Ian McEwan este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori britanici. Cărţile sale se bucură de succes la public şi reuşesc în acelaşi timp să impresioneze criticii şi să-i aducă premii importante. Recunoscut pentru stilul său axat asupra detaliilor, el reuşeşte să fascineze milioane de cititori, transformând evenimente aparent banale în puncte de plecare pentru epopei halucinante. Graniţa dintre realitate şi ficţiune se topeşte, totul este posibil cu toate că nimic nu rămâne la voia întâmplării. Descoperim o lume creionată cu precizie milimetrică în care însă ne simţim liberi. McEwan construieşte autenticitate, fără să îşi aroge meritele unui demiurg. Personajele ne apar libere, deciziile sunt consecinţe fireşti. Nu există forţă brută, ci subtilitate, nu există focuri de artificii, ci explozii tăcute. Construind o proză bazată pe jocul contrastelor, autorul britanic ilustrează adevărate monumente ale exacerbării. Vei fi înspăimântat, vei privi în urma ta cu teamă, te vei înduioşa în faţa iubirii, vei descoperi istorie, vei înţelege mai mult decât ai crezut vreodată că este posibil. Cărţile sunt adevărate călătorii, iar autorul te lasă singur, să alegi şi să decizi, fără pârghii ajutătoare.
Stilul lui McEwan este inconfundabil. Personajele sale sunt oameni simpli, de multe ori banali, care însă patinează la graniţa dintre real şi absurd. Plecând de la activităţi simple, scriitorul ilustrează alegeri, drumuri pe care putem sau nu să le înţelegem. Moartea sau viaţa, succesul sau dezastrul, iată câteva dintre opţiunile cu care McEwan jonglează. Nu există certitudini, orice este posibil. Autorul ne oferă perspective largi, tablouri în care fiecare pată de culoare înseamnă ceva. Nu vom putea să cuprindem totul într-o privire, însă elementele pe care le vom vedea ne vor impresiona mai mult ca sigur. Posibilităţile sunt nelimitate, iar cititorul le observă pe toate. Nimic nu este ascuns în spatele iluziilor, totul poate fi transformat în realitate: “Stau de mult la fereastră, simţind cum valurile de oboseală îmi alungă bruma de putere rămasă în trup. Podeaua parcă mi se ondulează sub picioare. Am urmărit cum lumina zorilor scoate din beznă parcul şi podurile de pe lacul dispărut. Am privit aleea lungă şi îngustă pe care l-au dus poliţiştii pe Robbie în ceaţa albă. Îmi place să cred că faptul că-mi las eroii să trăiască şi să fie împreună în final nu înseamnă slăbiciune sau fugă de răspundere, ci un ultim act de dăruire, o luare de poziţie împotriva uitării şi disperării. Le-am dat fericire, dar n-am fost atât de egocentrică încât să-i fac să mă şi ierte. Nu chiar, nu încă. Dacă aş avea puterea vrăjitorească să-i oblig să participe la aniversarea mea… Robbie şi Cecilia, încă vii, încă îndrăgostiţi, aşezaţi unul lângă celălalt în bibliotecă, zâmbind în timp ce asistă la reprezentaţia cu “Suferinţele Arabellei”. Nu este imposibil. Dar acum trebuie să dorm.” (Ispăşire)
Cărţile lui McEwan surprind de fiecare dată. Deşi cititorii aşteaptă cu înfrigurare următorul volum şi fac presupuneri, sunt întotdeauna surprinşi. Câteva amănunte ieşite din comun şi întreaga lucrare se transformă în altceva, câteva trimiteri actuale şi miza devine dintr-o dată alta. Marii autori nu se tem de subiectele controversate, iar cărţile scriitorului britanic ne dovedesc din plin asta. El nu a evitat niciodată temele profunde, nu s-a temut de scenele sexuale, reuşind să convingă de fiecare dată. Poveştile lui apar reale, tensionate, complexe, iar cititorul descoperă o psihologie fină, pe care o poate aplica.
Stilul este inconfundabil. Trecutul personajelor este foarte bine definit de McEwan, care insistă pe reminiscenţe. Evenimentele tulburătoare ale trecutului marchează în mod inevitabil prezentul, dezvăluind faţete ascunse ale naturii umane. Fără să fugă de gândurile lor, personajele acţionează bazându-se pe impulsuri primare, care reuşesc prin forţa lor să le determine viaţa. Proza este aidoma unui joc perpetuu, în care şansele se schimbă la fiecare mişcare. Asistăm fascinaţi la o plimbare pe coardă deasupra abisului şi, deşi avem impresia că prăbuşirea este iminentă, ajungem de fiecare dată la final să răsuflăm uşuraţi.
O caracteristică foarte apreciată a stilului la McEwan este acumularea tensiunii. Evenimentele se precipită, însă nu haotic. Totul este ordonat cu grijă, pentru a se integra într-un mecanism complex. Cititorul este introdus gradat în această lume, este lăsat să descopere singur elementele definitorii. Ceva se întâmplă, apoi încă ceva şi încă ceva... Aparent fără legătură între ele, evenimentele îşi găsesc până la urmă loc într-un păienjeniş complex, dezvăluind legături aproape imposibile. Pshihologia nu este pentru McEwan o certitudini, ci un întreg lanţ de probleme nerezolvate. Niciodată nu poţi să fii sigur de nimic, pentru că niciodată nu poţi să ştii ce se întâmplă cu adevărat în mintea celor din jurul tău.
Relaţiile interpersonale sunt foarte importante în cărţile autorului britanic. El insistă mult pe impactul pe care îl au cei din jurul tău asupra deciziilor pe care le ei. Niciodată nu vei reuşi să ignori sistemul din care faci parte, pentru că acesta, inerent, îţi determină orice mişcare. Iubeşti, urăşti, admiri, desconsideri, minţi, atingi, într-un cuvânt, interacţionezi. Lumea creată de McEwan nu diferă de lumea reală. Acolo însă, în cărţi, lucrurile par să se petreacă mai repede, obstacolele pot fi depăşite. Aici este tot farmecul, pentru că senzaţiile transmise merită orice efort. Cititorul este invitat să viseze, iar apropierea pare un simplu joc. Chiar şi între fraţi iubirea se poate materializa, regulile nu mai există: ”Am continuat să sporovăim în şoaptă până când unul dintre noi a zis: Şşşş! Am vorbit despre cum îmi sărbătorisem ziua lângă patul mamei şi despre cum stătuse Julie în mâini. Am pus-o să mai facă o dată. A dat un şut câtorva haine care-i stăteau în cale şi s-a sprijinit în mâini. Picioarele ei bronzate se înălţau drepte în aer, vibrând uşor, şi, când a terminat, Sue şi cu mine am aplaudat încet. Zgomotul a două sau trei maşini trăgând în faţa casei, uşile trântite şi paşii grăbiţi ai câtorva oameni pe aleea din faţă l-au trezit pe Tom. Printr-o crăpătură a draperiei, o lumină albastră rotitoare dansa pe perete. Tom s-a ridicat şi s-a uitat la ea, clipind din ochi. Ne-am strâns în jurul ţarcului, iar Julie s-a aplecat şi l-a sărutat.
- Ei, a spus, ce somnic dulce!” (Grădina de ciment)
Descrierile minuţioase potenţează acţiunea. Aceasta este redată sub forma unor izbucniri bruşte, aparent fără relevanţă. Acumularea se face metodic, cititorul este afundat din ce în ce mai mult în hăţiş. El nu se mai aşteaptă la nimic, se împacă cu redundanţa, până când dintr-o dată un element exterior intervine cu brutalitate şi îl trezeşte din reverie. Cărţile lui McEwan nu te lasă indiferent. Nu poţi citi fără să simţi chiar tu emoţiile personajelor, nu poţi trece prin acest univers nepăsător. Autorul britanic nu îi lasă pe cititori să se complacă în postura de simpli observatori, îi provoacă, îi face să trăiască la intensitate maximă fiecare pagină.
Stilul este direct, actual. Fondul de cuvinte folosit este familiar. Personajele lui McEwan nu încearcă să epateze. Vieţile lor sunt vieţile noastre, ne putem regăsi aproape în fiecare gest banal. Soldaţi, scriitori de succes, neurochirurgi, toate par ocupaţii simple. Dacă iubim ceea ce facem, o vom face cu zâmbetul pe buze şi vom reuşi să lăsăm ceva cu adevărat important în urma noastră. Cărţile vorbesc despre dragoste de viaţă, despre o existenţă a contrariilor de care trebuie să învăţăm să ne bucurăm. Suntem liberi să alegem orice opţiune, suntem liberi să fim noi înşine.
Subiectele alese sunt momente importante ale lumii contemporane. McEwan face referiri la multe dintre simbolurile actuale, neuitând însă clipele memorabile ale trecutului. Al doilea război mondial, războiul rece, atentatele de la 11 septembrie, toate sunt valorificate în cărţile sale. Cititorul descoperă referinţe inedite, poate merge mai departe, poate alege să afle mai mult, sau se poate mulţumi cu ceea ce îi oferă prezentul. Meditaţiile filosofice ale autorului sunt impresionante, reuşesc să incite prin alăturări inedite şi prin concluzii ciudate. Nu e uşor să interpretezi în alte şi alte variante, însă autorul reuşeşte să o facă, impunându-se ca un gânditor complex al prezentului.
Brutalitatea este un element important în cărţile lui McEwan. Alături de sex şi de o filosofie surprinzătoare de viaţă, brutalitatea îi atrage pe cititori, îi impresionează şi îi face să îşi dorească să citească mai departe. Te gândeşti cu groază că ţi s-ar putea întâmpla şi ţie sau din contră, visezi să treci şi tu prin asemenea aventuri. Personajele îţi devin astfel familiare, întreg romanul se personalizează. Cărţile nu sunt recomandate celor care nu suportă violenţa inutilă. McEwan sondează abisurile psihologiei umane şi scoate de acolo atât elemente pozitive, cât şi elemente negative. Construite magistral, acestea din urmă impresionează prin naturaleţe. Nu facem rău pentru că ne obligă cineva, facem rău pentru că aşa vrem, pur şi simplu: “Da domnilor, pledez vinovat faţă de această acuzaţie, aşa cum a fost ea formulată: am ucis, am hăcuit, am minţit şi am trădat. Dar o să vă prezint în continuare adevăratele împrejurări, adevăratele cauze care m-au împins la o asemenea faptă, şi veţi vedea că nu mă deosebesc prin nimic de dumneavoastră, că nu sunt malefic, că am acţionat tot timpul aşa cum credeam eu că ar fi cel mai bine.” (Inocentul)
Locaţiile prin care ne poartă McEwan sunt diverse. El nu se mărgineşte la un areal geografic, ci pendulează între continente şi culturi, scoţând astfel în evidenţă diferite trăsături şi motive. Acestea îi apar cititorului inedite, exotice, îl fac să se imagineze pe sine într-o astfel de lume. Cărţile te împing spre vis, te lasă să crezi că poţi ajunge oricând acolo. Autorul nu încearcă să moralizeze, se mărgineşte la a fi sincer cu sine însuşi şi cu cititorii săi. Viaţa este frumoasă pentru că există.
Naraţiunea este barocă, deschizând peisaje luxuriante, încărcate cu simboluri. Elementele specifice diferitelor perioade istorice apar pretutindeni, încercând parcă să sublinieze circuitul temporal parcurs de personaje. Fiinţele se metamorfozează odată cu istoria, împrumutând inevitabil atributele evenimentelor la care sunt martore. McEwan surprinde foarte bine elementele psihologice, angoasele fiinţative, reuşind să construiască personaje reale. Deşi pe alocuri pare absurd, romanul îşi păstrează de la un capăt la altul veridicitatea. Oamenii acţionează de cele mai multe ori haotic şi autorul reuşeşte să surprindă gesturile lor fără dramatism, integrându-le într-un firesc existenţial imposibil de contestat.
Perspectiva narativă se schimbă de mai multe ori. Intertextualismul marchează cărţile lui McEwan, personajele recompunând scenele pe parcurs, dezvăluindu-i cititorului din ce în ce mai mult. Naratorul-personaj organizează peisajul, pune informaţiile cap la cap, oferind o perspectivă amplă. Acţiunea se desfăşoară de cele mai multe ori în paralel, timpul nefiind definit cu exactitate. Pendularea frecventă între trecut şi prezent oferă dinamism cărţilor, deschizând în acelaşi timp numeroase perspective. Îţi poţi schimba unghiul de abordare, eşti liber să înţelegi prin prisma unor registre informaţionale duale. Autorul nu încearcă să scrie scurt, ci îşi dezvăluie registrul creator în întreaga sa amplitudine.
Personajele sunt observate în foarte multe situaţii de viaţă, McEwan reuşind să explice fiecare gest la nivel psihologic. Filosofia fiinţativă este într-o permanentă schimbare, iar evenimtele acţionează de multe ori aidoma unor catalizatori, generând consecinţe la nivel personal. Tragediile exterioare sunt dublate de adevărate drame interioare: ”Dincolo de pat era fereastra prin care zăreau luna scufundându-se într-o strungă dintre pini. Chiar deasupra lunii se zărea o planetă. Era Marte, spuse Julie. Un memento al unei lumi aspre. Deocamdată însă, erau imuni, era înainte ca timpul să înceapă, stăteau în pat şi urmăreau planeta şi luna coborând pe un cer care se albăstrea. Cât timp a trecut nu ştiau, dar la un moment dat auziră maşina moaşei oprind în faţa cabanei. Auziră cum se trânteşte portiera, apoi tropăitul unor încălţări solide pe poteca de cărămidă.
- Ei? făcu Julie. Fată sau băiat?
În semn de recunoaştere a lumii căreia erau pregătiţi să i se alăture din nou şi în care sperau să-şi ducă iubirea, Julie băgă mâna sub cuvertură şi pipăi.” (Copilul furat)
Pe alocuri cinic, McEwan refuză să accepte tabuurile. Ideile sunt analizate din perspective multiple, naratorul participă activ la acţiune, este implicat, vorbeşte despre propria viaţă. Tehnica evocării este stăpânită foarte bine de scriitor, care reuşeşte să schimbe planurile epice, fluidizând astfel acţiunea. Amintirile se împletesc şi chiar dacă sunt oferite într-o ordine aleatoare, reuşesc să se integreze perfect în mozaic, completând senzaţia de atmosferă apocaliptică care defineşte stilul autorului britanic.
Frazele scurte ajută la dinamizarea stilului. Prozatorul mizează pe emoţie. Nu trebuie să înţelegi pentru a putea să simţi, însă trebuie să simţi pentru a putea să înţelegi. Cuvintele simple şi lipsa preţiozităţilor îl apropie pe cititor, îl fac să intre mai uşor în atmosfera romanului. Simţi că trăieşti împreună cu personajele, amintirile lor îţi trezesc nostalgii. În momentul în care ajungi la o vârstă înaintată, a înţelepciunii, tot ceea ce ai trăit apare într-o altă perspectivă. Proza lui McEwan reuşeşte să ofere ambele variante, rămânând însă o frescă realistă de mari proporţii.
Naratorul omniscient controlează parcă destinele personajelor, reuşind totuşi să întemeieze proza într-o realitate imediată, continuă. Acţiunea pare a se derula acum, în acest moment, şi, având în vedere contextul culturalo-politic actual, universul despre care vorbeşte McEwan poate fi regăsit în orice zi din viaţa noastră. Nesiguranţa devine un status quo, întâi la nivel superficial, pentru ca mai apoi să pătrundă în străfundurile conştiinţei fiecărui individ. Conflictele se hiperbolizează la nivel microcosmic, preluând substanţa paradigmatică a macrouniversului. O lume este definită perpetuu, pentru că valorile nu mai sunt sigure, se preschimbă neîncetat.
O analiză fină, realizată de un scriitor implicat activ în viaţa socială. Limbajul folosit ajută la fluidizarea romanului, scoţând în evidenţă capacităţile lingvistice uimitoare pe care omul le are. Prezentul continuu în care se desfăşoară acţiunea contribuie la crearea unei atmosfere antrenante, o atmosferă în perfectă concordanţă cu subiectul cărţii, un subiect atât de problematic pentru fiecare dintre noi. Personajele sunt construite vag, McEwan nu insistă asupra unor trăsături individualizante. Le descoperim treptat, prin intermediul unor acţiuni banale, comune. Viaţa personală se împleteşte cu viaţa profesională, o disociere fiind astăzi din ce în ce mai greu de realizat. Cultura noului mileniu este cultura mixtă, polimorfă, o cultură care include toate formele de exprimare. Televizorul devine un prieten, o sursă nepreţuită de informaţii, care de cele mai multe ori contrazic experienţa empirică: “Influenţa minimă sau inexistentă pe care o au părinţii asupra firii copiilor lor a devenit un loc comun al eredităţii şi al geneticii moderne. Nu ştii niciodată de ce o să ai parte. Oportunităţi, sănătate, perspective, accent, felul în care te comporţi la masă – s-ar putea să stea în puterea ta să le modelezi. Dar ceea ce determină cu adevărat tipul de persoană care va trăi alături de tine depinde de spermatozoidul care va ajunge la ovul, aşa cum alegi cărţile de joc din două pachete, le amesteci, le tai şi apoi le amesteci din nou. Vesel sau nevrotic, altruist sau avar, curios, obtuz, expansiv, timid sau undeva la mijloc; poate să devină un afront la adresa demnităţii parentale şi, cu toate astea, niciun fel de străduinţă nu-şi mai are acum rostul.” (Sâmbătă)
Ian McEwan ştie să construiască scene impunătoare. Personajele prind viaţă firesc, pentru că autorul nu se teme de clişee, ci ştie să le folosească în combinaţii inedite. Perspectiva narativă oferă forţă textului, apropiindu-se de cititori, atrăgându-i într-un univers fabulos în care sentimentele reuşesc până la urmă să învingă. Da, în final, cu toţii trebuie să dormim. Până atunci însă suntem liberi, liberi să ne jucăm...

Bibliografie

Ian McEwan

The cement garden (Grădina de ciment) – 1978
The comfort of strangers (Mângâieri străine) – 1981
The child in time (Copilul furat) – 1987
The Innocent (Inocentul) – 1989
Black Dogs (Câini negri) – 1992
Enduring Love – 1997
Amsterdam – 1998
Atonement (Ispăşire) – 2001
Saturday (Sâmbătă) – 2005
On Chesil beach – 2007