“Insulta, dispreţul, anatema reprezintă opinia celui care o proferează, e problema lui, nu a noastră. Este posibil, la urma urmelor, ca blamul să fie îndreptăţit, îl acceptăm ca atare. Cine e perfect? Şi se mai poate ca să fie greşit, părtinitor, nedrept; îl lăsăm în gura celui care l-a pronunţat. Pacea noastră sufletească, destinul nostru se află în mâinile noastre. “Între dinţii noştri”, bombăne fantoma ţestoasei!”

veche legendă zen

Mai important decât a acţiona este să-i convingi pe ceilalţi să acţioneze împreună cu tine. Prin eseu, îi poţi determina pe cei din jurul tău să adopte atitudinile tale, prin eseu îi poţi convinge pe cititori că varianta oferită de tine este cea mai bună. Eseul a reprezentat dintotdeauna cel mai direct mod prin care scriitorul îşi poate comunica ideile. În cazul eseului nu mai există paravane, nu mai există învelişul protector. Eseistul construieşte idei şi încearcă să convingă, oferă teorii şi încearcă să construiască exemple pentru a le justifica. Eseul îţi oferă o mai mare libertate, pentru că eseul înseamnă în primul rând idee.
Puterea exemplului este foarte importantă, de aceea, pentru a convinge, eseistul trebuie în primul rând să ofere exemple care să se circumscrie teoriilor create. În momentul în care foloseşti exemple, te apropii de cititor, pentru că acesta răspunde mai uşor în faţa evidenţei. Nu discursurile sforăitoare ne impresionează, ci evidenţierea posibilităţilor. Un eseist bun ştie că trebuie să propună soluţii, să genereze acţiuni. Trebuie să îi convingi pe oameni că citindu-te vor descoperi posibilităţi inedite, care îi vor ajuta să-şi îmbunătăţească viaţa.
Eseistul trebuie să folosească elemente de marketing. Nu mai există învelişul protector al prozei, deci creatorul trebuie să-şi asume ideile. Poţi spune lucruri brutale într-un roman, pentru că oamenii îl citesc ca pe ficţiune. Însă eseistul nu se poate hazarda fără a avea argumente solide, pentru că oamenii îl tratează cu maximă seriozitate. Ceea ce este acceptabil la un poet sau la un prozator îi va dăuna eseistului. Acesta din urmă trebuie să construiască teorii viabile, care să răspundă cerinţelor publicului.
Dacă vrem să transmitem mai departe ideile, trebuie să ştim cum să le concepem pentru a fi atractive. Să alegem limbajul potrivit nu este uşor, însă găsirea acestuia este foarte importantă pentru text. Dacă reuşim să păstrăm echilibrul între noţiunile tehnice şi o exprimare atractivă, cititorul va citi cu plăcere. Oamenii au nevoie de cunonştiinţe noi, însă nu vor să se împiedice de un limbaj de lemn. Exprimarea trebuie să fie naturală, cititorul trebuie să aibă impresia că se află chiar în faţa creatorului. Această familiaritate este foarte importantă, pentru că ea creează legături între individ şi text, ea îl personalizează pe acesta din urmă.
Eseistul, pentru a-şi cuceri publicul, nu trebuie să se concentreze exclusiv pe problema analizată. Trebuie să ne gândim nu atât la eveniment în sine, cât la relaţia noastră personală cu evenimentul. Oamenii nu sunt interesaţi de principii filosofice, ci de modul în care noi ne raportăm la acele principii. Eseul nu trebuie să se rezume la a prezenta teorii sterile, pentru că oamenii îl vor respinge. Dacă vrea să se impună, eseistul trebuie să aibă grijă în primul rând de imaginea sa. Îţi poţi altera convingerile pentru a îţi construi o imagine, îţi poţi adapta ideile astfel încât ele să ţi se potrivească şi să te ajute să păstrezi o imagine unitară.
Haosul este un element foarte important în cadrul eseului. Creatorul nu trebuie să insiste niciodată pe principii absolute, pentru că acestea nu există decât în imaginaţia noastră. Oamenii au înţeles că sunt liberi să aleagă, au înţeles că pot renunţa fără nicio problemă la constrângerile care le-au definit pentru atâta timp viaţa. Nimeni nu te mai poate obliga astăzi să fii vertical, pentru că de foarte multe ori verticalitatea înseamnă încăpăţânare şi bigotism. Omul noului mileniu ştie că părerile se schimbă foarte repede. Nu trăim într-o realitate imuabilă, ci într-o lume aflată în permanent progres. Odată ce contextul se schimbă, părerile noastre se pot modifica. A folosi fiecare element nou, a integra ideile în mozaicul nostru conceptual, înseamnă a construi o teorie viabilă, care ne poate reprezenta.
Oamenilor nu le plac ideile fixe, oamenii nu vor obsesii. Fiecare dintre noi oscilează între anumite extreme. Ne place ceva şi alegem acum o variantă. Peste câteva minute însă, s-ar putea să nu mai gândim la fel şi să simţim nevoia de a alege altceva. Această inconstanţă este o caracteristică foarte importantă a indivizilor şi nu trebuie reprimată. Este normal să îţi schimbi părerile, este normal să crezi de fiecare dată altceva, în funcţie de context. Natura umană nu se bazează pe etică sau pe filosofie, natura umană există în afara acestor concepte sterile. Creatorul care se încrâncenează şi încearcă să-şi impunăn prin forţă ideile, va fi respins. Oamenii nu au nevoie de profeţi rataţi, ci de creatori care îi înţeleg şi care le pot oferi naturaleţe. Atunci când ţipi, senzaţia iniţială este de respingere. Vorbeşte frumos, foloseşte arta oratorică, şi opţiunile cele mai primejdioase vor apărea viabile.
Eseul nu mai poate respecta tiparele vechi, pentru că acestea sunt astăzi inaplicabile. Societatea noastră s-a modificat în însăşi esenţa ei, au apărut elemente complexe pe care nu le putem ignora. Dacă încercăm să construim un model fără a ţine cont de constrângerile inerente sistemului de referinţă, vom eşua mai mult ca sigur. Înainte de a emite o teorie, trebuie să înţelegem realitatea momentului la care o emitem. Dacă nu luăm în calcul elementele recente, dacă nu ţinem cont de stadiul la care a ajuns dezvoltarea, teoria noastră va fi defazată şi inaplicabilă.
Scopul eseului modern este să convingă. Singurul motiv pentru care autorul scrie este dorinţa de a îi influenţa pe cei din jurul său. Arta pentru artă este un eufemism, mai ales în cazul eseului. Nu poţi vorbi despre viaţă fără a avea o atitudine faţă de aceasta, nu poţi rămâne rece în faţa existenţei. Oamenii nu vor să citească maşini, vor să citească cărţi scrise de fiinţe vii, care trăiesc alături de ei. Un eseu în care autorul nu apare implicat este un eseu care nu va stârni discuţii, este un eseu fără capacitate ontologică.
Viaţa este sistemul în cadrul căruia oamenii există. De aceea oamenii trebuie să ţină cont de evidenţele acesteia. Eseul care se adresează oamenilor trebuie să îi înţeleagă şi să folosească aceste cunoştiinţe pentru a îi atrage. Psihologia este foarte importantă în cazul autorului de eseu, pentru că doar prin interemediul psihologiei poţi înţelege mentalităţile cititorilor tăi. Dacă nu înţelegi cum gândesc aceştia, nu te vei putea apropia de ei, pentru că nu vei şti care sunt mecanismele fiinţative care îi interesează.
Problemele sunt foarte multe, existenşţa este diversificată. Cititorul nu este însă interesat de întreaga paletă de subiecte. El este definit sui generis ca fiinţă selectivă. Avem puterea de a alege ce subiecte ne interesează, de aceea creatorul trebuie să înţeleagă criteriile pe baza cărora facem această selecţie. Valoarea ţine doar de context, iar autorul de eseu poate să-şi construiască contextul favorabil. Nimeni nu te poate opri, pentru că realitatea nu există la modul absolut. Tot ceea ce emitem sunt variante ale unor realităţi personale. Oamenii nu sunt impresionaţi de adevărul absolut, pentru că nu îl caută. Ne plac variantele, iar creatorul care vrea să ajungă la public ştie să construiască variante cât mai atrăgătoare.
Referinţele erau considerate în trecut partea cea mai importantă a unui eseu. Cunoaşterea era în acea perioadă întemeiată pe teoriile deja acceptate. Dacă nu făceai referiri la clasici, teoria ta era respinsă. Oamenii nu avea atunci prea multe alternative, iar a învăţa pe de rost noţiuni era un semn de inteligenţă. Astăzi, când explozia media a transformat informaţiile în bunuri accesibile, accentul nu trebuie să se mai pună pe acumularea de infornaţii. Nu vor învinge cei care ştiu cel mai mult, ci cei care ştiu să caute. Informaţiile sunt la îndemâna noastră, iată de ce vechile modele nu mai pot funcţiona. Avem Internetul, imensa bază de date în care putem găsi practic orice, avem o multitudine de produse media care simplifică informaţia, o fac mai accesibilă. Informaţia care este oferită publicului într-o formă neatractivă, greoaie, va fi respinsă. Nu contează valoarea ei intrinsecă, contează aspectul. Lumea modernă este superficială aproape întotdeauna, pentru că oamenii au învăţat că viaţa nu trebuie să fie o scrâşnire din dinţi.
Pentru a scrie un eseu bun, ai nevoie de cunoştiinţe solide de psihologie. Nu poţi convinge oamenii dacă nu şti care sunt caracteristicile lor definitorii. Doar dacă îi înţelegi îi vei putea atrage, doar dacă accepţi realitatea lor fără a o pune la îndoială vei reuşi să impresionezi. Nu este vorba în acest caz de valori abstracte, de teorii inutile. Viaţa oamenilor poate fi explicată şi înţeleasă doar prin prisma unei naturaleţi fiinţative. Reacţiile haotice ale oamenilor sunt doar aparent lipsite de sens. Dacă accepţi mecanismele simple ale societăţii din jurul tău, vei descoperi că fiecare acţiune poate fi explicată. Şi nu totul se reduce în acest caz la cauzalitate, pentru că multe acţiuni pot fi explicate prin simpla dorinţă arbitrară a celui ce acţionează. A vrea sau a nu vrea, iată ideile principale care stau la baza acţiunii umane.
Eseistul trebuie să înţeleagă că oamenilor le plac alibiurile. Ne place să ne amăgim, simţim nevoia să ne justificăm. Deşi acţiunile noastre sunt acte pure de voinţă, avem tendiinţa de a construi iluzii care să le explice şi să le valideze. Iată de ce, când scrie un eseu, autorul nu trebuie să neglijeze asta. Să nu îşi construiască el alibiuri, ci să le ofere cititorilor. Vei aprecia textul care îţi validează comportamentul, vei cumpăra o carte care vorbeşte despre greşelile tale şi îţi spune că e bine, nu contează cu adevărat, e bine...
A convinge nu este uşor. Una dintre caracteristicile de bază ale fiinţei umane este mândria. Suntem aroganţi în esenţă, de aceea ne deranjează atunci când cineva ne demonstrează că greşim. Respingem, suntem gata să mergem până la capăt deşi ştim că facem o eroare. Fiinţa umană îşi asumă, cel puţin în cadru social, un comportament de faţadă. Eseistul trebuie să fie capabil să îl depăşească, fără însă a îl condamna, trebuie să pătrundă dincolo de aroganţă, înţelegând-o şi acceptând-o în prealabil, pentru a identifica adevăratul sistem filosofic al indivizilor. Nu contează ceea ce credem noi că este corect, contează ceea ce apreciază publicul. Dacă vrem să îi înţelegem pe aceştia, trebuie să acceptăm că au dreptate într-o oarecare măsură.
A contesta simboluri actuale înseamnă a-ţi asuma riscuri. Oamenii sunt mai puţini interesaţi de trecut, pentru că acesta nu le mai poate oferi nimic din punct de vedere ontologic. Prezentul însă este important, pentru că viaţa musteşte în jurul nostru şi ne influenţează decisiv. Fiecare gest are consecinţe, de multe ori nebănuite. De aceea, atunci când lovim în simbolurile noului mileniu, lovim în oamenii de lângă noi. A ataca tradiţia este în multe situaţii acceptabil, pentru că aceasta nu mai are legături puternice cu prezentul. Oamenilor le plac tradiţiile, însă se folosesc de ele ca mici ciudăţenii, ca mici elemente exotice. Miturile actuale însă definesc indivizii, care se simt lezaţi atunci când le ataci. Dacă loveşti în filosofia sa de viaţă, omul se va îndepărta. Iată de ce eseistul bun ştie cum să-şi construiască teoriile pe baza unui fond ideatic actual, în care cititorii săi să se poată regăsi. Dacă îi ataci, dacă dovedeşti intoleranţă, aceştia te vor ataca la rândul lor. Iar intoleranţa cititorilor este cea mai mare ameninţare pentru un scriitor. Dacă nu eşti citit, scrii degeaba!
Eseul astăzi nu trebuie să se rezume la o simplă expunere sterilă. Foaia de hârtie nu mai ajunge, scriitorul care vrea să se impună trebuie să folosească la maximum resursele aflate la dispoziţia sa. Internetul este indispensabil, pentru că în formă online eseul poate ajunge departe. Audienţele la care poate ajunge un astfel de produs în format oline depăşesc cu mult posibilităţile print. Varianta tipărită, pentru a vinde, trebuie să fie însoţită de campanii mediatice adecvate, care pot găsi în Internet un vehicul foarte important.
Conferinţele reprezintă de asemenea o parte foarte importantă a popularizării unui eseu. Autorul care ştie să vorbească va reuşi să ajungă la inimile cititorilor săi. Un eseu nu se va putea ridica niciodată la nivelul unei conferinţe, pentru că spontaneitatea acesteia din urmă o defineşte în esenţă. Este greu pentru un text să apară familiar, însă autorul poate face asta în faţa cititorilor săi. Cuvintele capătă putere atunci când sunt însoţite de gesturi, de un exemplu personal. Este mai greu să ignori ceea ce spune omul din faţa ta decât ceea ce scrie într-o carte. Iată de ce eseistul trebuie să provoace discuţii, să participe la dezbateri, să argumenteze spontan, pe baza feedbackului primit de la interlocutorii săi. Asta nu va putea fi făcut prin intermediul unei cărţi, pentru că în cazul acesta feedbackul este greoi şi ineficient. Nu avem nevoie de campanii complexe, ci de interacţiune. Oamenii reacţionează mai uşor atunci când te aflii în faţa lor, pentru că îţi poţi folosi întreg arsenalul propagandistic.
Propagandă. Iată la ce se reduce până la urmă eseul modern. Nu este nimic mistic, nu este nimic special. Trebuie să îi convingi pe oameni că varianta ta este cea mai bună, trebuie să îi faci să-ţi îmbrăţişeze realitatea. Cu toţii existăm într-un context bine stabilit, iar eseistul se joacă în cadrul acestor limite, încercând să ne facă să uităm de existenţa lor. Demonstrându-ne că putem reuşi aplicând modelul său, eseistul influenţează lumea care îl înconjoară. Dacă textul nu se concretizează, el este inutil. Scriitorul care nu doreşte să transforme lumea scrie degeaba. Doar cei care îşi doresc cu adevărat puterea vor ajunge să o aibă, doar cei care vor să ajungă în vârf au şanse să o facă. Ceilalţi nu pot decât să spere că la un moment dat norocul le va surâde.
În lumea modernă, eseistul, dacă vrea să fie apreciat, nu trebuie să lase nimic la voia întâmplării. Nu îţi poţi permite să ignori detaliile, pentru că de acestea depinde reuşita textului. Exprimarea trebuie să varieze, pentru că pendularea coerentă între registrele stilistice îţi asigură o arie mai largă de publicuri. Temele atacate trebuie să acopere cât mai multe subiecte. Nu te axa pe un singur element, nu foarte mulţi cititori pot fi preocupaţi de el. Oamenii nu vor elemente dispersate, ci un mozaic din care să poată alege ceea ce le convine. Dacă te încrâncenezi pe câteva detalii, îţi vei pierde o mare parte din cititori, cei care nu sunt interesaţi de detaliile analizate. Atinge cât mai multe elemente şi vei atrage mai mulţi cititori. Nu trebuie să aprofundezi foarte mult, subiectele nu trebuie tratate exhaustiv. Oamenii au nevoie de pseudoinformaţii, de o privire superficială care să le satisfacă curiozitatea. Nu vrem să ştim detaliile în amănunt, pentru că acelea pot fi descoperite atunci când este cu adevărat nevoie. Eseistul nu trebuie să devină scolastic, nu trebuie să-şi plictisească cititorii cu informaţii sau referinţe în exces. Scriitorul de succes ştie să ofere puţin, să îi lase pe oameni să meargă mai departe, să construiască pe fundaţia pe care el le-a pus-o la dispoziţie. Nu impui un model, ci îl convingi pe cititor că are numai de câştigat dacă acceptă să îl privească.
Cei care atacă trebuie să o facă degajat şi bazându-se pe argumente solide. Încrâncenarea este respinsă. Fiecare dintre noi are problemele sale, de aceea a te focaliza exclusiv asupra celorlalţi înseamnă a aluneca în ridicol. Ura nu are ce căuta într-un eseu, pentru că ura nu le este familiară oamenilor. Nu vrem să urâm, pentru că sentimentele negative nu ne fac bine. Ne plac finalurile pozitive, ne plac construcţiile impunătoare. Nu vrem să vedem cum edificiile se prăbuşesc, vrem să vedem cum alte şi alte simboluri sunt ridicate. Nu avem nevoie de nihilişti care să ne conteste modul de viaţă, avem nevoie de oameni care să ne facă să înţelegem că putem să trăim mai bine. Atitudinea pozitivă este singura care ne poate îmbogăţi existenţa, de aceea profeţii nu mai sunt astăzi ascultaţi.
Starea de detaşare care începe să devină o caracteristică a omului modern reprezintă un mare dezavantaj pentru eseist. Era uşor să îi convingi pe oamenii trecutului. Era îndeajuns mărturia unui copil pentru a omorî o presupusă vrăjitoare, era îndeajuns o acuzaţie pentru a destabiliza un sistem. Atunci era uşor pentru că oamenii funcţionau în lipsa unor elemente esenţiale. Ei nu ştiau că există mai multe variante, nu înţelegeau că posibilităţile sunt practic nelimitate. Astăzi însă, când oamenii au numeroase surse de informare şi pot alege în cunoştiinţă de cauză, a ataca pe baza unor simple supoziţii înseamnă a transforma întregul demers într-un simplu puseu emotiv.
Nu trebuie să te implicit în conflicte, nu trebuie să fii încrâncenat. A te dezvălui ca un om violent care vrea numai să urască înseamnă a atenta încă din start la integritatea discursului tău. Nu îi ascultăm pe cei care încearcă să ne sufoce cu acuzaţii, îi respingem pe cei care lasă trăirile să le afecteze munca. Oamenii vor profesionişti, pentru că viitorul aparţine acestora. Existăm într-un organism social bine pus la punct, unde cei care nu pot oferi randament nu au ce căuta.
Pentru a se apropria de publicurile sale, un eseist trebuie să fie în permanenţă la curent cu ce se întâmplă în jurul său. Doar dacă înţelegi viaţa vei putea să vorbeşti despre ea. Eseistul trebuie să ştie câte puţin din fiecare domeniu, trebuie să fie la curent cu noutăţile, să înţeleagă metamorfozele prin care trece societatea noastră. Dacă scrii astăzi despre ce se întâmplă astăzi, textul tău va fi apreciat şi citit, dacă scrii astăzi despre ce s-a întâmplat acum o săptămână, oamenii vor fi deranjaţi. Nu încercaţi să îi păcăliţi pe cititori, pentru că aceştia nu se vor mai întoarce. Vorbiţi pentru ei, scrieţi pentru ei, acceptaţi-le nevoile. Doar aşa veţi reuşi să îi impresionaţi, să îi fidelizaţi. Construiţi teorii care pot fi aplicate, convingeţi-i pe oameni că au de ce să vă citească. Nu idei sterile, ci efecte, nu promisiuni, ci certitudini!
Societatea actuală se bazează pe un amestec inepuizabil. Elementele se întrepătrund, filmul reflectă viaţa, literatura se transformă în divertisment, muzica devine o afacere, iar informaţia devine elementul cel mai important. Toate aceste idei reprezintă fundamentul produsului mass-media. Astăzi, nu avem de ce să vorbim despre valoare, ci despre campanii inspirate de marketing, nu trebuie să vorbim despre profunzime, ci despre vizibilitate. Eseul, pentru a reuşi să se impună, trebuie să folosească elemente de publicitate, trebuie să ajungă la cititor într-un mod natural, lipsit de prejudecăţi. Nimic nu este inutil, fiecare element poate provoca o reacţie. A ignora detaliile înseamnă a renunţa de bună voie la o parte foarte importantă a creaţiei. Nu peisajul în ansamblul său contează, ci câteva detalii, iată lecţia pe care cititorii o tot repetă. Nu contează ce a vrut să spună autorul, ci ce înţeleg oamenii. Dacă ei pricep altceva, dacă mesajul este distorsionat, este exclusiv vina celui care încearcă să-l transmită.
Eseiştii nu mai pot evita astăzi temele de interes general. Există simboluri ale globalizării pe care trebuie să le înţelegem, există un mozaic actual în cadrul căruia trebuie să fim capabili să fiinţăm. Să ne referim la filmele pe care le văd contemporanii noştri, la cărţile pe care ei le citesc, la muzica pe care o ascultă, la evenimentele care le marchează existenţa. Chiar dacă nu acceptăm asta, şi noi la rândul nostru suntem simplii oameni, preocupaţi de aceleaşi banalităţi şi martorii aceloraşi episoade. Dacă ne vom întemeia eseul pe astfel de exemple, oamenii vor fi atraşi de stilul nostru, se vor regăsi în text şi se vor întoarce. Eseul care oferă viaţă va fi apreciat, pentru că cea mai mare minune este însăşi existenţa. Restul, sunt doar teorii, care pălesc în faţa unui apus de soare sau în faţa unui zâmbet.
Pentru a scrie bine, eseistul trebuie să înţeleagă că nu înseamnă prea mult. Nu suntem fiinţe speciale, oamenii nu trebuie să ne asculte, nimeni nu depinde de cuvintele noastre. Şi iată cum aşa dispare şi presiunea. Nu avem o misiune sacră, nu trebuie să ne individualizăm ca şi profeţi. Este îndeajuns să scriem şi să încercăm să convingem. Pentru că oricâtă atenţie ne-ar da oamenii, la sfârşitul zilei, fiecare dintre noi se retrage în individualitatea sa. Nu poţi trăi prin ceilalţi la fel cum nici ceilalţi nu te pot ajuta să trăieşti. Interacţionăm, însă această acţiune nu ne poate defini în totalitate. A accepta că nu însemni prea mult îţi oferă o poziţie privilegiată. Înţelege că nu există sentinţe definitive, înţelege că valorile imuabile sunt strict apanajul teoriei şi vei învăţa să trăieşti, vei învăţa să te bucuri de viaţă.
Pentru a putea să impresioneze, eseistul trebuie să ofere viaţă. Exemplele sunt cel mai important element al unui eseu modern. Poţi cita alţi autori, care se circumscriu temei abordate. Astfel, îi vei face pe oameni curioşi, îi vei împinge să meargă mai departe. Iar eventualul efect pozitiv al descoperirii pe care ei o vor face se va extinde automat asupra propriei tale lucrări. Exemplifică prin scurte anecdote. Acestea oferă forţă textului, pentru că reliefează implicaţiile inerente cuvintelor. Dacă oamenii constată că acele teorii au legătură cu viaţa lor, le vor citi. Suntem egoişti în esenţă şi nu ne interesează cu adevărat decât ceea ce are legătură cu noi. Altfel, ne mulţumim să închidem cartea şi să trecem la lucruri mai interesante.
Astăzi eseiştii, pentru a se impune, trebuie să aibă vizibilitate. O carte care nu stârneşte controverse nu va reuşi să iasă în faţă, o carte care nu îi convinge pe cititori să comenteze nu înseamnă nimic. Nu îţi lasă cititorii să treacă peste text, provoacă-i, oferă-le un prilej de dezbatere. Eseul trebuie să incite, fără însă a enerva. Publicul trebuie să primească ceea ce vrea să primească, fără ifose din partea creatorului. Nu mai avem timp să ne plângem de milă, viitorul aparţine oamenilor puternici care ştiu să îşi facă meseria. A scrie este o meserie la fel ca oricare alta, iar eseistul trebuie să accepte asta pentru a putea fi obiectiv şi la obiect.
Calmul este foarte important. Dacă nu există în cazul eseistului, trebuie mimat. De asemenea, dacă autorul insistă să impresioneze prin implicare, trebuie să o construiască foarte atent. Astăzi nu mai poate fi vorba despre senzaţii autentice în cazul creatorilor, pentru că nu îţi poţi permite să depinzi de inspiraţie, nu îţi poţi permite să te bazezi pe astfel de elemente volatile. Dacă un text are nevoie de gravitate, trebuie să o construieşti, dacă un text are nevoie de patetism, el trebuie oferit. Nu este vorba de artă, este vorba de reţete încercate de atâtea şi atâtea ori. Există o anumită logică a naturalului actual peste care eseistul nu trebuie să treacă. Nu putem scrie despre orice pretinzând atenţie. Astăzi un subiect poate fi interesant, însă mâine aceeaşi informaţie poate fi total inutilă. Dacă vrem să fim apreciaţi, trebuie să ţinem cont de aceste fluctuaţii şi să învăţăm să anticipăm evenimentele. Un eseist comentează realitatea, îşi construieşte raţionamentele plecând de la ea. Fără a o înţelege, fără a fi la curent cu metamorfozele ei, demersul este sortit încă din start eşecului.
Eseul este un produs, iar autorul său trebuie să ţină cont de cerinţele pieţii. Vei reuşi să te impui atunci când cuvintele tale vor umple un spaţiu liber. Priveşte în jurul tău. Dacă punctul de vedere oficial este întâmpinat cu scepticism de public, există o posibilitate de a te situa în opoziţie. Dacă însă opoziţia este în agonie, nu încerca să o revigorezi, ci transformă puterea, oferă-i alte valenţe. Eseistul priceput ştie când şi cum trebuie să-şi şlefuiască opiniile, pentru că acestea nu îi aparţin. Nu vorbi despre ceea ce crezi tu, pentru că oamenii sunt interesaţi de ceea ce cred ei. Învaţă să afli părerea oamenilor şi vei şti cum să abordezi problemele, află părerea majorităţii şi potenţeaz-o pentru a face un pas mai departe. Eseistul apreciat este cel care vorbeşte pentru cât mai mulţi dintre noi!
Eseul este astăzi greu de scris, pentru că nu poate concura de pe poziţii egale cu proza. Un roman este mult mai uşor de citit, pentru că romanul nu este tributar niciunui principiu. Nu trebuie să rămâi coerent pe parcursul unui roman, însă ideile din cadrul unui eseu trebuie să fie logice. Există mult mai multe constrângeri în cazul acestuia din urmă, de aceea autorul de eseu trebuie să îşi aleagă temele cu atenţie. Există anumite subiecte care îţi permit o abordare spectaculoasă, iar astfel te poţi apropia de cititor. Nu orice eveniment poate fi tratat în cadrul unui eseu, pentru că oamenii nu sunt interesaţi decât de anumite elemente ale vieţii lor.
Dacă vrei să fii apreciat, trebuie să te apropii cu eseul de proză. Exemplele sunt foarte importante, pentru că potenţează ideile filosofice. Doar astfel oamenii vor vedea că ideile expuse acolo au corespondent în lumea reală, doar astfel eseul va căpăta forţă. Dacă nu încerci să te apropii de oameni printr-o exprimare frustă, lipsită de sforţări intelectuale inutile, aceştia te vor respinge.
Pentru a se impune, eseul trebuie să abordeze teme naturale. Perspectiva pe care autorul o dezvăluie trebuie să fie firească, apropiată cititorilor. Nu spune care este părerea ta, pentru că aceasta nu contează. Vorbeşte din punctul de vedere al cititorilor tăi şi vei reuşi să impresionezi. Oamenii apreciază atunci când se regăsesc în ceea ce aud, de aceea vom savura un eseu care ne vorbeşte despre lumea din jurul nostru.
Astăzi eseul a devenit, prin capacitatea sa formativă, foarte important. Poţi influenţa printr-un eseu bine scris, poţi convinge, dacă reuşeşti să-ţi adaptezi pledoaria şi să ataci subiectele într-o manieră coerentă. Multe dintre evenimentele recente au la bază concepţii mai mult sau mai puţin filosofice. Până la urmă, cărţile “sfinte” (Coranul, Biblia, Tora etc) de la care pleacă astăzi majoritatea conflictelor sunt în esenţă doar nişte eseuri complexe. Impactul lor pe parcursul istoriei trebuie studiat, pentru că iată cuvintele devin de multe ori o armă. Eseistul trebuie să încerce să convingă, nu prin valoarea intrinsecă a ideilor exprimate, ci prin modul de aranjare. Construim un mozaic, care trebuie să arate bine, chiar dacă poate noi îl considerăm instabil. În primul rând trebuie să îndeplinim aparenţele, pentru că oamenii aleg aproape întotdeauna pe baza acestora.
Profilul gânditorului modern s-a modificat foarte mult pe parcursul ultimilor ani. Dacă în prima jumătate a secolului 20 lumea era impresionată de discursivitate, de teorii grandioase şi de tehnică în sine, astăzi oamenii cred în imagini, în aplicabilitatea teoriilor, în indivizi care reuşesc să se impună. Scandalul este foarte important pentru un eseist, fă-i pe oamenii să discute şi vei reuşi să le atragi atenţia. Creatorul astăzi, pentru a reuşi să se impună, trebuie să creeze în jurul său o furtună media. Doar astfel îşi poate transmite mesajul mai departe, doar printr-o îmbinare a diferitelor forme de exprimare poate reuşi el să se impună.
Marii eseişti de astăzi sunt înconjuraţi aproape de fiecare dată de scandal. Atunci când evenimentele capătă proporţii, oamenii vor să ştie mai mult. Ne plac scandalurile, vrem să descoperim fiecare întâmplare, să vedem ce se ascunde în spatele celor din faţa noastră. Cei ale căror cuvinte înseamnă astăzi ceva sunt oamenii care au reuşit să ofere exemple, cei care i-au afectat pe cei din jurul lor. Vom asculta dacă cel care vorbeşte ne poate afecta viaţa, vom asculta dacă acele teorii sunt autentice.
Vechile modele au devenit inaplicabile. Valoarea lor contextuală este foarte mică, pentru că societatea de astăzi nu mai oferă contextul necesar. Heiddegger, Kant, Hegel, Lao Zi, Buddha, aparţin trecutului. Ei şi mulţii alţii aidoma lor au reprezentat puncte de plecare. Contribuţia lor nu poate fi negată, pentru că multe dintre idei sunt încă aplicabile. Însă per total, astăzi, sistemele create de aceşti gânditori nu se mai potrivesc cu realitatea, nu mai sunt actuale. Astăzi societatea se bazează pe alte simboluri, oamenii au mult mai multe posibilităţi pentru a ajunge la informaţie. Eseistul astăzi nu trebuie să fie ca eseistul trecutului. Doar dacă suntem ancoraţi în realitate vom reuşi să devenim populari, doar dacă înţelegem referinţele diverse care ne caracterizează viaţa vom reuşi să ne apropiem de publicurile ţintă.
Unul dintre primii gânditori moderni care au reuşit să şocheze prin teoriile sale a fost Salman Rushdie. În cartea “Versete satanice”, acesta atacă religia islamică, satirizând motivele centrale ale acesteia. Ca un răspuns la acest roman, ayatolahul Khomeini a emis o fatwa, condamnându-l pe Rushdie la moarte. Autorul britanic de origine indiană a luptat mai apoi prin eseurile sale împotriva bigotismului, explicând că fanatismul religios nu va fi niciodată soluţia. Astăzi acţionăm sub impulsul momentului, însă viitorul ne va demonstra că acţiunile noastre erau ridicole. Rushdie a reuşit să tragă un semnal de alarmă, iar eseurile sale reuşesc să sfideze ameninţările care pun la îndoială însăşi fundamentul societăţii noastre.
Un alt autor apreciat, în fapt un adevărat fenomen media, a fost şi este chiar şi postum, Osho. Învăţatul indian a devenit în scurt timp un lider spiritual, reuşind să-şi creeze foarte mulţi discipoli prin forţa cuvintelor sale. Cărţile publicate în milioane de exemplare, de fapt simple transcrieri ale discursurilor sale, surprind prin vitalitate. Osho ştia să folosească puterea exemplului, ştia să se adreseze direct oamenilor, fără o complexitate metafizică desuetă. Teoriile sale erau primite firesc de către public, care simţea că poate să aleagă. Iată de ce oamenii îl urmau, iată de ce acţionăm atunci când avem impresia că ţine exclusiv de decizia noastră.
În Europa, unul dintre cei mai apreciaţi gânditori astăzi este Pascal Bruckner. Romancier, critic literar, Bruckner este o personalitate inedită, reuşind să stârnească polemici aprinse prin intermediul eseurilor sale. Refuzând să se complacă în clişeele specifice gândirii puritane, Bruckner atacă tarele societăţii europene, aşezând în antiteză modelul american. Luciditatea de care dă dovadă, critica acidă pe care o realizează şi numeroasele exemple prin care îşi argumentează poziţia, îl transformă pe Bruckner într-un eseist apreciat. Înveţi foarte multe, referinţele se succed foarte repede. Autorul francez reuşeşte să surprindă încă şi încă o dată, înţelegând realitatea din perspectiva unui om modern, care nu se teme să îşi asume modernitatea. Avem nevoie de oameni care nu simt nevoia să se scuze, avem nevoie de oameni care sunt mândri să fie moderni. Respectul de sine este, aşa cum spune Bruckner, una dintre ultimele şanse ale europenilor, care trebuie să îşi folosească la maximum potenţialul, pentru a reuşi să concureze de pe poziţii apropiate cu marile puteri de la vest şi est.
Este greu să identificăm astăzi eseişti, pentru că eseul trebuie să amestece cu celelalte genuri literare pentru a putea să supravieţuiască. Descoperim eseuri în proză, pentru că autorii au numeroase pasaje în care îşi expun viziunea asupra lumii. Literatura viitorului trebuie să ne ofere un amestec din care fiecare să poată să rămână cu informaţii. Poţi înţelege mai uşor o teorie politică din câteva pagini de roman unde autorul o pune în aplicare, poţi învăţa mult mai mult detalii tehnice dintr-o lucrare în proză bine documentată.
Eseul în sine, ca specie literară, poate avea un impact foarte mare, însă trebuie să fie construit cu migală. Fiecare cuvânt înseamnă ceva, pentru că psihologia utilizatorului este importantă. Oamenii se pot simţi respinşi de cel mai mic detaliu, fără să îşi dea seama de asta. Dacă vrem să reuşim să scriem pentru ei, trebuie să îi înţelegem şi să acţionăm în consecinţă. Eseul este aidoma unei campanii publicitare. Trebuie să descoperi elementele care îl pot atrage pe cititor şi să te axezi pe ele, pentru că doar acestea contează. Oamenii nu sunt preocupaţi de toate detaliile, pentru că nimeni nu are timp să se gândească la tot. Vrem să vedem vârfurile, vrem să descoperim părţile frumoase. Eseistul, dacă vrea să se impună, trebuie să-şi modeleze ideile. Fanatismul nu are ce căuta în eseul modern, pentru că astăzi fanatismul nu mai poate fi justificat. Lumea este plină de victimele fanatismului, iar oamenii pur şi simplu s-au săturat de ideile măreţe care ascund în spatele lor distrugere. Spune cu glas apăsat ceea ce este evident şi nimeni nu va avea ce să îţi reproşeze. Să nu mai construim teorii fantasmagorice, ci să redăm viaţa din jurul nostru, să încercăm să ne potenţăm existenţa.
Eseul trebuie să impresioneze. Convingi doar atunci când reuşeşti să impresionezi. Nimeni nu este atras de personalităţi banale, cu toţii vrem strălucire. Societatea mileniului trei se mişcă foarte repede, nu mai are timp pentru culori palide. Vrem elemente stridente, vrem senzaţie împinsă la extrem. Eseul trebuie să se muleze pe aceste dorinţe ale omului modern. Nu reuşesc să convingă decât cei care înţeleg evidenţa. Dacă vrem să avem ceva de spus, trebuie să ştim cum anume să o spunem. Eseistul trebuie să dorească faimă, pentru că doar dacă ajungi o persoană importantă vei reuşi să convingi prin cuvintele tale. Iar a convinge trebuie să fie până la urmă scopul oricărui eseist. Vrei să le demonstrezi oamenilor că varianta ta este cea corectă, vrei ca mesajul tău să ajungă cât mai departe.
Societatea noastră se află în permanentă schimbare. În acest context, eseul, scris într-un mod profesionist, poate deveni un factor important. Poţi convinge prin intermediul cuvintelor, trebuie să ştii cui te adresezi şi, mai ales, ce vrei să spui cu adevărat!