirat pe hârtie? Te dau afară pe geam editorii!

Am o vagă senzaţie că Binele Lumii s-a materializat în această dimineaţă splendidă pe care o devorez cu fiecare respiraţie. Sunt aici, pot zâmbi, asta e tot ce contează. Primul lucru pe care îl fac, instinctual aproape, este cafeaua de dimineaţă.
Ibricul roşu, ceaşca albă cu flori aurii şi aroma inconfundabilă. Probabil însă, că nu cafeaua îmi dă acea stare de bine ci timpul pe care îl petrec analizându-mă!
Atunci îmi pun ordine în gânduri…

- Patetic! Binele Lumii s-a materializat la tine-acasă! Parcă ai fi bunica lui Paulo Coelho! Am văzut că i-ai citit opera. N-ai fost atentă ce scria sub preţ!
- Scria ceva?
- Paulo Coelho dăunează grav sănătăţii! Mintale!
- Ai vrea tu. E cel mai prosper filosof în viaţă! Dacă vrei să ştii!
- Prosperitatea i-ai asigurat-o tu! I-ai cumpărat toate cărţile. Ai făcut şi comenzi on-line. Crezi că nu ştiu? Te taxează ăştia care-ţi aduc cărţile la uşă de-ţi iese cultura pe nas!
- Asta era problema? Banii?
- Nu! Venitul tău lunar! Lucrezi două luni să-ţi cumperi o carte! Ha,ha,ha!
- Măcar eu mă ocup şi de suflet, din puţinul meu venit. Nu ca alţii, care-şi îndeasă banii la ciorapul rupt!
- Ciorapul nu trebuie sa fie nou ca să-ţi mântuieşti sufletul! Toţi marii sfinţi au umblat în zdrenţe!
- De parcă ai fost şi tu pe-acolo!
- Păcătoaso! Taci şi îndreaptă-te!
- Să mă îndrept? Două extensii sunt suficiente?
- Când va veni sfârşitul Lumii, Binele materializat în această dimineaţă la tine în cameră, va dispărea!
- Mai lasă-mă cu Apocalipsa şi cu toate! Mai bine fă şi tu ceva! Serios. Mă enervezi! Pune mâna pe-o mătură!
- Când m-o chema Hary Potter. Atunci şi nici atunci: Şi apoi vedetelor le stă foarte bine la cratiţă. Câştigă popularitate. Fă şi tu acest exerciţiu şi-mi vei mulţumi!
- Ţie?
- Da.
- Never!

Discuţii de doi bani, mi-am zis. Asta se întâmplă zilnic. Nu ştiu pe cineva care să gândească la fel ca mine, să simtă acelaşi lucru…asta pentru că suntem unicate. Nu suntem făcuţi în serie de un Dumnezeu fără imaginaţie.
Ies din cameră confuză. Îl las pe Dinu să răsfoiască o revistă. Citeşte editorialul. De parcă ar pricepe ceva de-acolo. Îl cunosc ca pe buzunarul meu. Şi asta îi provoacă o stare de incomoditate. Îl simt pe un teren alunecos. Îi adulmec frica de a cădea în dizgraţie. Să fii pseudointelectual nu-i o calitate. Fireşte. El ştie şi devine agresiv. Muşcă. Uneori chiar pe furiş. Dar asta nu face decât să-i strângă laţul în jurul gâtului. Se va sugruma negreşit!

*********

Azi, cerul plumburiu ricoşa fulgere din privirile răuvoitoare ale oamenilor. Toata ura, toate certurile din acea după amiază se materializau în blitzuri atât de luminoase de-ţi tăiau respiraţia.
- E Sfântul Ilie, mamă!
- Dacă zici matale!
- Păi cum? Ploile lui Sântilie n-au lipsit niciodată! E semn bun, de recoltă bogată!
- Da.
Bătrâna avea chef de vorbă .Trăgea cu coada ochiului la mine, aşteptând parcă să scot un sunet ca să-şi continue flecăreala. Trebuia doar să deschid gura. Şi eram pierdută. Definitiv. Dar am rezistat tentaţiei de a-i şuiera printre dinţi:
- Taci, dracului!
Durerea urca violent în mine. O simţeam cum se prelinge pe sub piele, vâscoasă şi umedă, cum îmi desparte sufletul de trup cu degete vineţii de ploaie. Vântul şuiera ca-n poveştile cu Winie Ursuleţul şi ploaia se prelingea pe şira spinării, făcându-mă sloi. Puteam să plâng pe stradă, ăsta era avantajul. Eram prea udă ca să mai atrag atenţia cuiva. Oricum nu-mi păsa de nimeni. Cineva cred că mi-a strigat: Nebuno!
La semafor, aproape am rupt-o de fugă când s-a făcut verde.
Şi am continuat să umblu prin ploaie. Şi ploaia a continuat să umble prin mine! Şi durerea creştea în intensitate, necruţându-mi nici o bucăţică de suflet!



Va trebui la Judecata de Apoi să dau o notă explicativă cu privire la ce s-a întâmplat în acea după amiază? Sau voi primi circumstanţe atenuante?
Am mers până la streaşina unei biserici. Mi-am lipit faţa de zidul rece şi am continuat să plâng. Să plâng şi să-l implor pe Dumnezeu să nu mă mai chinuiască. L-am vizualizat sadic, stând în tronul ceresc, amuzându-se de sufletul meu ticălos ce înoată într-o mocirlă continuă.
- Dumnezeu e Iubire, îmi şoptea Dinu.
- Iubire de ce? Îl întrebam eu furioasă.
- Iubire Absolută, Iubire Pură. Nu încerca să înţelegi, încrede-te!
- De ce nu înţeleg?
- Pentru că suntem limitaţi.
- Dacă ne iubeşte, de ce ne-a făcut limitaţi? De ce ne vorbeşte în parabole, pe care nu le înţelege nimeni? Pe care le interpretează tot soiul de specialişti pe toate posturile TV. Plătesc abonament la cablu să le ascult aberaţiile, ştii asta? De ce ne chinuieşte?
- Nu mai judeca! Greşeşti!
Aşadar, greşesc. În fiecare zi câte ceva. Mai mult cu gândul, e adevărat, dar se bifează şi asta. De exemplu, i-am ţinut uşa unei tipe, căreia trebuia să-i plătesc o poliţă. Prin gând mi-a trecut ideea că aş putea să-i dau cu uşa-n cap. Dar i-am zâmbit. Atât.
Şi m-am ales cu o bilă neagră. Deci am păcătuit. Păi, dacă-i aşa , mai bine-i dădeam cu uşa-n cap, pe bune, îi aminteam de banii substituiţi din bugetul propriu, şi gata, reglam conturile.
- Pai, dacă făceai asta, primeai două bile negre!
- Cum două? O loveam doar o dată!
- Una pentru gând, şi alta pentru faptă.
- Aha, deci când păcătuieşti nu trebuie să gândeşti prea mult ! Trebuie să treci direct la faptă! O să ţin minte!
- E tare greu să-ţi fac educaţie.
- Dar ce, te-a delegat cineva să te ocupi de sufletul meu?
- Cel de sus!
- Probabil cu jumătate de normă…
- Cred că trebuie să te odihneşti. Mintea ta mai are puţin şi explodează. Ai stat prea mult în ploaie. Uite, ţi-am făcut patul!
- Mulţumesc, Maică Tereza!
- Dormi! E un ordin!