Motorina şi uleiul de motor îi intraseră adânc în porii pielii astfel că întotdeauna părea că nu şi-a spălat mâinile. Tata era obosit. În seara aceasta părea altfel.
Se lăsase întunericul. M-am aşezat lângă el pe prispa casei. Şi-a dus mâna la buzunarul de la cămaşă şi şi-a scos o ţigară cam mototolită. Niciodată n-o aprindea mai înainte de a o fi presat bine între degete. Şi acum făcea acelaşi lucru. Mirosul de tutun se răspândi repede în aer. Uneori mă alintam pe lângă el şi-mi accepta jocul, zâmbind. Acum n-am îndrăznit. Tata uitase să se joace oare? Sau doar avusese o zi grea? Între timp apăruse şi luna. Cărăbuşii de mai zburau neastâmpăraţi prin aer.
Îl priveam tăcută, pe furiş, cum fumează abătut şi mă bucuram că se află lângă mine şi că expresia tristă a feţei lui obosite nu pot s-o văd decât eu. Egoism? Sau certitudinea că atât timp cât este lângă mine nu mi se poate întâmpla nimic rău. M-am trezit oftând şi-am zâmbit. M-a privit şi-a început să râdă. Crisparea dispăruse. Şi expresia de om abătut, la fel.