| |
|
| |
|
Azi noapte am adormit cu mult după ce ai adormit tu. Pur şi simplu am stat şi te-am privit. Cam aşa fac atunci cīnd sunt nesigur. E felul meu de a mă convinge că hainele īţi vin bine că eşti frumoasă că voi găsi fire de păr tot timpul pe pernă ca să-mi dau seama că această casă e locuită.
La īnceput ai sforăit niţel. Mi-a venit să te prind de nas aşa cum făceam cīnd dormeam cu bunicul. Bunicul īşi umfla puţin obrajii dădea din gură ca şi cum ar fi mīncat apoi se īntorcea pe partea aialaltă.
Pur şi simplu am stat şi te-am privit. Am vorbit cu mīinile tale şi cu cerceii tăi pentru că ţie n-am putut să-ţi spun nimic. Mi-am imaginat că visezi nişte animale cu urechi lungi mai lungi decīt corpul. Am zīmbit prosteşte. Chiar tu ce visezi? Cum sunt oamenii pe-acolo?
Ninge. Īncă o dimineaţă līngă tine īncă o dimineaţă īn care m-am trezit īnaintea ta din dorinţa stupidă de a trăi tot ce e rău iar tu să nu ai parte de aşa ceva.
Am făcut baie Otiliei ne-am jucat de-a dinozaurii. Am călcat hainele ştiu că nu suporţi să calci. Ţi-am adus şlapii şi cămaşa mea e prea frig să mai mergi goală prin casă şi să-mi faci īn ciudă.
E frig. Dacă ieşim afară suntem nişte copii cu feţe tumefiate. Dacă stăm īn casă o să mīncăm mult.
Mai ţii minte cīnd ai venit prima dată la mine? Am pus la dezgheţat puiul şi din greşeală īn loc de ulei am turnat īn tigaie oţet. Ai rīs ca să mai salvez ceva din friptura aia ţi-am zis ca e o reţetă secretă. M-am zăpăcit şi mai tare şi īn loc de sare am pus nucă de cocos pisată.
Ne place frigul pentru că ţine oamenii īmpreună. Lucrurile simple au mecanisme exacte. Ca de exemplu īnainte de culcare Otilia nu spune noapte bună ci sleep well. Apoi īntreabă Emi unde ne ducem cīnd adormim eu īi răspund īntr-o casă imaginară Otilia īmi răspunde īnapoi m-am uitat prea mult la desene.
Īntr-o zi am mai scos o trăznaie. Ţi-am spus că suntem un centaur tu partea de sus care vede limpede drumul eu partea de jos care merge. Aşa e mai simplu să treci prin viaţă.
La īnceput cīnd striga cineva Emi noi īntrebam care Emi. Acum unde nu ştii tu răspund eu şi invers.
Sunt un om simplu şi fac lucruri simple. Asta ne face eroi.
Te-ai trezit probabil sunt la Curtea de Apel mă strădui să fiu atent la cauzele de pe rol īn realitate te lipesc de toţi pereţii şi facem dragoste. Ţi-am lăsat lista asta pe desktop ca să ştii ce ai de făcut azi. Să exişti
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| mladitza -
2007-11-07 |
Un text care atrage atentia asupra frumusetii simple. In lucrurile aparent marunte se afla adesea samburele unor trairi intense. Indragesc personajele de aici pentru ca iubirea lor este curata. Tonul liric rotunjeste atmosfera de seninatate.
Spre final, lipirea aceea de toti peretii suna cumva prozaic. Dar e doar o parere subiectiva.
|
|
|