bădie dă-mi o ţigară. n-am. pălăria lui miroase a şobolan oamenii cînd nu mai au alţi oameni să ronţăie încep să pută a şobolan. pleacă tîrîndu-se pe umăr o sacoşă de rafie ca un steag de armistiţiu. el a încheiat-o cu viaţa cel puţin în viaţa asta.

mihnea nu mai are gură i-au mîncat-o cuvintele şi un laminor de 16 ţoli. în gît i-a crescut un tub prin el intră aerul mihnea împinge o dacie roşie aerul îi umflă plămînii ca nişte pneuri. ori ca un submersibil. în interior unii au rafturi cu de toate alţii sunt nişte camere în care cu greu poţi respira.

mă uit la blocuri blocurile se uită la mine o mie de ferestre o mie de ochi îmi perforează stomacul să vadă cum simt ce mănînc de unde vin ticurile mele. ticurile mele au devenit tot mai vizibile. oamenii mă întreabă de ce vorbesc singur le-aş spune că nu vorbesc singur le-aş spune că eşti cu mine şi că nu te pot vedea decît prin ochii mei. le-aş arăta golul de lîngă mine le-aş spune aici sunt sînii tăi aici e spinarea ta aici sunt sandalele tale dar sigur n-ar înţelege.

sunt zile în care mă trezesc supt de parcă din mine s-a scurs toată apa. atunci oraşul miroase a fosfor femei de la ţară vin şi smulg buruiana din faţa blocului animalele vor avea de mîncare oamenii vor avea de mîncare şi uite-aşa devii dependent de lucruri foarte puţin importante.

îmi dau seama că în viaţă trăim doar cîteva zile. restul e o repetiţie bizară ca atunci cînd ajungi într-un loc ai senzaţia ca ai mai fost pe-acolo încerci să-ţi aminteşti nu poţi şi lucrul ăsta te scoate din sărite. zilele mele se împart în zile cînd caut cu disperare chiştoacele din scrumieră ori iau patru ţigări pe datorie şi zile în care arunc ţigări pe jumătate fumate şi îmi plătesc datoriile.

cel mai bine e atunci cînd mîncăm în felix înfigem furculiţa în lume ca într-un pui împănat. cel mai bine e atunci cînd facem dragoste şi toţi dorm ne ţinem respiraţia cînd cineva se întoarce pe-o parte apoi stăm şi privim cum se trezeşte pămîntul şi-şi freacă spinarea de scoarţa copacilor. apoi senzaţia că nu suntem din lumea asta şi că dacă am vrea am putea merge în alt loc să creştem oameni de care ne pasă.

am umblat toată ziua cu geanta agăţată de umăr ca o femeie pe care o scoţi la plimbare. geanta mea cu morţi pe care i-am scos la aer geanta mea de poştaş care împarte pensii. în meseria mea se spune că trebuie să vorbeşti mult eu vorbesc prea puţin. uneori vin acasă cu o farfurie plină cu mîncare de post alteori mă îmbăt atît de tare încît gîndurile se lovesc de ţeastă ca un beţiv de asfalt.

sfinte dumnezeule sfinte tare preotul sfinţeşte sediul unde lucrez. sunt catolic mă întreb ce trebuie să fac îmi spun contează orice dumnezeu e bun atîta timp cît ai ce să-i reproşezi. ieri m-am întors acasă cu purici între degetele de la picioare. niciodată nu ştii ce se află în spatele uşilor pe care le deschizi. cam atît înveţi de la viaţă. ce se află în spatele uşii tale.

nu am nevoie de nimeni. încui uşa facem dragoste toată ziua. lumea şi alte zbateri chiar sunt prea puţin importante.