curtea de apel se înalţă din spatele tribunalului ca o boală de piele. cu fiecare metru de cer pe care-l înghite soarele curtea de apel se face mai hîdă. te uiţi la cele cinci etaje cu gura căscată te întrebi cui foloseşte mormanul ăsta de termopane şi aluminiu. mai bine s-ar face un cimitir pe verticală cu toate crucile de aluminiu o să vină o zi cînd pămîntul n-o să ne mai ajungă atunci vor luci deodată crucile dumnezeu orbeşte şi nu mai ia pe niciunul din noi.

gardianul te scrutează de jos în sus de la vîrful pantofilor pînă la ultimul fir de păr. involuntar te uiţi şi tu la tine de la vîrful pantofilor pînă la ultimul fir de păr. sfaturi preţioase ai grijă la ce etaj cobori uşile se închid cu cartele magnetice liftul e la stînga camera 315 e pe la jumatea holului. în lift o judecătoare îşi aranjează părul pleacă pleacă lasă-mă-n pace. îi scapi un dumnezeu printre dinţi dumnezeu scrîşneşte în uşa automată a liftului. prin geam vezi coridoare lungi cu sumedenii de birouri ştii că acolo viaţa colcăie ca viermii pe o bucată de carne. colcăie viaţa măruntă a unora care nu există pentru cei din afară aşa cum cei din afară nu există pentru cei dinăuntru. vieţi mărunte patetice chiar ca mecanismele minuscule dintr-un ceas prea scump şi prea inutil vieţi inutile care par deodată utile dacă le ataşezi o cartelă magnetică.

frigul îţi crapă dinţii tremuri ca nucul din faţa blocului în care boschetarii aruncă cu tot ce prind în mînă cînd îi răzbeşte foamea. nu mai vrei nimic. nici femei nici un loc de muncă bine plătit nici paşaport nici permis de conducere. vrei doar să ştii cîte zile mai ai de trăit poate aşa lucrurile care ţi-au rămas de făcut o să-ţi iasă puţin mai bine.

*

şi există o zi un oraş în care retrăieşti o bucată de viaţă cu frica unui elev care învaţă pentru teză. imaginile trec prin faţa ochilor ai vrea să se oprească apoi ai vrea să nu se oprească. ştii că te vei întoarce acasă unde vei da peste aceleaşi două farfurii aceeaşi porţie de tortellini pe care o mănînci de vreo lună aceleaşi ţigări fumate pe jumătate. ai impresia că mergi repede picioarele abia se mişcă paşii ies deformaţi ajungi pe strada aviatorilor chiar în locul ăla îţi aduci aminte de monica prima ta prietenă care te-a învăţat că iubiţii se ţin de mînă uneori se sărută. acum e căsătorită are copii sora ei e jurista episcopiei. treci pe lîngă un internat din reflex te uiţi la etajul doi chiar acolo pe colţ e camera doi club sau clubul de bozgori unde stăteaţi înghesuiţi nouă inşi seara vi se lua becul pentru că bozgorii nu au voie să consume curent privirea coboară mai jos la parter la budele renovate de două ori pe săptămînă spălai budele pentru că erai bozgor nu doreşti nimănui să ştie cum îşi face nevoile un ucrainian ori un orfan care are ciudă pe bozgori.

apoi calculezi probabilitatea ca ieşind din cancelarie după ce ai stat de vorbă cu foştii profesori din fostele tale vieţi să te strige pe hol o tipă blondă care ţopăie de bucurie te întreabă unde-ţi sunt pletele tu faci eforturi să-ţi aduci aminte cine e vorbeşti cu grijă ca nu cumva să faci vreo gafă pe măsură ce povesteşte ai o imagine vagă despre cine-ar putea fi dar tot nu ştii unde şi cînd să-i plasezi chipul. te uiţi pe furiş îţi spui că arată bine în sfîrşit ai impresia că ştii cine e demult era cam urîtă ai vrea să crezi că era urîtă iar acum e frumoasă pentru că altfel lucrurile nu mai au sens pentru că trebuie să crezi în ceva pentru că viaţa trebuie să însemne şi altceva nu numai blocaje în momente mai importante.

şi probabilitatea te lasă tîmp cînd după cinci ani cu o emilie tipa asta blondă de care tot nu-ţi aduci aminte se miră zgomotos cînd îi spui că nu eşti căsătorit îţi povesteşte în zece minute toată viaţa ei de parcă s-ar teme că nu va avea cui să povestească şi astfel să aibă un om în minus pentru care contează te duce cu maşina la gară te invită la emisiunea ei de la televiziunea locală să-ţi prezinte cartea dacă ai scos vreuna ori dacă vei scoate îţi lasă numărul de telefon şi-ţi spune că o cheamă emilia şi că vrea să divorţeze.

*

te urci în tren aplecat ghebos pe spate ţi-a crescut o cocoaşă o biată cămilă care-şi duce apa care-şi duce viaţa într-o cocoaşă poate e bine poate e rău dar asta îţi dă forţă cînd ajungi în puncte moarte pe bancheta vecină nişte copii mănîncă burgeri brusc îţi vine în gură gustul de sticsuri cu unt pe care le-ai mîncat ani de zile cînd n-aveai ce mînca într-un tren ca ăsta fumai şi te durea capul îi spuneai mamei că ai stat lîngă fumători şi de aia miroşi a ţigară dar mama se prinde cînd îţi spală cămaşa vede în căptuşeala de la buzunar urme de tutun pe bancheta vecină copiii se laudă au găsit o cartelă sim în autobuz unul vrea să facă schimb are de dat un cd cu jocuri tu stai la coadă la romtelecom faci comandă pentru un telefon interurban cu taxă inversă.

picioarele ajung acasă acelaşi miros dulce de lemn aceleaşi două farfurii mănînci aceeaşi porţie de tortellini te simţi deodată bătrîn şi te întrebi cu voce tare dumnezeule oare ce am făcut şi întrebarea sparge ferestrele ca suflul unei explozii.