O mare nedumerire m-a cuprins răsfoind anul acesta agenda de festival când din paginile destinate concursurilor a lipsit poate cea mai spectaculoasă secţiune, cea de canto. Cum e posibil ca un mare impresar şi manager artistic, precum Ioan Hollender, director al unei prestigioase instituţii muzicale şi culturale din inima Vienei să închidă ochii la o astfel de absenţă, când ar fi fost poate cel mai nimerit moment de a selecta noi talente, deschizând porţile unor cariere lirice. Şi totuşi...
Gurile rele vorbesc despre o înţelegere cu doamna Nicolesco, o înţelegere subtilă şi elegantă de a nu umbri concursul ce a căpătat de câţiva ani un anume statut la Brăila, Hariclea Darclée…nimic rău în organizarea competiţiei în numele unei artiste pentru care Puccini a compus rolul Tosca şi care a dus numele ţării pretutindeni cu ovaţii, însă de ce a fost decapitat al patrulea punct cardinal al rugului artistic bucureştean, pe lângă vioară, pian şi compoziţie? De ce nu a fost loc şi pentru liedurile lui Enescu? … printre laureaţii concursului Enescu s-au numărat de-a lungul timpului nume precum Ludovic Spiess, Inva Mulla (denumită astăzi ,,privighetoarea Albaniei’’) pe care am avut privilegiul să o ascult în finală în 1991 când am fost, ce-i drept cel mai tânăr participant la această secţiune din istoria concursului (şi cred că am rămas) însă nu de asta mă doare astăzi faptul că n-am mai ascultat decât privighetori mecanice, iertată să-mi fie exprimarea însă cred că Hollender e un rege căruia îi plac păsările cu sunet de arc metalic… a alungat toţi menestreii şi toate păsările vii din curtea palatului cantacuzin…