- Domnule poet Dorin Cozan, în primul rând, copleşit de acest moment în care ne-am adunat astăzi aici pentru a vorbi – căci ce este poetul dacă nu o pată de sânge care vorbeşte? – a vorbi, deci, despre un subiect etern uman şi nu numai – the clone. În al doilea rând, aş întreba direct: există clone?
- Întrebaţi domnişoara dragă!
- Oh, sunteţi spiritual, desigur... Deci, aşa cum bunicul meu căuta pe cer, seara, când o aştepta pe Luna de la cireadă, aştepta extratereştrii, la fel mă întreb şi vă întreb: există clonele? Şi, dacă da, ce părere aveţi dvs despre..?
- Întâi ţin să vă mărturisesc faptul că mi-aţi transmis emoţia dvs şi, poeticeşte vorbind, simt o căldură aici, în regiunea fiinţei mele agonice (zâmbete) ... Fireşte, mai întâi trebuie să ne întrebăm ce înseamnă “a exista” şi mai apoi dacă acest predicat se aplică şi cum entităţii numite clonă... O sec... (deschide mess-ul... zâmbete, limbuţe, embrasse etc...iese şi tastează www. dexonline.ro). După cum ne spune netul, a fi înseamnă a se afla, a avea fiinţă, a constitui, a se manifesta în...iar clona (aici) o generaţie a unei specii de poet, obţinută prin înmulţire virtuală. Putem, deci, susţine că ele sunt ...sau poate nu.. domnişoară....?
- Domnişoara Antena.... Katty, ptr. dvs... (zâmbet) De ce poate nu, domnul meu poet favorit...? Ştiţi, vă citesc încontinuu..
- Pentru că, prin ipoteză, eu cred că ele nu există în sine. Eu mă simt unic, singurul real, iar tot ce vezi, toată agonia asta nu există, e o închipuire a minţii şi a simţurilor mele pe care un geniu rău, Herr Nescu, o induce substanţei mele spirituale pentru a mă ispiti de la calea cea dreaptă, pauperină, a poeziei. Dar, la fel, de bine, s-ar putea ca singurele reale să fie clonele!!
- Mă ameţiţi, ca de obicei, domnul meu!... Să rămânem, însă, o vreme, la teza iniţială, cum că ele, clonele, există. Şi că ele sunt creaţia diverşilor poeţi contemporani nouă. La ce folosesc clonele, de fapt? Folosesc ele la ceva în cetatea agonică? Sau, rele fiind, ar trebui ele asasinate virtualiter, ca într-un game tip delta force?
- O sec ( deschide mess-ul ....zâmbete etc, etc...) Din păcate, lucrăm, domnişoară, cu prejudecăţi: dacă sunt bune la ceva (şi sunt) e dificil de spus până unde şi când, şi pentru cine; dacă sunt rele, nu rezultă că ar trebui interzise. Că şi răul îşi are rolul său... Şi apoi, domnişoară K, cine să le inter-zică şi, mai ales, cum?
- Da, aşa e... Mi-aş dori să detaliem aceste aspecte. Să presupunem, prin absurd, că toate clonele sunt bune, drăguţe şi spirituale, aşa, ca dvs...
- Ar fi imposibil, domnişoară Katty...
- Katty, vă rog....
- Mai mult, Katty (zâmbete..), să zicem că sunt rele...şi, înclinând balanţa, sunt. Atunci când sunt, la un moment dat şi sub un anumit raport, te pot răni destul de mult. Iar ca poet şi om, nu e un aspect neglijabil, dincolo de umorul şi ironia care mă caracterizează... încontinuu, ca să folosesc un cuvânt drag mie..
- ..( un zâmbet şi o privire)
- Problema e că, atunci când se încalcă regulamentul şi bunul simţ, Cei de Sus nu prea iau măsuri, iar poporul, de regulă, tace şi priveşte circul...Dar şi aici e complicat... Nu avem o castă a războinicilor, nu avem un management cultural aplicabil, o filosofie aristocrată, boierească, aş zice...Avem, în schimb, nevoie de dragoste...
- Dragoste, domnule poet?
- Dacă tu, domnişoara Mădălina, pardon, Cătălina Antena, aţi fi editor, cum aţi stârpi această plagă? Prin muncă în folosul comunităţii? A partidului iubit? A găştii?
- Pledaţi, aşadar, domnule poet Dorin Cozan, în favoarea tezei autoadaptării, autocenzurii?
- O sec (închide mess-ul, oftează) Uite, să ne imaginăm un război al clonelor. Nu-i aşa că, atunci când apare, el ar trebui întreţinut, înteţit, fie şi prin simpla neimplicare, voită sau nu, el, dintr-un bulgăr de semne, crescând şi izbind cu furia şi iraţionalitatea unei avalanşe virtuale? Brusc, lumea se agită, se implică, creşte rating-ul etc etc. etc..
- Dar viaţa oamenilor? Suferinţa şi textele lor?
- Nu ne interesează suferinţa matale,..am spune
- Aveţi dreptate! Mereu aveţi...
- Am, fireşte. Uite, apoi, să ne imaginăm o lume agonică fără clone, în trecut, prezent şi viitor...fără de haz, fără de ură.., fără de această complicare necesară şi frumoasă, inefabilă, aşa cum stăm noi acum, faţă către faţă...
- Da...
- Hmm...
- În concluzie, o întrebare personală...se poate?
- ..
- Aţi avut, aveţi, veţi avea clonă?
- Din păcate sau din fericire, nu
- Mă aşteptam...
- Dar aş scrie şi aş semna o Declaraţie Universală a Clonelor
- Apropos, ce planuri de viitor aveţi?
- Să insist..
- Adică?
- Să insist asupra cererii inimii mele de a accepta să-mi destăinuiţi id-ul dvoastră...