Sexul este subiectul cel mai atrăgător pentru fiinţa umană. Ca parte definitorie a fiinţei noastre, sexualitatea ne guvernează multe dintre acţiuni, fie la nivel conştient, fie la nivel subconştient. Fără să vrem, acţionăm în funcţie de diferitele impulsuri sexuale pe care le primim din exterior. Ryu Murakami reuşeşte în “Ecstasy” să trezească în cititori impulsurile sexuale, să îi atragă într-o lume a tenebrelor în care cei mulţi oameni se dizolvă. Personalităţile dispar, barierele se topesc, iar în urma lor rămân instinctele, mai vii şi mai brutale ca niciodată.
Prima parte din trilogia “Monologuri pentru plăcere, laşitate şi moarte”, care mai cuprinde şi “Melancolia” şi “Thanatos”, “Ectasy” este o carte percutantă, violentă, care împleteşte erotismul cu pornografia, forţând limitele şi obligându-l pe cititor să mediteze asupra propriului sistem etic. Nu mai şti ce este corect, nu mai şti ce trebuie să faci pentru a înţelege. Folosind paradigma definitorie a excesului sexual, Murakami construieşte personaje coerente, credibile, care te înfioară prin uşurinţa abuzurilor. Nu trebuie să ne gândim exclusiv la vicii grandioase, pentru că fiecare dintre noi se poate pierde în desfrâu. Nivelul de iniţiere depinde de fiecare persoană în parte, însă destinaţia finală este întotdeauna aceeaşi.
Construind un peisaj hipertehnologizat, Ryu Murakami le oferă personajelor sale posibilităţi multiple. Liberul arbitru este foarte important, pentru că doar el potenţează volumul. Inconştienţa poate fi o scuză, iar viciul nu trebuie să beneficieze de asta. Împlinirea prin prăbuşire poate fi atinsă doar dacă aceasta se face conştient. O descompunere treptată, în faţa căreia cititorii nu pot rămâne impasibili. Murakami oferă simboluri noi, în aparenţă şocante. Drogurile, până la urmă, pot fi o simplă perspectivă sau poate, o religie a mileniului III: “Se spune deseori că obiceiul de a lua droguri seamănă cu un fel de religie şi că de fapt nu e doar o curiozitate sau o dorinţă de a fi la modă. Personal, am impresia că au şi ele importanţa lor, în special acum, când ne îndreptăm spre secolul XXI, nu în sensul sloganurilor ieftine din timpul mişcărilor de eliberare spirituală din anii ’60, ci… cum să spun? Am impresia că, dacă le-am aborda în mod concret la acelaşi nivel cu surfingul sau cu joggingul, atunci ni s-ar deschide nişte perspective cu totul noi.”
Analizând în profunzime dorinţa sexuală, Ryu Murakami ne oferă o călătorie psihologică fascinantă, reuşind să contureze foarte bine dorinţele fiecăruia dintre noi. Fanteziile sunt o parte importantă a vieţii noastre, iar “Ecstasy” ne învaţă să le acceptăm şi poate chiar, să le împingem până la extrem. Fericirea nu poate fi înţeleasă cu adevărat decât atunci când o trăim. De multe ori însă, pentru a trăi fericirea pe care ne-o dorim, trebuie să depăşim limite. Iar limitele fiecăruia nu sunt decât temerile sale. Ryu Murakami ne îndeamnă să trecem peste aceste limite, să ne depăşim teama. Odată ajunşi acolo, vom descoperi că orice este posibil.
Folosind personajul narator, prozatorul japonez conferă o senzaţie pregnantă de realism. Cititorii nu înţeleg mai mult decât personajul central, fiind părtaşii prăbuşirii acestuia. Traversăm fiecare situaţie împreună cu Miyashita, ne punem în locul acestuia, transformând romanul într-un dum al descoperirii de sine prin exces. Cititorul pătrunde în hăţişul propriei imaginaţii, încercând să îşi accepte propriile dorinţe. Murakami ne îndrumă, demonstrându-ne pe parcurs că niciunul dintre noi nu este bolnav. Fanteziile nu sunt decât încercarea noastră de a ajunge la iubire, o iubire pe care fiecare o înţelege altfel. Să nu ne temem de noi înşine, să credem în fiecare sentiment ca şi cum ar fi ultimul. Până la urmă, violenţa, violul, drogurile, pot să fie simple distracţii. Depinde doar de capacitatea fiecăruia dintre noi de a accepta frumosul, în infinitatea de forme în care acesta apare. Unii, au învăţat să nu se mai teamă, iar alţii sunt pur şi simplu bogaţi: “În revistele şi în filmele pe care le văzusem, femeile erau legate şi violate. De aceea, din momentul în care am auzit că Keiko Kataoka făcuse parte din acea lume, mi-o imaginasem legată şi violată şi mă excitasem fără să înţeleg de ce. Oare de câţi bani şi de câtă influenţă trebuia să dispui ca să poţi lega şi viola o astfel de femeie? Nu-mi puteam da un răspuns, şi tot ce-mi trecea prin cap e că trebuia să ai mulţi bani. Probabil că era o distracţie rezervată celor extrem de bogaţi.”
Sexualitatea exacerbată este descrisă fidel de Murakami, care lasă personajele să vorbească, le construieşte aidoma unor oameni reali, dureros de autentici. Nu există strălucire inutilă, nu există clişee. Însă eleganţa apare, pentru că există performeri chiar şi în viciu. Yazaki domină drogurile, Keiko îşi păstrează demnitatea chiar şi înlănţuită sub feluriţi bărbaţi, iar Reiko îşi păstrează maiestuozitatea pe tot parcursul transformării în sclav. Cei supuşi pot deveni oricând stăpâni, iar Murakami, în stilul său binecunoscut, reuşeşte să zugrăvească în nuanţe intense portretul unor fiinţe aflate întotdeauna la limită, pendulând în vârful foarte ascuţit al unui ac. O picătură de sânge este tot ceea ce trebuie pentru a strica acest echilibru.
Limbajul folosit nu este brutal. Murakami insistă în multe locuri pe o descriere clinică, anatomică, specifică lui. Nu suntem atraşi de cuvintele folosite, ci de actele descrise. “Ecstasy” impresionează prin brutalitatea scenelor sexuale, prin dorinţele împinse la limită, prin suferinţa transformată în plăcere supremă. Descoperim că durerea poate provoca plăcere, descoperim că există întotdeauna mai multe variante. Nu trebuie să ne temem, trebuie doar să avem curajul să experimentăm. Întotdeauna mai mult. Numai aşa vom reuşi să ne dezvoltăm cu adevărat.
Elementul inedit al romanului este împletirea realităţilor. Smuls din lumea sa banală, Miyashita este aruncat într-un carusel ameţitor. Înconjurat de personalităţi puternice, impozante, bărbatul îşi contemplă prăbuşirea, fiind incapabil să evadeze, să se rupă de “maeştrii” săi. Îmbinând psihologia desconstrucţiei cu scene pornografice hipnotizante, Murakami schiţează o lume interzisă, în care doar cei mai puternici reuşesc să intre. Insistând pe abandonarea prin plăcere, scriitorul japonez îşi impresionează cititorii, demonstrându-le că nu este uşor să te supui. Suprema înfrângere este una dintre cele mai mari victorii, iar atunci când înţelegem asta vom descoperi că au rămas foarte puţine gusturi autentice în jurul nostru: “Abia după ce instinctele de masochist se treziseră în mine, am început să înţeleg cât de uşoară era viaţa de sclav. Supunerea mea nu putea fi, la urma urmei, decât rezultatul propriei mele voinţe, căci nu oricine îşi anulează personalitatea poate simţi ce înseamnă umilinţa. Aşa cum eram, cu sticla de Heineken în mână, am fost cuprins din nou de acea suferinţă care devenise deja parte din mine. Nu-mi păsa ce-ar putea crede despre mine, tot ce simţeam era impulsul incontrolabil de a mă arunca la picioarele femeii, de a-i linge tălpile pantofilor, în orice caz, eram gata să fac orice ca să îi arăt limpede că eram complet subjugat. Mă gândeam că metoda cea mai directă de a i-o dovedi era să-i înghit excrementele. În faţa ochilor mi-a apărut propria imagine apropiindu-mi gura de excrementele ei şi m-am grăbit să iau o gură de Heineken. Berea nu avea niciun gust.”
Pentru a se impune, Murakami utilizează adesea şocul. Cititorii sunt aruncaţi în vâltoarea evenimentelor, fără explicaţii. Romanul începe brusc, virulent şi continuă la fel, aidoma unei mantre. Nu ai timp să meditezi, nu ai timp să cântăreşti posibilităţile. Trebuie să alegi şi să te dedici în totalitate alegerii, trebuie să fii dispus să renunţi la persoana ta. Doar în momentul în care nu mai ai nimic de pierdut vei înţelege ce înseamnă cu adevărat să învingi, doar atunci vei descoperi libertatea nemărginită, în faţa căreia nu poţi decât să plângi de fericire.
Deşi este o adevărată frescă a plăcerii carnale, romanul insistă pe forţa sentimentelor. Dragostea există şi între drogaţi, umilinţa poate constitui cea mai puternică legătură, iar promiscuitatea poate fi îmbrăţişată fără complicaţii morale. Iubirea garantează puritate, iar perversiunea nu face decât să o îmbogăţească. Ryu Murakami construieşte poveşti de viaţă, descoperind în fiecare moment alte şi alte motive pentru a zâmbi. Cititorii primesc o doză puternică de iubire, ambalată în poleiala fascinantă a sexului. Este timpul să învăţăm ce înseamnă dragostea, este timpul să descoperim din nou puterea trupurilor înlănţuite...
Murakami construieşte scene sexuale rafinate, pe care le încarcă cu simboluri, oferindu-le profunzime. Un păr năclăit de spermă spune ceva cititorului, îl transportă într-o lume pe care acesta nu o va înţelege imediat. Volumul te face să rămâi pe gânduri, pendulând între limbajul frust, exprimarea directă şi complexitatea scenelor. Povestea este întortocheată, aidoma unui labirint modern, iar senzaţiile sunt augumentate la maximum. Totul trebuie să fie mare, totul trebuie să fie la intensitate maximă. Altfel, somnul ne va omorî. Mai bine ne bucurăm de o mică explozie în partea dreaptă a stomacului. Şi o ultimă privire înapoi, căutând ţânţarii: “Părul năclăit de spermă căpătase o culoare alburie. Cu toate acestea, femeia îşi arcuia spatele şi mai tare, cu semeţie, şoptind în direcţia mea: “Tu nu ştii ce-i dragostea”, fără a înceta să zâmbească. Cu o clipă înainte să mi se taie filmul, am avut impresia că eu eram Yazaki. După ce totul s-a evaporat, a răsunat din întuneric vocea lui Keiko Kataoka: Acum vei putea dormi adânc. De-acum nu vei mai cădea pradă angoaselor, nici în hotel, nici în avion, vei dormi pentru totdeauna. Dar dacă-mi vei auzi vocea, ca acum, înseamnă că te-ai trezit, o singură dată. Noapte bună.”
“Ecstasy” este în acelaşi timp o călătorie a iubirii şi o perindare prin faţa diferitelor tipuri de sex, droguri şi brutalităţi. Cititorii vor descoperi suferinţă, dar vor descoperi şi plăcere. Fiecare dintre noi îşi va descoperi latura de stăpân, dar în acelaşi timp va rămâne mut în faţa dorinţei de a fi, odată măcar, umilit. Totul ţine de alegeri, totul ţine de furnicăturile atât de ciudate care ne asigură că suntem oameni. Dragostea este de neînţeles, iar întrebările nu pot decât să sporească misterul. O carte în stilul hipnotizant al lui Ryu Murakami, un roman care ne împinge înspre propriile limite. Sau, altfel spus, o lecţie despre ce am alege între un film porno şi o floare. Pe amândouă cumva, în acelaşi timp…? Totul ţine de noi şi de fiecare bucăţică a noastră. Că doar nu degeaba şi-a tăiat Van Gogh urechea...

Bibliografie

Ryu Murakami – Ecstasy – Polirom – 2007