| |
|
| |
|
Foto: sursa wikipedia
Il y avait des ténors, et puis il y a eu Pavarotti"
Franco Zeffirelli
Marele Luciano Pavarotti a murit în dimineaţa zilei de 6 septembrie 2007 în casa lui din Modena, Italia, în urma unui cancer de pancreas.
Tenorul italian Luciano Pavarotti s-a născut la 12 octombrie 1935 la Modena, Italia, intr-o familie modestă.
S-a lansat în anii 1960, mai exact la 29 aprilie 1961 cu rolul Rodolfo din "La Bohčme" de Giaccomo Puccini la opera Reggio Emilia în Italia.
Cu peste 50 de milioane de discuri vândute şi o popularitate de invidiat în toată lumea, Luciano Pavarotti a fost supradenumit « Superstar » ca şi Callas şi Karajan.
A cântat pe marile scene ale lumii de la Royal Opera House, Scala din Milano, cât şi în Central Park din New York piese clasice, cu precădere ariile lui Puccini, Donizetti sau Verdi.
A debutat în Statele Unite ale Americii în februarie 1965 la Great Miami Opera alături de celebra Joan Sutherland.
Colaborarea cu tenorii Placido Domingo şi José Carreras a început la concertul de la Termele Caracalla din Roma cu prilejul finalei Cupei Mondiale de Fotbal din 1990, concert sub bagheta dirijorului Zubin Mehta. Împreună « The Three Tenors» au cântat în mai multe oraşe ale lumii din care amintim: Los Angeles (Dodge Stadium) în 1994, Paris (Champ de Mars lângă Turnul Eiffel, Franta) în 1998, Yokohama (Japonia) în 2002, la Pekin (China) în Piaţa Tian'anmen.
De asemenea, Luciano Pavarotti "Big Luciano" a mai colaborat şi cu artişti de altă factură muzicală precum cei din Queen, U2, Spice Girls, Bono, Sting, Celine Dion, Dolores O'Riordan, James Brown, Ricky Martin, Joe Cocker, Frank Sinatra, Barry White ş.a. fiind considerat unul din tenorii care au "democratizat" opera. Piesele lor au fost înregistrate şi ascultate în toată lumea. Prin Luciano Pavarotti opera a ieşit în strada secolului XX.
Turneul de adio l-a susţinut în 2004 în peste 40 de oraşe, iar la Metropolitan Opera din New York a fost îndelung ovaţionat.
Ultima apariţie publică a inegalabilului Luciano Pavarotti a fost la 10 februarie 2006 cu prilejul deschiderii Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Torino cu celebra arie "Nessun Dorma" din opera Turandot.
Nessun dorma, nessun dorma ...
Tu pure, o Principessa,
Nella tua fredda stanza,
Guardi le stelle
Che tremano d'amore
E di speranza.
Ma il mio mistero č chiuso in me,
Il nome mio nessun saprŕ, no, no,
Sulla tua bocca lo dirň
Quando la luce splenderŕ,
Ed il mio bacio scioglierŕ il silenzio
Che ti fa mia.
Il nome suo nessun saprŕ
E noi dovrem, ahimč, morir.
Dilegua, o notte!
Tramontate, stelle!
All'alba vincerň!
No one sleeps, no one sleeps...
Even you, o Princess,
In your cold room,
Watch the stars,
That tremble with love
And with hope.
But my secret is hidden within me;
My name no one shall know, no, no,
On your mouth I will speak it*
When the light shines,
And my kiss will dissolve the silence
That makes you mine.
No one will know his name
And we must, alas, die.
Vanish, o night!
Set**, stars!
At daybreak, I shall conquer!
E greu să scrii despre Luciano Pavarotti. E dificil să descrii forţa lui de a-şi trăi fiecare partitură atât de simplu, de natural, ca şi cum ar respira. Într-un interviu, Luciano Pavarotti spunea că în copilăria sa a fost asemeni unui mic animal sălbatic, ceea ce mai târziu i-a declanşat bucuria lucrurilor simple ale vieţii. Generozitatea a fost pentru Luciano Pavarotti o trăsătură de caracter esenţială. Primul concert al « The Three Tenors» a fost dedicat prietenului său José Carreras care reuşise să-şi învingă leucemia, precum şi unor fundaţii de caritate. S-a folosit de popularitatea sa pentru a ajuta prin Crucea Roşie mii de refugiaţi din întreaga lume. Multe din concertele sale "Pavarotti&Friends" au fost în favoarea colectării de fonduri pentru cei neajutoraţi.
Marele Pavarotti s-a ocupat îndeosebi de tenorii tineri şi a creat o adevărată şcoală de operă.
Roberto Alagna îi datorează debutul într-un fel. Şi nu numai el, ci atâţia cântăreţi de gen. Andrea Bocelli a fost onorat să cânte cu Maestrul. Mulţi din cântăreţii lumii au avut privilegiul de a cânta cu Luciano Pavarotti: ca şi Nancy Gustafson, Dmitri Hvorostovsky este unul dintre ei.
Muzica lui Luciano Pavarotti vibrează într-un anume fel în fiecare persoană, trezeşte sentimente intraductibile pentru mulţi dintre noi. Şi aşa va rămâne, ca o lacrimă de înger.
Catedrala din Modena a fost în această sâmbătă neîncăpătoare şi înlăcrimată.
Italienii şi nu numai ei, au făcut în aceste zile un adevărat pelerinaj la Modena să îşi ia adio de la cel mai mare tenor al secolului.
Ascultând-l în "Ave Maria" lui Schubert, unora poate li se desprinde sufletul...
A fost îngropat azi 8 septembrie 2007, într-o zi mare a ortodocşilor.
Addio Maestro!
Dumnezeu să-l odihnească !
surse de interes:
http://www.lemonde.fr/web/depeches/0,14-0,39-32306887@7-37,0.html?xtor=RSS-3208
http://classicalautographs.com/people/opera/luciano_pavarotti/recordings.html
http://www.lucianopavarotti.com/
Luciano Pavarotti în "Chanson de l'adieu" (Partir c'est mourir un peu) de Tosti:
Partir c'est mourir un peu
C'est mourir ŕ ce qu'on aime
On laisse un peu de soi-męme
En toute heure et dans tout lieu
C'est toujours le deuil d'un voeux
Le dernier vers d'un počme
Partir c'est mourir un peu
C'est mourir ŕ ce qu'on aime
Et l'on part, et c'est un jeu
Et jusqu'ŕ l'adieu supręme
C'est son âme que l'on sčme
Que l'on sčme ŕ chaque adieu
Partir, c'est mourir un peu
Partir, c'est mourir un peu
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Gebeleizis -
2007-09-08 |
Şi pe mine m-a întristat moartea lui Luciano Pavarotti. A fost, probabil, din puncte de vedere tehnic, cea mai bună voce de tenor a timpurilor noastre. Uneori aş fi vrut, totuşi, să văd la el mai mult suflet în cantec, cum o simţeam din belşug la Placido Domingo sau Jose Carreras. Însă, orice ar fi, moartea lui reprezintă o grea pierdere pentru întreaga lume a muzicii. Mulţumesc pentru text, a fost o plăcută trecere în revistă a vieţii unui artist fenomenal.
|
| Aranca -
2007-09-08 |
am văzut ieri pe un canal de televiziune francez reluarea integrală a concertului « The Three Tenors» realizat împreună cu tenorii Placido Domingo şi José Carreras de la Termele Caracalla din Roma din 1990. Poate că abia ieri am realizat cu adevărat forţa expresivă muzicală a lui Luciano Pavarotti comparându-l (cu alte gânduri, cu alţi ani, cu alţi ochi) cu ceilalţi doi mari tenori. Nu contest valoarea lor, departe de mine acest gând, dar sincer, Luciano Pavarotti îi depăşea cu mult prin talent.
Şi am fost cu atât mai emoţionată cu cât la începutul verii am fost şi eu chiar acolo, la Roma, la Termele Caracalla şi unde am încercat să îmi amintesc, nu ştiu de ce, poate impresionată de monumentalitatea acestor construcţii în ruine, încă magnifice, de acest concert cu adevărat de excepţie.
Nu cred că era tehnic, i s-a reproşat că nu ştia să citească de multe ori partiturile, să urmărească orchestra etc. Cartea impresarului său Herbert Breslin "Le roi et moi" apărută după separarea acestora din 2002, îl prezintă în termeni aproape violenţi şi deloc amicali, nefiind deloc în favoarea lui Luciano Pavarotti.
Ceea ce de altfel, m-a convins, este/era forţa talentului său nativ. Luciano Pavarotti provenea dintr-o familie extrem de modestă, tatăl său nu era decât un simplu brutar, ceea ce nu l-a împiedicat să-şi clădească singur nu numai propria statuie ci şi soclul său binemeritat.
|
| queen margot -
2007-09-08 |
catedrala din modena pentru o clipa a devenit scena de teatru..
luciano pavarotti a lasat pana in cele mai mici detalii ,,regia'' acestui ultim concert mut...
in fundal, un cor al robilor ...nabuccieni laici si clerici imprejurul unei sunet metamorfozat sub ochii lor in lebada apoi in fum...
trioul carerras, pavarotti & domingo a adus laolalta un tenor spint, unul liric si unul dramatic
o trinitate sonora impecabila tehnic si timbral...cladita pe scoala de bel canto italiana
da, a avut si detractori cum sta bine oricarui demiurg....ca nu stia note? e hilar sa se spuna asta despre un om care a abordat un repertoriu vast epuizand toate rolurile specifice tipului sau de glas, a lasat interpretari de referinta intrand alaturi de marilyn horne si joan suttherland intr/o distributie care a tinut casa inchisa stagiuni intregi la marile teatre ... a impresionat prin acuratete intonationala, prin agilitate vocala intrucat era singurul barbat care putea executa triluri sublime!!!!
a fost de o jovialitate extravaganta as putea spune cum doar cei nascuti in italia pot fi, a avut un trup maiestuos si totusi nu i/a incaput sufletul... era nevoie de o astfel de cutie de rezonanta pentru un instrument muzical de exceptie... ascultand inregistrarile lui acum cateva luni si reascultandu/le acum se simte pe pelicula ca a murit... ma uit si mi/e teama sunetul sa nu se deterioreze, fiecare opus in format audio sau video devenind un tablou ...artistul a murit , a murit , a murit... cand isi desfacea batista alba la concertele de caritate imi aduceam aminte de batranii care inodau un ban alb in stergar pentru zilele negre... spirit profund religios, si/a ales o data anume sa plece in ceruri..cu renumita curtoazie specifica italienilor a deschis cortinele cerurilor cu ave maria inchinandu/se Fecioarei pe care atat ortodocsii cat si catolicii o cinstesc in chip deosebit...
as vrea sa mai adaug faptul ca a fost un cantaret atat al elitelor muzicale cat si al publicului larg, a dus opera in parc, pe stadion, mai mult a avut colaborari cu interpreti apartinand altor genuri muzicale innobiland prin glasul sau acele clipe dar revenind la opera si/a definit un stil inconfundabil... nu mai era nevoie sa vedem trupul imens era de ajuns sa auzim primul sunet si dadeam sonorul mai tare...ssst, canta pavarotti...
|
| Aranca -
2007-09-09 |
Luciano Pavarotti a fost prezentat pe canalele franceze de multe ori în aceste zile interpretând această piesă.
Nu ştiu de când data înregistrarea, dar interpretarea precum şi tristeţea lui din final, capitularea în faţa inevitabilului, m-a impresionat extrem de mult.
Chanson de l'adieu / Edmond d'Haraucourt-F. Paolo Tosti
Partir c'est mourir un peu
C'est mourir ŕ ce qu'on aime
On laisse un peu de soi-męme
En toute heure et dans tout lieu
C'est toujours le deuil d'un voeux
Le dernier vers d'un počme
Partir c'est mourir un peu
C'est mourir ŕ ce qu'on aime
Et l'on part, et c'est un jeu
Et jusqu'ŕ l'adieu supręme
C'est son âme que l'on sčme
Que l'on sčme ŕ chaque adieu
Partir, c'est mourir un peu
Partir, c'est mourir un peu
mulţumesc Nicole, pentru ajutor!
|
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com