“ - Terorismul, afirmase profesorul, are un unic scop. Care este acesta?
- Ucidererea oamenilor nevinovaţi? sugeră un student.
- Incorect. Moartea este doar un produs secundar al terorismului.
- O etalare a forţei?
- Nu, convingerile slabe nu există.
- Provocarea terorii?
- Exact. Simplu spus, obiectivul terorismului este acela de a crea teroare, frică. Teama subminează încrederea în autorităţi. Slăbeşte duşmanul din interior... cauzând mişcări de masă. Terorismul nu este o expresie a furiei, ci o armă politică. Elimină faţada de infailibilitate a unui guvern şi ai distrus încrederea poporului.”

Dan Brown – Îngeri şi Demoni

Una dintre consecinţele secundare ale progresului este exacerbarea conflictelor. Mileniul trei a fost caracterizat până acum de încleştări culturale, generate de coliziunile tot mai frecvente între sistemele ideologice. Dezvoltarea mass-media a facilitat apropierea dintre oameni. Am devenit locuitorii unui imens sat, în care informaţia circulă cu viteze uimitoare. Legăturile îi apropie pe oameni, care se regăsesc în postura privitorilor, simţindu-se astfel înţeleşi. În acelaşi timp însă, legăturile îi fac pe indivizi să resimtă mai pregnant influenţa celorlalte grupuri de forţă.
În secolul 14, un creştin putea doar să intuiască existenţa musulmanilor, existenţa budiştilor. Aceştia nu aveau niciun efect direct asupra lui, la fel cum un dezastru într-o altă zonă geografică putea să nu fie niciodată descoperit. Oamenii acelei perioade nu aveau posibilitatea de a privi imaginea în ansamblu, ei erau captivi în propria frântură de realitate. Astăzi însă, când prin intermediul tehnicii putem ajunge în câteva secunde oriunde, distanţa nu mai contează. Creştinul priveşte la televizor cum cele două turnuri se prăbuşesc şi simte imediat influenţa musulmanilor, budistul vede cum armata intră cu tancurile în oameni şi nu poate rămâne impasibil. Informaţia circulă cu viteze uimitoare, iar surprizele aproape nu mai există. Goana presei după senzaţional nu este generată de o dorinţă egoistă, ci este pur şi simplu o consecinţă a metamorfozelor prin care trece piaţa. Oamenii vor din ce în ce mai mult spectacol, vor să fie distraţi. Informaţia pentru ei a devenit un bun banal, pe care îl pot obţine oricând. Este îndeajuns să intri pe o agenţie de presă sau să citeşti un ziar şi informaţii din întreaga lume vor fi la îndemâna ta. Astăzi, pentru a cunoaşte, omul trebuie să depună un efort minim. Progresul a adus cu sine accesibilitatea, care a devenit o caracteristică principală a globalizării şi una dintre cele mai apreciate proprietăţi ale noului mileniu.
Nu putem stopa dezvoltarea, nu putem refuza noul. Globalizarea reprezintă viitorul, pentru că ne garantează un standard universal aplicabil. Noul mileniu nu poate fi reprezentat de simboluri exclusiv regionale. Dacă un element aspiră să se transforme în paradigmă, trebuie să devină mai întâi universal. Nu poţi concura cu Coca Cola dacă mesajul tău nu poate fi generalizat, nu avem cum să supravieţuim dacă nu suntem competitivi. De aici, din această ciocnire, se nasc foarte multe conflicte. Argumentele noilor simboluri sunt simple, oamenii ştiu la ce să se aştepte. Surprizele nu mai sunt apreciate, există foarte multe lucruri pe care vrem să le putem controla. Iată de ce tradiţiile încep să dispară, iată de ce trecutul nu mai reprezintă o soluţie viabilă. În loc să rişte mâncând o specialitate locală, turistul alege McDonald’s, despre care ştie că este este la fel oriunde în lume. La fel, ca o culme a acestui nou tip de societate, este mai uşor astăzi să găseşti o sticlă de Coca Cola decât un pahar de apă potabilă. Iată ce înseamnă progresul, iată ce înseamnă transformarea. Ne convine, nu ne convine, trebuie să ne adaptăm şi să înţelegem că doar astfel ne putem integra.
Fundamentaliştii însă nu reuşesc să accepte această realitate. Modelul vechi nu poate fi depăşit. Şi dacă privim din punctul de vedere al tradiţiei, este de înţeles. Nu este uşor să fii nevoit dintr-o dată să priveşti lumea altfel, nu este uşor să schimbi. Atunci furia se acumulează, oamenii se agaţă de tradiţii şi încearcă să facă orice pentru a schimba, pentru a stopa ceea ce în opinia lor este un declin. Atentatele sunt semnale de alarmă, prin care teroriştii ne avertizează că drumul pe care am apucat-o este în viziunea lor greşit. Ele pot fi condamnate, însă trebuie în prealabil înţelese. Lumea occidentală trebuie să-şi asume consecinţele acţiunilor pe care le întreprinde. În momentul în care satirizăm simbolurile islamului, trebuie să ne aşteptăm la un răspuns violent. Asta nu înseamnă că trebuie să nu o mai facem. A înţelege şi a te aştepta la reacţii brutale nu înseamnă a renunţa să mai acţionezi. Să fim mândri, să avem încredere în sistemul nostru, să mergem mai departe fără să ne scuzăm la fiecare pas.
Teroriştii încearcă să provoace frică, încearcă să îi facă pe oameni să renunţe la stilul lor de viaţă. Atunci când te temi, teroriştii au învins, pentru că acesta este scopul lor. Ei se luptă cu singura armă aflată la îndemâna lor, îndoiala. Fanaticul este puternic tocmai pentru că este sigur pe el însuşi. Fă-l să se îndoiască de propriile credinţe şi l-ai învins.
Lumea occidentală începe să se teamă din ce în ce mai mult de terorişti. Protestele din ce în ce mai dese demonstrează impactul pe care conflictele îl au asupra indivizilor. Vedem cum turnurile se prăbuşesc şi ne înduioşăm gândindu-ne la toate acele drame. Trecem cu vederea imaginea de ansamblu şi ne focalizăm asupra detaliilor, iată cum funcţionează fiinţa umană. De aici provine nesiguranţa care marchează astăzi politica internaţională, de aici provin dorinţele contradictorii ale majorităţii oamenilor. Nu ştim ce să facem pentru că, deşi nu vrem să renunţăm la stilul nostru de viaţă, nu suntem nici dispuşi să ne sacrificăm pentru el. Vrem să trăim în siguranţă, însă nu vrem să vedem paznicii.
Aceste incertitudini slăbesc poziţia occidentală, favorizându-i pe terorişti. Dacă vrem să ne luptăm de pe poziţii egale, trebuie să demonstrăm o voinţă măcar comparabilă cu cea a fanaticilor. Nu avem de ce să ne punem întrebări inutile. Capitalismul, ca sistem, a reuşit până acum să alunece ca un tăvălug peste orice urmă de tradiţionalism. Şi ceea ce nu a suprimat, a valorificat, transformând în simboluri ale noii culturi globale. Este foarte bine, pentru că altfel nu am fi putut astăzi să savurăm o porţie de sushi de pe sânii unei fete bine bronzate, asezonată cu un pahar de Coca Cola rece. Setea de viaţă, iată care este rezultatul ideologic al capitalismului.
Diferenţele între ţările occidentale şi restul lumii sunt evidente. În primul rând, în Occident, există libertate, care este cea mai importantă. Aici cetăţenii au voie să conteste orice, inclusiv politica propriei ţări. Starea generală este una degajată, pentru că oamenii ştiu că există posibilităţi nelimitate. În loc să-şi investească resursele în atacuri la adresa democraţiilor occidentale, grupările teroriste ar putea încerca să-şi reformeze propriile culturi, să le transforme după modelul primelor. Este normal pentru un musulman să ţină la imaginea profetului. Haideţi însă să îl convingem că merită să ţină mai mult la imaginea McDonald’s şi el va fi mult mai fericit. Să înlocuim vechii idoli cu simboluri actuale, flexibile, lipsite de aroganţă. Un om ahtiat după televizor sau un împătimit al jocurilor pe calculator au mult mai multă decenţă decât un fanatic religios.
Lumea occidentală trebuie să creadă în ea însăşi. Nu putem reuşi dacă nu avem certitudinea că metoda noastră e cea mai bună. Deocamdată cel puţin, democraţia este singurul sistem funcţional. Până când va apărea ceva mai bun, să credem în el, să luptăm pentru libertăţile noastre. Problema nu este să eradicăm teroriştii, aşa ceva este imposibil. Adevărata problemă este să reuşim până la urmă să îi acceptăm, să reuşim să înţelegem manifestările lor. Nu putem avea parte de o societate fără elemente negative, nu putem vorbi despre viaţă în absenţa morţii. Da, moartea unui om este o tragedie, însă tragedia se transformă foarte repede în istorie.
Lupta pe care o poartă teroriştii nu se va termina niciodată. Există simpatizanţi şi există opozanţi, este o lege simplă a statisticii. La fel, este perfect natural să existe opozanţi violenţi. Mentalitatea acestor oameni este adevărata problemă. Nu contează ce spui, pentru că reacţiile lor vor fi aceleaşi. Nu este nimic negativ aici, pentru că există oameni şi oameni. Nu îi poţi pretinde unui arab să accepte Hollywood-ul ca simbol, la fel cum nu îi poţi pretinde unui occidental să înţeleagă de ce ar trebui să se închine de trei ori spre zi cu faţa spre Mecca. Problema este însă că tăvălugul nu va putea fi oprit niciodată. Totul ţine de cultură, care este inoculată începând cu primele stadii ale individului. Vei crede ce scrie în Coran dacă eşti obligat să îl înveţi pe de rost, nu vei pune la îndoială Biblia dacă toţi cei din jurul tău o consideră învăţătura supremă. Mintea umană este vulnerabilă în faţa stimulilor exteriori, chiar dacă oamenii în general nu pot fi manipulaţi.
Nu există măsuri eficiente împotriva terorismului. Nu ai nevoie de o armată pentru a fabrica o bombă, este îndeajuns o clipă de neatenţie şi chiar şi cel mai performant sistem de securitate poate fi depăşit. Teroriştii nu vor să învingă, pentru că înţeleg că nu au cum. Ei nu pot distruge un stat, însă îi pot face pe oameni să îşi piardă încrederea, îi pot face să se teamă şi să privească tot timpul înapoi. Nu, teroriştii nu încearcă să distrugă, ci reuşesc să ne convingă că ar putea să o facă. Doar de noi depinde să înţelegem că puterea lor este limitată.
Pentru a lupta împotriva terorismului, statele occidentale trebuie să anticipeze evenimentele care îl declanşează. Teroriştii vor să fie în centrul atenţiei, vor să fie recunoscuţi. Acţiunile lor vor însemna ceva atunci când vor fi făcute pe scena cea mai mare. Iată de ce ţintele posibile devind evidente. Niciun terrorist nu va ataca dacă evenimentul se petrece în spatele cortinei. Jocurile politice, asasinatele comandate, nu au legătură cu terorismul.
Trebuie să înţelegem că există foarte multe organizaţii teroriste, care urmăresc diferite agende. Îi avem pe basci, pe catalani, pe irlandezi, care vor să obţină autonomie teritorială. Există problema musulmană, cu zecile de grupuri teroriste aferente, şi probabil că există o mulţime de astfel de organisme despre care nu ştim nimic. Iată de ce atentatele par multe, iată de climatul terorii este specific mileniului trei.
Nu trebuie să ne temem, nu trebuie să facilităm escaladarea acestor conflicte. Frica noastră întăreşte poziţia teroriştilor. Să învăţăm să nu ne mai temem, să înţelegem că este mai mare şansa să fim călcaţi de o maşină decât să fim victimele unui atentat. Teroriştii vor exista în continuare, pentru că prezenţa lor defineşte în esenţă orice sistem democratic. Atunci când nu ai duşmani, nu exişti, de aceea confictul se transformă într-o dovadă a impactului pe care îl ai asupra lumii. Nu urăşti decât ceea ce îţi marchează viaţa, de aceea democraţiile occidentale ar trebui să se mândrească cu animozităţile stârnite. Să fim mândri, pentru că mândria ne asigură putere, indiferent pe ce se bazează. Imaginea este în mileniul trei garantul succesului.
Omul modern a învăţat că informaţia este accesibilă. Tradiţionaliştii, din rândul cărora apar de fiecare dată fanaticii, pretind că progresul este nociv, că tăvălugul capitalist distruge fără discernământ. Ei refuză să vadă avantajele, pentru că tot acest tăvălug a adus şi Internetul, care a devenit astăzi indispensabil, precum şi numeroase alte elemente fără de care viaţa noastră ar fi practic imposibilă. Da, aceasta este realitatea, oricât de ciudată pare ea. Nu mai suntem capabili să trăim fără confortul pe care ni l-a adus progresul. Marile firme ar paraliza în absenţa tehnologiei moderne, întregul mod de viaţă pe care îl considerăm firesc s-ar prăbuşi la un simplu reset. Dacă într-o zi s-ar stinge simultan toate calculatoarele din lume, ne-am trezi înconjuraţi de haos. Marile decizii se iau aici, în mijlocul progresului. Oricât de cinic ar părea, populaţiile din Africa sau din alte zone geografice defavorizate nu contează când se iau deciziile. Lumea se mişcă foarte repede şi doar cei care acceptă în fiecare moment noul sunt capabili să ţină pasul cu ea.
Nouă ni se pare firesc să spunem asta, pentru că noi ne trezim şi aprindem imediat televizorul, sau deschidem ziarul, sau întindem mâna şi apăsăm butonul cuptorului cu microunde. Oamenii mileniului trei sunt profesioniştii, care ştiu să-şi facă treaba şi să se integreze într-un mecanism în absenţa căruia viaţa lor a devenit imposibilă. Vremea hipioţilor plictisiţi care vor să trăiască fără să facă nimic a trecut de mult, astăzi am învăţat să ne adaptăm pentru a supravieţui la standarde înalte. Nu mai stăm să ne punem întrebări inutile, tocmai pentru că în spatele fiecărui gest aparent banal se ascunde o întreagă armată de profesionişti. Fructele din piaţă nu sunt rezultatul unui hazard, ci produse ale unui lanţ de procese tehnologizate. Ţările puternice şi-au pus la punct un sistem de asigurare a serviciilor care nu poate fi contestat şi care a devenit o necesitate pentru omul modern.
Iată de ce apare discrepanţa, iată de ce confictele izbucnesc foarte uşor. Unui om care trăieşte la limita subzistenţei îi este greu să înţeleagă ce înseamnă viaţa modernă. Iar cei care nu înţeleg au tendiinţa de a arunca cu pietre.
Lumea se împarte astăzi într-un grup mic al oamenilor care au înţeles ce înseamnă progresul şi se bucură la maximum de el, exploatând fiecare posibilitate, şi grupul mai mare al celor rămaşi încă în trecut, care refuză noul şi se tem să se arunce în necunoscut. Între aceste două grupuri se naşte majoritatea conflictelor, iar formele pe care acestea le îmbracă variază, de la fanatism religios până la probleme lingvistice.
Întrebările în privinţa învingătorului nu îşi au rostul, pentru că progresul nu poate fi stopat. Până la urmă, elementele tradiţionale care vor supravieţui, dacă o vor face, se vor integra în mozaicul modern care defineşte realitatea. Nu există altă soluţie. Ne vom adapta sau vom pieri.
Terorismul se va moderniza şi el odată cu societatea, pentru că terorismul este indispensabil acesteia. Doar văzând partea negativă învăţăm să preţuim ceea ce avem, doar descoperind că poate fi mai rău vom învăţa să ne bucurăm că este aşa. Să nu ne temem, teroriştii nu pot ajunge oriunde. Şi, mai mult decât orice, să învăţăm din nou să zâmbim. Fericirea poate să dezamorseze orice bombă...