foto: p.b.

Mare ne-ar fi mirarea dacă într-o recenzie „academică” s-ar renunţa la trimiterile mai mult sau mai puţin savante referitoare la mulţii iluştri antecesori, la repertoriul bogat al lecturilor pe care se „întemeiază” raportarea creaţiilor artistice comentate, la încadrarea în te mai miri ce curente, mişcări literare şi la folosirea limbajului elevat, a surclasării fenomenologice, onirice, de fapt. Nu vă speriaţi, nu sunt în măsură să dau cu piatra.
Citesc, în seara pe care o balansez cu fiinţa mea când pe un umăr când pe altul, odihnit ca după o săptămână de muncă trudnică, poeme. Cred că spasmele nopţii ploioase îmi pătrund în odaie şi îmi segmentează cartea poetei Florentina Florin, carte intitulată florentine.Apărută la editura Casa Scriitorilor din Bacău în anul 2004, cartea, ne propune o tânără talentată, în opinia noastră, care prezintă un simptom acut de sensibilitate bine dirijată. Prin urmare, eleganţa discursului său nu se lasă mult aşteptată. Într-un ralletando florentinat, autoarea se plasează în diverse ipostaze conjuncturale pe care le categoriseşte după propria răsuflare poetică.
Ce simplu şi frumos îşi începe ea cartea: se cojesc pescăruşii/de pe linia orizontului/…/apare şi luna/ca un stern de bărbat(p.7), sau ...primăvara se joacă/ de-a clipa cu sufletul/ meu(p.19) sau ochii închişi/ca nişte pumni de copil/au rupt în două/ziua/privind-o(p.19) ori cât de „adevărată” este realitatea imediată a Florentinei Florin: roiuri de buze plicticoase/spinări aplecate/bineţea formală/boală incurabilă sfătoşenia/înhumată în conjuncţii capitulative/ şi şi şi(p.62). Până acum exemplificările nu au relevat decât genezele tropilor tinerei poete.
Deci îmi rămâne datoria de a mă pune la zid, pentru a demasca discursul echivoc, linia apolinică, semnificantul bine dibuit cât şi sincronismul crescând prin alegerea cu grijă a lexisului (elocutio) versurilor celei în al cărei destin unic cred, o poetă care promite printr-o evoluţie semnificativă, (am ascultat-o şi în cenaclul băcăuan recitând din poemele ce vor apărea curând într-o nouă carte, am văzut cu plăcere părerea pozitivă a unor scriitori rafinaţi cum ar fi : Calistrat Costin, Petru Scutelnicu, Nicolae Mihai, Vasile Sevastre Ghican )Florentina Florin
Şi pentru că tot sunt la zid, prin această carte de debut se oferă lectorului, conferenţiarului, ba chiar profesorului universitar, momente de încântare livrescă, F. Florin nu numai neglijând, deloc stângaci, limbajul ordurier devenit o cutumă a „scrierilor” zilelor noastre din Românica, zile ale acestui început de secol, ba chiar propunând un fresh Biedermeier, ca un dans tandru pe colile sale stăpânite de cuvinte întoarse cu faţa spre soare… pentru a se juca cu eliberarea noastră nostalgică, a celor ce suntem, ce vom fi şi poate care am fost. Bine ai venit printre noi, Florentina Florin şi poate după cum zici tu… deja bătrâni/ne ştergem de inimă/ochelarii(p.80).