ne amestecăm până la acele linii paralele în care timpul nu mai are decât sensul energiilor curgătoare. cel ce luptă are mereu această chemare spre alte corpuri. întâi ne cuprindem fără braţe şi privim palmele cu ochii închişi. respirăm împreună, de la stânga la dreapta, până când firul invizibil se face incandescent, arătând limitele.

uneori visăm. ne pierdem importanţa, ne rupem obiceiurile. improvizăm alte forme. cândva erai vulturul. iar eu te priveam cu ochiul violet. ne destrămam amintirile, priveam împreună de la un capăt al eului la celălalt, până când nu ne mai puteam intersecta. abia atunci conştientizam atingerea.

şi ne jucam, nu ne luam niciodată în serios, priveam împreună. aşteptam dansul vântului. el e liberul din noi. îl primim deschis. altfel am rămâne în nemişcare. şi nu am mai traversa treptele de culori.

tu îmi dai uneori să beau din întuneric. îmi spui să desprind din el fâşii de ceaţă, să eliberez gândurile. eu tac între secunde, abia respirând. ca şi cum numai rotocoalele de verde mi-ar susţine atunci inima. îmi aminteşti de tămăduitorul. şi rămân pe marginea paralelei, în faţa oglinzii. recunosc fiecare apariţie din timpul tău.

acum deschide-mă-n cerc. să las pre-simţirile în largul lor, să-şi ia calea. fiecare va avea un val din okeanos. tu vei adormi, eu voi schimba oglinda. tu, visând, mă vei transforma în ceea ce sunt. joacă-te, ai grijă să nu te afle tigrul.