fagurele
pe strada mea sunt neoane ciudate au un gît subţire din gît iese un cap uneori seamănă cu femeile care poartă broboadă dacă pui masca de plastic ce protejează becul seamănă cu nişte apicultori dacă împarţi întunericul îţi iese un milion de albine ce fecundează lumina

oare la patruzeci voi avea mîinile groase ori încheieturile vor fi la fel de subţiri

oare în ziua nunţii va fi cald şi voi transpira în costumul de mire nu suport mirosul de transpiraţie m-am întors cu obsesia asta de pe holurile spitalului bolnavii treceau pe lîngă mine cu sonda în braţe mirosul lor mă făcea să vomit atunci mi-am zis între cei vii şi cei morţi aleg morţii la fel cum între mirosul de transpiraţie şi mirosul de mort aleg mirosul de mort măcar ăla impune respect

oare cîţi ani voi trăi nu mi-e frică de viaţă şi nici de moarte numai că uneori trupul nu mai face faţă şi-atunci ajungi la mila altora mila altora nu e aceeaşi cu mila oamenilor

*

lungul drum către ziuă
dacă dispare omul care te susţine omul care te cară în spate rămîi deformat ca la orele de echitaţie cînd te cobori de pe cal şi o bună bucată de timp mergi crăcănat

încă o noapte de sufocare tăcerea îmi iese pe nas ca acidul de fanta

totul începe de la ţigări dacă ai ţigări viaţa ta merge bine dacă nu ai probleme grave îţi calci pe inimă şi împrumuţi pentru prima dată vezi că îţi merge mai încerci o dată şi încă şi încă apoi iei pe datorie pînă cînd nimeni nu se mai uită la degetele tale galbene şi la ce-ar fi putut să însemne

nu mă plîng am mîncat bine am rîs bine am tot felul de lucruri care mă fac fericit poate mi-aş dori să adorm pe coastele unei femei să-mi fie prea cald şi să mă dezvelesc să o aud respirînd şi să văd dacă pot să respir odată cu ea în rest e totul ok

*

mirabela nu există
au existat înainte nişte femei fiecare a avut lumea ei mirabela nu există mirabela e o născocire făcută să-ţi smulgă o reacţie născocirile se împart în născociri personale şi publice alea personale sunt cele mai de preţ în ele eşti tu însuţi născocirile publice ascund tot ceea ce nu ai fost uneori îţi merge alteori te simţi prins într-o plasă te zbaţi aparenţele se adună şi-ţi sug toată energia

ochii pironiţi pe holzşurubul care fixa draperia camera mea e atît de goală încît am senzaţia că sunt într-o barcă

plutesc înspre ziuă poate voi da de oameni